Un fost ofiţer al armatei americane face dezvăluiri cutremurătoare: teroriștii sunt finanțați prin intermediul unor conturi din bănci elvețiene

 

Scott Bennett este un fost angajat la nivel înalt al armatei americane, foarte apreciat pentru munca sa în lupta antiteroristă în sectorul operaţiunilor speciale psy (psyop = operaţiuni psihologice), care a avut acces la documente top secret.
 

În cadrul unei misiuni pe care a primit-o, el a trebuit să investigheze de unde primeau bani teroriştii islamici. Ceea ce a descoperit şi mai ales faptul că nu a vrut să păstreze tăcerea în legătură cu aceasta, i-au schimbat pentru totdeauna viaţa. În încercarea de a fi oprit, el a primit numeroase ameninţări şi chiar a ajuns să fie închis pe nedrept.

De când a fost eliberat, Bennett luptă în continuare pentru deconspirarea adevărului. El ţine numeroase conferinţe, în care explică modul în care administrația americană a mușamalizat finanţarea teroriştilor prin intermediul unor conturi elveţiene.

Fostul ofiţer are în posesia sa dovezi care arată legăturile financiare dintre Union Bank of Switzerland (UBS Inc.) şi grupările teroriste, precum şi legăturile acestora cu raportul lui Edward Snowden despre NSA (Agenţia de Securitate Naţională din SUA), CIA (Agenţia Centrală de Informații), Booz Allen Hamilton şi Comanda Centrală a SUA (US Central Command – USCENTCOM).

Contractat de faimoasa Booz Allen Hamilton cu scopul de a investiga finanţarea teroriştilor

Fost ofiţer, Scott Bennett a fost, de asemenea, analist psihologic al operaţiunilor antiteroriste. Pe vremea când lucra în armată, el a avut acces la numeroase dosare top secret. A fost angajat în timpul administraţiei Bush, din 2003 până în 2008, a lucrat în cadrul Departamentului de Stat în funcţia de analist în probleme de terorism, s-a aflat la comanda operaţiunilor speciale de acest gen şi în USCENTCOM.

Are o pregătire solidă, inclusiv doctoratul şi masterul, şi vorbeşte fluent spaniolă. A trăit aproape toată viaţa în California şi, în anul 1998, s-a mutat în Washignton DC pentru a lupta împotriva administraţiei Clinton, deoarece considera că sub tutela ei se petreceau unele lucruri imorale. Tot atunci s-a implicat în sectorul politic republican, crezând că acesta reprezintă valorile conservatoare.

După 2008 a fost chemat să se alăture companiei Booz Allen Hamilton (BAH), care furnizează servicii de management, tehnologie și securitate către agenții guvernamentale civile, și este contractor de securitate și apărare pentru agențiile de apărare și de informații (CIA, NSA, NRO – Oficiul Naţional pentru Recunoaştere).

„BAH fac totul la vedere. Au început în anii ’40 punând bazele IRS (Serviciile Interne Fiscale ale SUA) precum şi ale altor agenţii federale. BAH sunt, de asemenea, responsabili pentru dezvoltarea sectorului Apărării Naţionale (Homeland Security).”

Scott Bennett a fost atras în această companie de colonelul Jeff Jones – comandantul Unităţii a 4-a, care reprezintă Grupul pentru Operaţiuni Psihologice din cadrul armatei americane –, membru al Consiliului de Securitate şi „părintele operaţiunilor psyop moderne”.

„Am fost la o conferinţă ţinută la Pentagon şi atunci i-am provocat pe secretarul Apărării Donald Rumsfeld şi pe generalul Meyers: «Domnilor, cum ne implicăm în comunitatea pentru psyop? Cum acţionăm în războiul psihologic?».

Aveam deja o pregătire în domeniul publicităţii şi, de asemenea, am studiat in extenso islamul, modul de gândire al musulmanilor, lupta împotriva terorismului islamic şi despre jihad. Ştiam tot ceea ce se putea despre sunniţi, hadith, viaţa profetului Mohamed, Coran.

Pe vremea aceea lucram în administraţia Bush în cadrul Agenţiilor de Recrutare. Ele, cum s-ar spune, «atacau» ameninţarea 11 septembrie. Mai târziu, am ajuns să descopăr că tragicele evenimente de la 11 septembrie nu erau de fapt ceea ce credeam eu pe vremea aceea.

Meyer şi Rumsfeld au spus că facem asta şi aia dar nu merge şi avem nevoie de oameni mai inteligenţi şi mai eficienţi în echipa noastră, de ce nu te alături armatei? După acea discuţie am primit un telefon de la colonelul Jeff Jones. El mi-a spus că i-a plăcut discursul meu şi voia să creeze o echipă de oameni căreia să mă alătur. Am părăsit astfel administraţia Bush şi m-am alăturat echipei colonelului Jones şi companiei BAH şi mi-am început cariera militară.

Vreau să vă mărturisesc că nimic din ceea ce vă spun nu este top secret deci nu dezvălui aspecte pentru care am jurat.”

Înscenarea unui proces nedrept

„Mi se dăduse o misiune prin care să investighez provenienţa finanţării activităţii teroriste din Orientul Mijlociu, în zonele în care armata americană avea detaşate trupe. În momentul în care am început să descopăr unele aspecte dubioase, conform cărora se contura o legătură între Guvernul American şi modul în care teroriştii primeau bani, evident am început să constitui un raport şi să pun întrebări, intenţionând să deconspir aceste fapte grave. Din acel moment au început ameninţările, am fost împiedicat să îmi continui cercetările şi până la urmă am fost închis.

Mi s-a înscenat un proces pentru nişte acuzaţii exagerate şi manipulate astfel încât judecătorul să mă condamne pentru că purtam uniforma militară când nu aveam voie sau pentru că aveam arme de foc fără a deţine permis, ceea ce nu era absolut deloc adevărat.

Pentru aceste acuzaţii pentru care am fost condamnat pe nedrept şi care, de altfel, ţineau de jurisdicţia militară, armata nu m-a dat în judecată niciodată.

În principiu, condamnarea legală pentru astfel de infracţiuni minore este de până la şapte luni, dar din cauza faptului că se dorea să mi se dea o «lecţie», am fost condamnat la trei ani de zile de detenţie într-o închisoare federală.

Viaţa mea de până atunci a fost distrusă; totuşi, am continuat să cred că Dumnezeu are un plan cu mine şi că nimic nu este întâmplător. Începând cu acel moment, am început să văd din ce în ce mai mult semnele pe care Dumnezeu mi le punea în cale pentru a mă conduce pe acest drum.”

O sincronicitate uluitoare

Dintr-o greşeală neîntâmplătoare, după cum el însuşi afirmă, Scott Bennett a fost dus în centrul de detenţie din Pensylvania în loc să fie trimis în închisoarea din California unde fusese repartizat. Acolo l-a întâlnit pe un important bancher elveţian care fusese închis recent, tot în urma unei înscenări. Bancherul respectiv, Brad Birkenfeld, deţinea 22.000 de conturi bancare ale Union Bank of Switzerland şi ale altor bănci importante din această ţară şi, astfel, Scott Benett a putut afla toate informaţiile de care avea nevoie pentru raportul său.

„Lucram în contract cu BAH pentru a găsi băieţii răi şi a descoperi de unde le vin finanţările. Încercam să aflu unde sunt conturile elveţiene, care de obicei sunt invizibile, şi iată că în închisoarea din Pensylvania, unde fusesem trimis printr-o aparentă greşeală, m-am întâlnit cu «bancherul bancherilor» care avea 22.000 de conturi elveţiene şi care mi-a spus tot ce ştia.”

Bancherul elveţian urmărit de CIA

CIA i-a cerut lui Brad Birkenfeld să lucreze pentru ei şi să le dea informaţii de contraspionaj. Conform a ceea ce bancherul i-a mărturisit lui Bennett în închisoarea din Pennsylvania, se pare că Edward Snowden făcea parte din acea operaţiune a CIA de a-l folosi pe Brad pentru informaţii privind conturi elveţiene.

La momentul respectiv Snowden chiar lucra în CIA şi mai târziu a confirmat indirect spusele lui Brad, atunci când a început să facă dezvăluiri, menţionând printre altele că avusese ca ţintă un bancher elveţian.

Birkenfeld i-a povestit lui Bennett că la început şi-a cedat cele 22.000 de conturi către CIA şi a cerut procura justiţiei americane, dar a fost dat afară din tribunale. A încercat apoi să meargă la Fisc (IRS) dar nimeni nu a vrut să îl asculte. El a obţinut în cele din urmă o audiere la Senat cu doi senatori, unul fiind Barak Obama, şi după ce le-a dat tot acest material, ei l-au dat în judecată.

Birkenfeld avea un prieten arab, Mohamed, un bancher foarte bogat. În timp ce se afla împreună cu acesta în Mexic, la sediul UBS a venit o scrisoare care părea redactată tocmai de Mohamed. Scrisoarea era falsă, fiind inventată de cei din CIA şi NSA, probabil în scopul de a fi folosită ca așa-zisă probă pentru ca Birkenfeld să poată fi arestat.

În 2007, Brad s-a dus cu acea scrisoare la Departamentul Justiţiei din SUA şi a cerut explicaţii, primind promisiuni că va fi investigată problema şi va fi ajutat. În loc de asta, el a ajuns în închisoarea din Pennsylvania.

„Timp de şase luni am cercetat împreună toate documentele pe care le avea Brad; avea chiar și o telegramă primită acolo de la Wikileaks.

Eram ca într-un fel de campus studenţesc; erau acolo o grămadă de brokeri, doctori, avocaţi, oameni cărora, celor mai mulți dintre ei, le fusese înscenată acuzarea.

Dacă aţi şti măcar pe jumătate cât este de uşor să fii aruncat în închisoare mai ales când ai familie şi Departamentul de Justiţie îţi spune: «Ori o să cazi la înțelegere cu noi, ori te băgăm pentru 20 de ani»; aceasta stabileşte un precedent şi atunci ei pot să repete aceste abuzuri din ce în ce mai mult.


Am fost foart
e uimit că nici măcar o dată nu a venit nimeni în uniformă să îi ia lui Brad informaţiile şi documentele pe care le avea şi el mi-a spus că nici măcar o dată nimeni din armată şi serviciile secrete nu îi verificase documentele.

«Asta e treaba mea. Eu căutam băieţii răi şi banii murdari, tu eşti gâsca cu ouăle de aur. Hai să scriem toate astea şi să le trimitem Armatei.»

Deşi în închisoare, încă eram ofiţer. Am trimis atunci împreună un dosar care conţinea identitatea mea şi a lui Birkenfeld, toate datele din conturile sale precum şi toate informaţiile de la mine despre BAH, către un senator care la acea dată făcea parte din US Central Command. În momentul în care a început să pună întrebări, el a fost concediat de Obama.”

Conturile elveţiene şi sângerosul atac de la Benghazi

„Brad a ieşit din închisoare în august 2012. O lună mai târziu, pe 11 septembrie, a fost plătit 104 milioane de dolari şi în acel moment s-a oprit să facă dezvăluiri. Probabil că l-au şi ameninţat, nu doar i-au dat bani.

În aceeaşi zi a avut loc sângerosul eveniment din Benghazi (ambasadorul SUA în Libia împreună cu unii membri ai echipei sale au fost asasinaţi iar ambasada SUA a fost incendiată).

Toţi cei din comunitatea serviciilor secrete cunosc faptul că tragedia din Benghazi s-a petrecut în acelaşi timp cu transferul celor 104 milioane către Brad. Pe internet există şi declaraţia pe care avocaţii lui Brad au dat-o pe 11 septembrie 2012 şi care se poate compara cu atentatul din Benghazi.”

Documentele unor schimburi financiare din aceeaşi zi demonstrează motivul ascuns al incidentului din Benghazi: „Nişte tipi răi pe care guvernul american îi angajase şi care veneau să îl dea jos pe Muammar Gaddafi. Toţi aceştia erau finanţaţi prin numeroase bănci elveţiene. DIA, Agenţia de Informații a Apărării a scris un raport în care a arătat că «tipii răi» care au făcut asta aveau şi susţinerea statelor arabe din Orientul Mijlociu: Kuweit, Quatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care de fapt însumează puterile wahabbite și salafite.”

Destabilizarea Libiei a fost alimentată în mod decisiv de către evenimentul Benghazi şi se cunoaşte faptul că actuala candidată la preşedinţia americană, Hillary Clinton (la momentul respectiv ministru al Apărării) a ascuns atunci adevărul cu bună ştiinţă. Fundația Hillary Clinton a dirijat sume imense către grupările teroriste.

Scott Bennett consideră că deconspirarea finanţării pe ascuns, de către Guvernul American, a războaielor în care mor soldaţi americani va ajuta din ce în ce mai mult la clarificarea multor probleme militare aşa-zis „teroriste”. El a afirmat că deşi a trimis raportul său detaliat multor personalităţi politice, militare şi din mass-media, totuşi nimeni nu i-a răspuns. Chiar şi aşa, Bennett rămâne convins că vinovaţii trebuie să plătească şi că informarea cât mai multor americani va ajuta la prinderea făptaşilor.

Conspiraţia tăcerii

„Atunci când Brad a fost mituit eu eram în închisoare dar nu m-am lăsat, am început să scriu rapoarte către armată, ce conţineau toate dezvăluirile şocante pe care le aflasem.

Am trimis informaţiile la: 152 de membri ai Congresului, generalului Raymond T. Odierno, inspectorului general al Pentagonului, către toate comisiile juridice ale Casei Albe şi Senatului, Comisiei externe, Comisiei teritoriale, senatorului Diane Feinstein etc, etc, şi niciunul dintre ei nu mi-a răspuns vreodată.

Nu eram un lăptar, nu eram un mecanic auto, eram un ofiţer al armatei SUA cu acces la dosare top-secret, aflat în închisoare. Adică, dacă era cineva care ştia ce spune despre acestea, eu eram acela, pentru că era chiar slujba mea.

Totuşi, nimeni nu mi-a răspuns, nimeni nu m-a întrebat nimic. Pentru următorii doi ani am «bătut» la maşina de scris scrisori către fiecare membru al Congresului şi al Senatului, cu toate aceste informaţii.

Edward Snowden a aflat de rapoartele pe care le trimiteam cam prin noiembrie – decembrie şi imediat după aceea şi-a făcut bagajele şi a zburat în Rusia. Încerca să ajungă în Cuba prin Ecuador şi l-au oprit. El făcea parte din aceste operaţiuni secrete cu conturile elveţiene şi Booz Allen Hamilton. Jesselyn Radack este şi ea conectată cu acestea şi a devenit avocatul lui Snowden.

Am trimis raportul şi unor organizaţii din Washington care pretindeau că fac dezvăluiri, dar niciodată nu mi-au răspuns. Am trimis către cabinetul lui Dick Cheney şi absolut nimeni nu mi-a răspuns.

Singurul care mi-a trimis înapoi o scrisoare standard, spunându-mi să adresez toate acestea către juraţii din Pennsylvania, a fost senatorul Rand Paul. Dar nimeni altcineva, incluzând Fundaţia Heritage, Consiliul pentru Cercetarea Familiei, toţi cei care se numesc conservatori, niciunul dintre ei nu a răspuns.

Am scris către Fox News, dar nimeni de acolo nu a investigat nimic.

Toţi aceştia vor trebui să dea socoteală la un moment dat.

Singurii din mass-media care m-au intervievat au fost Michael Isikoff (NBC news) şi Tom Hamburger (Washington Post). Le-am dat rapoartele mele, le-am explicat despre ce e vorba. Au plecat amândoi fără să îmi spună prea multe, cu coada între picioare, şi nu numai că nu au scris niciun cuvânt despre toate acestea dar nici măcar nu mi-au returnat nici până în ziua de azi documentele, în ciuda faptului că le-am scris şi le-am cerut în mod repetat.”

Toţi cei responsabili vor trebui să răspundă pentru crimele comise

Scott Bennet a atras atenţia că absolut toţi oficialii care au fost informaţi încă din anul 2012 despre raportul pe care l-a alcătuit, care atestă că teroriştii islamici sunt finanțați prin intermediul unor bănci elveţiene, nu numai că nu au stopat ceea ce se petrece dar nici măcar nu au investigat aceste documente. Toți aceștia se fac vinovați de crime sau cel puțin de complicitate la efectuarea lor.

„Câţi tineri soldaţi au murit din 2012 până acum, câţi şi-au pierdut braţele şi picioarele în 2012 sau în 2014? Îmi pare rău să vă spun, dar acel tânăr pe care îl cunoşteaţi e foarte posibil să fie mort din cauza finanţării criminale despre care indivizii din Congres ştiau în 2012, dar nu au făcut nimic să o oprească.

După mine aceasta se numeşte trădare şi abia aştept să îi aducem în faţa justiţiei.

I-am trimis lui Michael Hastings (un binecunoscut şi apreciat jurnalist de război) toate informaţiile mele şi i-am explicat ce se petrece. În aproximativ două luni a fost omorât.

Moartea lui Hastings este conectată la aceste dezvăluiri. Nu sunt genul care să încep teorii ale conspiraţiei, dar cunosc ceea ce s-a petrecut şi este foarte ciudată evoluţia lucrurilor în această situaţie.”

Conexiuni la nivel înalt ale cercului de interese oculte

„UBS şi HBSC sunt cunoscute pentru finanţări teroriste. Ambele sunt reprezentate de o firmă de avocatură care se numeşte Convington and Burling din Washington DC.

La această firmă de avocatură sunt angajaţi Eric Holder şi Lanny Breuer, aceiaşi care l-au acuzat în instanţă pe Brad Birkenfeld. Cei doi lucrează cu Hillary Clinton şi toţi trei au conspirat să îl bage în închisoare pe Brad. În perioada aceea Holder şi Breuer nu au mai lucrat la Convington and Burling iar apoi, după ce l-au băgat în închisoare, au revenit.

Roger Zakheim – fiul lui Dov Zakheim, care se afla în fruntea BAH – era director general al Comisiei Casei Albe pentru Servicii Armate (House Comittee on Armed Services) atunci când rapoartele mele, care îi dădeau în vileag pe tatăl său împreună cu băncile elveţiene şi BAH, mergeau către armată şi. El a sabotat rapoartele.

Aceste fapte nu au fost aduse în faţa unui tribunal de judecată, încă. Dar în curând se va petrece aceasta. După ce a sabotat rapoartele mele, Roger s-a dus şi el să lucreze tot la Convington and Burling. Este important de menţionat că Grupul Carlyle (compania condusă de către familia Bush) este cel care supraveghează şi BAH, adică pe Dov Zakheim.

Loretta Lynch procuror general al SUA din anul 2015, a fost implicată în acordul de 1,2 miliarde de dolari cu băncile HSBC şi UBS.”

Toţi aceşti oficiali americani au conspirat împreună pentru a destabiliza Irakul, Iranul, Siria, Libia şi împotriva propriilor cetăţeni, pe care i-au trimis să lupte în aceste războaie.



Citiţi şi:


Fundamentaliştii islamici, Frăţia musulmană şi CIA

Asta e bomba bombelor: Hillary Clinton, membru fondator al ISIS

Serviciile secrete austriece acuză: SUA şi George Soros finanţează fuga imigranţilor spre Europa

Marea și cumplita înşelătorie a aşa-ziselor atentate teroriste din 11 septembrie 2001


 

yogaesoteric
22 aprilie 2016

 


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More