Un gigant mondial l-a concediat pe primul model transgender din istoria sa după ce acesta a transmis un mesaj dur la adresa rasei albe
Munroe Bergdorf, primul model transgender din istoria importantei companii, a fost concediat după ce aceasta a scris pe Facebook că „toți oamenii albi sunt rasiști”, notează hollywoodreporter.com.
Bergdorf a primit denumirea de „imaginea diversității moderne”, când a fost recrutată de compania LʼOreal ca parte a campaniei „#allworthit”.
La scurt timp, ea ar fi scris pe internet: „Sincer, nu mai am energie pentru a vorbi despre violența rasială a oamenilor albi. Da, toți oamenii albi! Întrucât cei mai mulți dintre voi nici nu realizați sau refuzați să recunoașteți că existența, privilegiile și succesele voastre, ca rasă, sunt construite pe spatele, sângele și moartea oamenilor de culoare. Întreaga voastră existență este îmbibată cu rasism.” Ulterior, acesta și-a șters mesajele.
Compania de produse cosmetice a precizat că afirmațiile modelului sunt „în dezacord” cu valorile sale.
„Să știți că distrugându-mă, dovediți că tot ceea ce am spus este adevărat”, a fost reacția lui Munroe Bergdorf, după ce a aflat că a fost concediată.
Citiți și:
Se petrece în Marea Britanie – Familia transgender: Fiul s-a făcut fată, iar mama s-a făcut tată…
O fetiţă transsexuală este promovată într-un mod insidios pe coperta National Geographic
yogaesoteric
10 octombrie 2017