Un mesaj spiritual care este mereu universal valabil

 
de profesor yoga Gregorian Bivolaru

În textul apocrif al „Evangheliei lui Toma“ în ROSTIREA (LOGION) 64, IISUS ne vorbeşte plin de înţelepciune despre o anumită formă insidioasă de dependenţă, care pe mulţi oameni îi face să rateze anumite şanse spirituale unice sau îi face să nu fie deschişi să primească anumite daruri divine ce li se oferă şi care după aceea nu se mai repetă. Vă oferim, în cele ce urmează, citatul respectiv:

„Un om de vază a hotărât să cheme la el cu ocazia unui praznic mai mulţi invitaţi cu privire la care el spera că sunt pregătiţi pentru a participa la petrecere, ca să-i ospăteze. După ce a fost mai întâi pregătită o masă mare ce era încărcată cu cele mai alese feluri de bucate, el şi-a trimis servitorul pentru ca să-i caute, rând pe rând, pe invitaţi, pentru a-i aduce la praznic. Servitorul a mers acasă la primul invitat şi i-a spus:
– Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Acesta i-a răspuns însă:
 – Am o problemă urgentă cu nişte bani pe care trebuie să-i primesc chiar astăzi de la nişte negustori care mi-i datorează. Ei vin la mine chiar în această seară cu toţi banii. Aş fi foarte încântat să particip la acest praznic dar îmi este imposibil pentru că tocmai astăzi aceşti negustori îmi aduc banii pe care mi-i datorează. Spune-i deci stăpânului tău să mă ierte că nu pot să particip la acest praznic… .
Servitorul a ajuns după aceea acasă la un alt invitat şi i-a spus:
 – Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Acesta i-a spus însă:
 – Tocmai mi-am cumpărat o casă nouă şi astăzi sunt extrem de ocupat. Regret că nu pot să răspund invitaţiei la acest praznic, pe care mi-a făcut-o stăpânul tău.
Servitorul a mers apoi la un alt invitat şi i-a spus:
 – Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Acesta i-a răspuns:
 – Îmi pare foarte rău, dar chiar astăzi prietenul meu se căsătoreşte iar eu i-am promis că am să-i gătesc nişte feluri foarte bune de  mâncare. Regret, dar n-am să pot veni. Scuză-mă.
Servitorul a mers în continuare la un alt invitat şi i-a spus :
 – Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Invitatul a răspuns:
 – Tocmai azi mi-am cumpărat o ţarină. Îmi pare foarte rău, dar chiar acum trebuie să merg neapărat să împrumut bani de la nişte prieteni ca să o plătesc. N-am să pot veni la acest praznic. Spune-i, te rog, stăpânului tău să mă scuze că nu pot să particip.
După ce i-a vizitat rând pe rând pe toţi invitaţii pe care stăpânul său îl rugase să-i cheme la praznic, servitorul a revenit şi i-a spus:
– Toţi cei pe care te-ai hotărât să-i inviţi la acest praznic s-au scuzat şi nici unul dintre ei nu poate să vină.
Stăpânul i-a zis atunci:
 – Ieşi te rog afară la drumul mare şi pe toţi aceia pe care îi vei găsi trecând, adu-i imediat aici pentru ca să prăznuiască bucuroşi împreună cu mine.
Vânzătorii, cumpărătorii şi negustorii nu intră în Împărăţia TATĂLUI Ceresc.“

 Întocmai ca şi alte cuvinte pline de înţelepciune ale lui IISUS, această parabolă poate să fie studiată pe cel puţin trei niveluri distincte:

Nivelul întâi: Atunci când este studiată la un nivel ce poate fi numit că este ad literam sau, altfel spus, atunci când această parabolă este privită ca o simplă istorioară, ea ne apare astfel: acolo este vorba de nişte invitaţi ce sunt chemaţi la o importantă petrecere şi care nu pot să răspundă aşa cum se cuvine invitaţiei ce le este adresată, pentru nişte motive care par a fi, în fiecare caz în parte, plauzibile: întâlnirea cu nişte negustori care tocmai aduc banii pe care-i datorează, cumpărarea unei case, căsătoria unui prieten bun, nişte împrumuturi care trebuie să fie făcute fără întârziere… Aflând despre refuzul celor chemaţi de a participa la petrecerea sa, gazda se întristează şi se hotărăşte imediat să-şi deschidă larg porţile casei pentru toţi aceia care tocmai trec pe drum. Dată fiind situaţia, gazda decide să invite în mod spontan la petrecerea pe care deja a pregătit-o, nişte oameni puri şi simpli care trec atunci pe drum şi care sunt dispuşi să dea curs invitaţiei sale.

Nivelul al doilea: O citire „psihologică“ a acestui text face să apară puţina aspiraţie a marii majorităţi a fiinţelor umane către o reală transformare, puţina curiozitate, puţina atracţie către ceva extraordinar, puţina deschidere de a trăi acea sărbătorire, puţinul interes care este arătat invitaţiei. Totodată aceasta dezvăluie absenţa dorinţei de a sărbători şi totodată ne revelează aspectele banale datorită cărora fiinţa umană îşi găseşte întotdeauna scuze şi justificări atunci când trebuie să răspundă unui apel lăuntric sau unui imbold de natură spirituală. Atunci când am fost selectaţi/selectate pentru o anumită iniţiere, atunci când suntem invitaţi/invitate să participăm la o sărbătoare spirituală, atunci când suntem invitaţi/invitate să participăm la o exemplificare spirituală ce este unică în felul ei, atunci când suntem invitaţi/invitate la o anumită manifestare spirituală inedită care este cu putinţă să nu se mai repete pentru noi în această existenţă, atunci când suntem invitaţi/invitate să unim profund în propriul nostru univers lăuntric ceea ce este creat cu ceea ce este necreat, tocmai în acea zi noi ne dăm seama că avem alte lucruri mai importante de făcut. Atunci când sunt privite cu o mare luciditate şi detaşare, toate aceste acţiuni care nouă ni se par că sunt urgente şi foarte importante ni se dezvăluie ca fiind în realitate banale, iluzorii şi insignifiante. Atunci când unii dintre noi avem şansa să fim profund impulsionaţi spiritual sau atunci când este cu putinţă să primim o importantă hrană spirituală de care avem mare nevoie pentru a face un salt spiritual extraordinar, atunci când pentru unii dintre noi apare o şansă care în cadrul unei existenţe este cu putinţă să nu se mai repete niciodată, tocmai atunci noi suntem indisponibili pentru că suntem extrem de „ocupaţi“. Câţi/câte dintre noi sunt aceia/acelea care îşi dau fulgerător seama că, fără încetare, ne aflăm sub o insidioasă şi acaparatoare ocupaţie? Câţi/câte dintre noi sunt aceia/acelea care îşi dau seama că ne aflăm înlănţuiţi/înlănţuite de o mulţime de preocupări care în realitate sunt lipsite de valoare? Înţelegând aşa cum se cuvine aceasta tragică situaţie în care ne aflăm, (aceia/acelea care chiar ne aflăm în această stare jalnică) ar trebui să ne punem urgent următoarele întrebări:
– Cine – dacă nu chiar noi înşine – va trebui să ne elibereze cât mai repede din acest „RĂZBOI RECE“ pe care îl ducem cu noi înşine şi în care suntem mereu înfrânţi? Câţi dintre noi care ne aflăm în această situaţie, ne putem da seama că cel mai mare duşman al fiinţei umane este cel mai adesea chiar ea însăşi?
Dacă ne vom pune întrebarea:
 – Oare ce este de făcut?
Răspunsul este simplu:
 – Înainte de toate trebuie să urmărim ca, pe cât posibil, să nu ratăm niciodată o şansă spirituală care ni se oferă. Tocmai de aceea este necesar să nu amânăm la nesfârşit participarea noastră la o tabără spirituală sau în cadrul unui grup spiritual care ar putea să ne transforme, în scurt timp, extraordinar de mult. Aceasta implică să „vânăm“ orice şansă spirituală care ne apare la un moment dat, fie chiar şi atunci când ne aşteptăm cel mai puţin. Referitor la acest aspect, merită să ne amintim un faimos citat din Biblie: „PLINE DE MISTER SUNT CĂILE LUI DUMNEZEU“. Aceasta implică, de asemeni, să alungăm cât mai repede din universul nostru lăuntric ocupantul. Aceasta implică să ne regăsim cu adevărat independenţa pe care fiecare dintre noi o avem de la DUMNEZEU. Aceasta implică să ne redobândim cât mai repede libertatea de a ne lua oricând, într-un mod fulgerător vacanţă. Aceasta implică să ne eliberăm cât mai repede cu putinţă de tirania egoului, să ne revelăm Sinele Suprem Nemuritor, ATMAN. Primul pas extrem de important către atingerea acestei stări de libertate constă în a ne trezi şi chiar să facem să se amplifice în noi aspiraţia către ceea ce este divin, esenţial, infinit, suprem şi veşnic. Aceasta implică să descoperim ce trebuie să aibă cu adevărat prioritate şi valoare în existenţa noastră. Aceasta implică să ne punem următoarele întrebări, la care să ne răspundem apoi cu o maximă luciditate şi sinceritate:
 – Ce-mi doresc cu adevărat? Cum vreau să-mi trăiesc viaţa? Ce vreau să fac cu viaţa mea?

Dincolo de aparenţe, fiecare dintre noi avem posibilitatea să ne testăm şi să ne dăm seama cu uşurinţă dacă am atins cu adevărat un anumit grad de maturitate. Vom da dovadă de maturitatea necesară atunci când, fiind puşi să alegem între două priorităţi, dintre care una este în mod evident spirituală şi extrem de valoroasă, o vom alege fără a mai ezita, fără a ne scuza, fără a ne justifica. Cu alte cuvinte, vom atinge un anumit grad de maturitate atunci când vom fi plini de înţelepciune şi pe deplin responsabili pentru alegerile şi acţiunile noastre importante. Vom da dovadă de un anumit grad de maturitate atunci când vom aprecia la justa lor valoare, atât entuziasmele care ne înalţă şi ne transformă, cât şi refuzurile care ne-au făcut să pierdem anumite şanse spirituale ce nu se mai repetă. Atunci când vom avea cu adevărat starea de responsabilitate necesară, n-o să mai dăm vina pe femeia/bărbatul care ne opreşte, pe un prieten care ne condiţionează, sau pe ceilalţi oameni pentru puţina aspiraţie, pentru puţina curiozitate, pentru puţinul curaj şi pentru puţina disponibilitate de care dăm dovadă.

 În această direcţie merită să ne amintim că cei înţelepţi au spus:
„OMUL SUPERIOR ESTE ACELA CARE ÎŞI RECUNOAŞTE ÎNTR-UN MOD LUCID ŞI RESPONSABIL TOATE GREŞELILE PE CARE  EVENTUAL LE FACE. OMUL INFERIOR, LAŞ, LARVAR ŞI IGNORANT ESTE ACELA CARE DĂ ÎN PERMANENŢĂ VINA PE CEILALŢI.“

Nivelul al treilea: Cuvintele inspirate ale lui IISUS, referitoare la negustori, la vânzători şi la cumpărători ne dezvăluie existenţa, în cadrul acestei parabole, a unei dimensiuni iniţiatice metafizice. Indicându-i cât se poate de clar pe cei care sunt subjugaţi şi dependenţi de anumite preocupări care-i înlănţuie, IISUS spune: „CUMPĂRĂTORII, VÂNZĂTORII ŞI NEGUSTORII NU INTRĂ ÎN ÎMPĂRĂŢIA TATĂLUI CERESC“. După cum se poate observa, în cele mai multe cazuri, negustorii, cumpărătorii şi vânzătorii au aproape fără încetare mintea foarte ocupată cu tot felul de afaceri. Citind cu o mare atenţie aceste cuvinte inspirate, ne putem da seama că, în realitate, nici revelaţiile spirituale care ne transformă profund fiinţa, nici adevărurile divine fundamentale pe care le experimentăm în mod direct, nici starea de libertate, nu pot fi vreodată, niciuna dintre ele, cumpărată sau negociată.

Tot aşa stau lucrurile şi cu fericirea adevărată sau cu iubirea. Oricât de mulţi bani am avea, oricât de multe bogăţii am acumula, oricât de multe bunuri am dobândi, oricât de mare ar fi puterea pe care am obţinut-o în sfera socială, nici una dintre aceste comori efemere nu ne este de folos pentru a atinge sau pentru a „cumpăra“ starea de libertate, adevărul ultim, revelaţiile spirituale, posibilitatea de a experimenta ceea ce trebuie în cadrul anumitor iniţieri la care participăm, fericirea adevărată sau iubirea.

După cum ne putem da seama cu uşurinţă, nici una dintre aceste comori spirituale (care se află în ceruri) nu ţine de sfera lui „A AVEA“. Toate aceste comori spirituale nu pot fi niciodată târguite, nu pot fi niciodată negociate şi este imposibil ca ele să poată fi cumpărate. Dacă privim cu atenţie şi luciditate realitatea, descoperim că, de fapt, nicio fiinţă umană NU POATE SĂ AIBĂ ORICÂND VREA EA FERICIRE, IUBIRE SAU LIBERTATE. O fiinţă umană poate însă (în anumite condiţii) să fie fericită, să fie liberă şi să fie iubită sau să iubească. Unii înţelepţi au observat că multe fiinţe umane ignorante şi egoiste manifestă un sui generis „SPIRIT DE NEGUSTOR“ chiar şi cu DUMNEZEU. Astfel de fiinţe umane mărginite, egoiste şi ignorante Îl tratează şi, cel mai adesea, Îl consideră pe DUMNEZEU întocmai ca pe „O GIGANTICĂ VACĂ CU LAPTE CE POATE FI MULSĂ FĂRĂ ÎNCETARE“ şi în permanenţă ei aşteaptă de la El să le împlinească cât mai repede toate dorinţele lor nebuneşti şi să le rezolve toate nevoile. Numai cei înţelepţi ştiu că, în realitate, DUMNEZEU TATĂL nu poate fi niciodată cumpărat. Dincolo de toate bazaconiile pe care şi le pot imagina unii oameni ignoranţi şi mărginiţi, DUMNEZEU este şi rămâne în eternitate pur şi simplu gratuit şi profund misterios. DUMNEZEU este şi rămâne în veşnicie personificarea misterioasă a gratuităţii însăşi. DUMNEZEU rezistă întotdeauna voilor noastre de a-L „poseda“. DUMNEZEU nu poate fi niciodată posedat de noi. Nicio fiinţă umană nu a putut, nu poate şi nu va putea vreodată să-L aibă, oricând Îl vrea ea, pe DUMNEZEU şi să se folosească de El întocmai aşa cum folosim un anumit lucru sau un instrument. Dincolo de aceasta, DUMNEZEU este veşnic misterios şi, pentru cel care este lipsit de înţelepciune, pare paradoxal. DUMNEZEU se oferă, la momentul potrivit, tuturor acelora care au mintea complet deschisă şi foarte liniştită, tuturor acelora care au sufletul pur ca de copil şi plin de dăruire, tuturor acelora care sunt plini de iubire şi disponibili, tuturor acelora care sunt plini de umilinţă şi lipsiţi de calcule, tuturor acelora care, fiind „săraci cu duhul“, sunt totodată săraci în dorinţe şi nu mai aşteaptă nimic de la El. DUMNEZEU se dăruie tuturor acelora care sunt plini de abnegaţie şi care-L adoră frenetic. DUMNEZEU se dăruie tuturor acelora care atunci când îmbrăţişează, nu sufocă niciodată. Acelora care sunt puţini şi aleşi, acelora care sunt foarte umili şi pe deplin detaşaţi, astfel că, atunci când Îl iubesc pe DUMNEZEU din tot sufletul şi din toate puterile, nu-I cer nici un dar şi nu-L imploră decât să le ofere pacea Sa profundă, doar acelora toate aceste daruri li se vor oferi însutit şi ei vor intra cu siguranţă în Împărăţia TATĂLUI Ceresc.

Aceasta este posibil pentru că, în cazul lor, orice fărâmă de egoism care exista în ei a fost deja transcensă în totalitate. Aceste cuvinte pline de o divină înţelepciune ale lui IISUS, ne amintesc că toţi aceia care sunt complet deschişi, care sunt perfect disponibili, care sunt „săraci cu duhul“, care nu sunt în permanenţă preocupaţi doar de ei, care sunt fără calcule de tot felul, care sunt mereu atenţi la Omniprezenţa cea misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL ce se manifestă clipă de clipă, toţi aceia care Îi simt măreţia şi iubirea, se află fără îndoială pe calea „CEA ÎNGUSTĂ“ CE CONDUCE LA EL şi ating astfel Cerul.

Astfel de fiinţe umane rare rămân în originea supremă şi enigmatică din care ia naştere dualitatea (altfel spus, o transcend) şi prin astfel de fiinţe umane TATĂL Ceresc Cel Unic se manifestă, în strânsă legătură cu gradul lor de dăruire (către El), întocmai aşa cum El se manifestă prin Fiul Său iubit.
 
 

yogaesoteric

octombrie 2007

Also available in: Français