Un miliardar american anunţă că vine o criză financiară fără precedent în ultimii 80 de ani: «Vor fi țări în faliment»

La sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor va debuta o criză financiară majoră, spune investitorul legendar Jim Rogers. Datoriile sunt mai mari decât acum 10 ani şi de aceea şi şocul va fi mai mare, iar băncile centrale nu vor mai putea face nimic.

Vor fi țări în faliment şi vor dispărea instituţii foarte vechi, precum muzee, spitale, universităţi şi bănci. Să ne pregătim pentru ce este mai rău! Acesta este avertismentul unuia dintre cei mai experimentaţi investitori din pieţele financiare mondiale. Jim Rogers, cel care a fondat în anii ’70 Quantum Fund, împreună cu George Soros, anticipează că un crah bursier va premerge o criză economică majoră, cea mai mare din ultimii zeci de ani.

„Câteva acţiuni din America intră în bubble. Balonul speculativ va veni şi va intra în colaps. Ar trebui să fim îngrijoraţi”, a declarat Rogers pentru emisiunea Bottom Line a publicaţiei online Business Insider. Va fi însă „un noroc” pentru jurnalişti, pentru că vor avea o criză de relatat, a mai adăugat el.

Întrebat de realizator când va începe şocul financiar, Rogers a răspuns fără să şovăie că la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor. Nu ştie care va fi factorul declanşator. Cel mai probabil, ar fi un faliment care să antreneze panica investitorilor că va urma o spirală a imposibilităţii de plată a datoriilor. Poate fi, de exemplu, falimentul unui fond de pensii. La început va fi negat faptul că va avea implicaţii, dar se va repeta povestea din anii 2007-2008. În anul 2007 Islanda a dat faliment, dar investitorii au spus că este o ţară mică. Au urmat însă Irlanda, Bear Sterns, Lehman Brothers, spune Rogers.

„Cât de mare va fi crahul?”, a fost întrebat investitorul legendar. „Va fi cel mai rău din viaţa ta!”, i-a răspuns realizatorului Henry Blodget. „Va fi cel mai mare şi din viaţa mea şi sunt mai în vârstă ca tine.” Născut în 1942, Rogers are 74 de ani.

Cum se va manifesta criza? „Veţi vedea guverne falite, veţi vedea țări falite”, a răspuns Rogers. El a amintit că la criza precedentă s-a prăbuşit banca americană de investiţii Lehman Brothers, care avea 150 de ani. Acum nu mai vorbeşte nimeni despre ea. Se va petrece la fel şi vor dispărea instituţii foarte vechi: muzee, spitale, universităţi, instituţii financiare, a conchis investitorul.


Citiți și:

Nebunia bancherilor şi a sistemului financiar a crescut după criză 
Moare acum dolarul? Rusia și alte țări BRICS părăsesc sistemul bancar global pentru unul bazat pe aur
 

 

yogaesoteric
7 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More