Un Game of Thrones de 3,6 mil euro şi alte ţepe urbanistice de Bucureşti
În București continuă țepele, la propriu și la figurat, în arta monumentală.
Mai nou, cu creaţia de la Casa Presei: aripile cu zăbrele ale sculptorului Buculei. O creaţie controversată, dar nici pe departe atât de controversată pe cât ar merita preţul plătit de municipalitate: 3,6 milioane euro, din care 1,6 milioane onorariul, zice presa citând Primăria București.
Desigur, în artă controversa nu se termină niciodată, ce-i place unuia nu-i place altuia etc. Arta monumentală mai mult decât oricare alta (în afară de arhitectură) e totuşi a comunităţii, care va trăi cu ea în ochi zeci de ani, fără să se poată feri ca de un experiment ratat dintr-o expoziţie. Populistă, cum poate sună, chestiunea ar trebui tratată mai democratic iar consultarea publică să fie mai deschisă decât a fost. Nu de alta, dar deși creatorii şi experţii din comisii se cred foarte culţi şi deştepţi în baza unor diplome, realitatea este că nu sunt.
Câteva obiecţii:
1. Fireşte, preţul. Chiar la proporţiile nejustificate pe care le-a luat obiectul (120 de tone de inox), sunt cam mulţi bani. Se putea face mai multă cultură vizuală în Bucureşti de suma aceasta? Fără îndoială că da: opere de artă adevărată mai multe, mai mici, mai inteligente şi participative, la fel de durabile.
2. Atmosfera cabalistică şi lipsită de transparenţă în care s-a decis acest proiect. Căci, dacă este un monument anti-comunist, atunci nu mai dezbatem, și-au zis ei, merge orice, numai să se facă, precum „Măslina în Țeapă” a lui Ghilduş din piaţa Palatului. Dacă ideea monumentului rezistenţei anticomuniste în acel loc a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a fost sprijinită de fostul preşedinte Constantinescu, aceasta a neutralizat cumva critica cultă de dreapta. Şi fiindcă Buculei e bine implementat în establishmentul cultural oficial, e o somitate, nu l-au mai criticat nici alţii. El poate fi doar adulat, ca un fel de Eminescu.
3. Tema propusă, proastă. Au circulat tot felul de idei, fireşte: de la a lăsa soclul lui Lenin gol, până la a pune acolo un memorial mai clasic, figurativ, variantă respinsă pentru că orice ar fi fost, se zice, era strivit de imensa Casă a Scânteii din spate, cu care n-avea cum să evite dialogul. În fine, dacă aşa zic experţii… Dar atunci nu trebuia făcut ceva care să intre deliberat şi mai evident în dialog cu Casa şi simbolica ei stalinistă, să-i dea alt sens, s-o ia în posesie agresiv, cum şi merită, să-l facă pe trecător să reflecteze la trecut? (Apropo, se zice că proiectul acestor clădiri neoclasice staliniste, care există cam prin toate capitalele foste socialiste, aparţine unui mare arhitect născut în Chişinău). Ne ferim să dăm noi soluţii, evident, cu ele ar fi trebuit să vină artiştii. Dar tema trebuia să fie una mai inteligentă, interactivă, care să antreneze lumea să intre în monument şi să se uite la memoria stalinistă printr-o anume lupă, sau ceva care să-ţi dea un parcurs mintal şi un sens al istoriei. Nu tot un obiect la care să te uiţi de departe şi să te miri ce mare e, iar după aceea să cauţi pe Google să te dumirești ce reprezintă. Dacă este aşa, nu era până la urmă mai bine o odaliscă din bronz în rugăciune, cu coroane de lauri în jur?
4. Nivelul şcolăresc al conceptului în arta monumentală a Capitalei: cartof tras în ţeapă (așa-zisul monument de la Senat…); personaje populare din Caragiale turnate în bronz; iar acum aripi şi zăbrele, deci, vezi Doamne, trebuie să fie ceva cu libertatea la mijloc, doar că nu ştim a cui… şi cum. Subtilitate de gimnaziu. Şi deşi am dat grămada aceea de bani tocmai pentru ca monumentul să fie masiv şi să dezumfle Casa Scânteii (că alt motiv să-l faci mai înalt decât Arcul de Triumf care să fie?), tot nu îşi atinge scopul. Fluturele acesta pus pe muchie nu pare că ar comunica ceva cu Casa ca atare sau că ar fi foarte solemn, deşi e uriaș. Mai curând este din acelaşi film cu blocurile office corporatiste, din sticlă, de alături. Este o arătare modernistă şi cumva optimistă, dă o senzaţie de neverosimil infantil, de ludic, de joc video. Aduce cu tronul din Game of Thrones, după cum bine observa artistul Dan Perjovschi.
Imagine din Game of Thrones
5. Toată povestea ne face să reconsiderăm serios episodul „scandalul frescei exterioare din parohia Sf. Gheorghe”, pe care mulți au calificat-o drept kitsch urban.
Ei bine, probabil era, dar a fost şi un experiment util de reacţie culturală comunitară, o conversaţie pe tema „spaţiu public şi criterii valorice” în care multă lume s-a angajat cu aplomb, aşa puţin cât a durat el. Mai ales, a fost un experiment care a costat bugetul public fix zero bani. Este de pus în balanţă cu provincialismul cu ifose academice care înghite atâta amar de buget public. Şi va mai înghiţi: Bolborea, care ne-a dat maimuţoii de la Teatrul Naţional, pregăteşte o mare emisferă cu arteziene şi mici omuleţi pe ea, drept monumentul Marii Uniri, de pus în Piaţa Alba Iulia.
Macheta proiectului de Monument al Marii Uniri imaginate de sculptorul Ioan Bolborea
Această faptă de urbanism kazah, tip Astana ar fi costat 50 de milioane de lei. Deși artistul avea ambiţia să-l inaugureze în 2018, pentru moment proiectul a fost oprit.
Oare de ce dl. Buculei nu a putut face şi pe bani publici un pionierat la fel de frumos, echilibrat şi foarte modern în tălmăcirea tradiţiei, cum a făcut pe proprii bani: fermecătoarea casă dobrogeană din piatră locală pe care şi-a clădit-o pe faleză între Vama Veche şi 2 Mai?
Citiți și:
Rădăcinile naziste ale UE și capul nazistului din Herăstrău
Criza artei şi promovarea non-valorii de către mass-media
Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României
yogaesoteric
13 ianuarie 2018