Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că „absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motive de orientare sexuală”
În observațiile scrise cu privire la cazul Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru împotriva României și la alte 12 cazuri, Dunja Mijatovic, Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO, se referă la absența unui cadru legal pentru recunoașterea relațiilor stabile de același sex în România.
Comisarul Mijatovic subliniază că cuplurile de același sex cu sau fără copii fac parte din bogata (!!!!) diversitate a familiilor care alcătuiesc societățile noastre, indiferent dacă un stat le recunoaște sau nu. Comisarul subliniază că în absența unei astfel de recunoașteri li se interzice să se bucure pe deplin de dreptul la viață privată și familie, așa cum este garantat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la articolul 8.
De asemenea, comisarul a mai subliniat că statele au recomandarea de a asigura cuplurilor de același sex recunoaștere civilă și nedescriminatorie, în conformitate cu jurisprudența Curții. Dunja Mijatovic crede că absența unui consens la nivel național nu poate fi considerat un argument pentru a refuza această recunoaștere și subliniază că 30 de state membre ale Consiliului Europei oferă în prezent recunoașterea legală a cuplurilor de același sex, într-o formă sau alta.
Comisarul Mijatovic concluzionează spunând că „principiul egalității în fața legii impune ca recunoașterea legală să fie disponibilă partenerilor de același sex” și că „absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motive de orientare sexuală”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să se pronunțe asupra acestor spețe.
Reamintim că mai multe cupluri formate din persoane de același sex au dat în judecată statul român la CEDO, solicitând instanței de la Strasbourg să impună României reglementarea parteneriatului civil.
Citiți și:
ONG finanțat de Soros folosește criza COVID-19 pentru a distruge familia tradițională!
Croația a decis în favoarea primirii de copii în plasament familial de către cuplurile de același sex care trăiesc în uniuni consensuale
Elvețienii au adoptat prin referendum o lege «anti-homofobie» care trezește temeri privind libertatea de exprimare
yogaesoteric
8 aprilie 2021