Un psiholog ne spune: Întâlnirile nu sunt deloc întâmplătoare – totul în lumea asta are un scop bine definit
În lumea frumoasă în care trăim, fiecare întâlnire şi confluență aparent întâmplătoare serveşte unui scop mai mare. Nimic nu se petrece fără un motiv.
Există un fenomen misterios care se manifestă deseori în vieţile noastre, unul care nu poate fi explicat prin ştiinţă sau alte mijloace obişnuite. Poate părea clişeu când spunem că nu există întâmplare sau coincidenţe şi că totul se petrece cu un anumit motiv, dar există mult adevăr în aceste cuvinte.
Pe parcursul călătoriei care este viaţa, întâlnim tot felul de oameni din multe culturi şi cu trecuturi diferite, iar fiecare serveşte unui scop diferit în dezvoltarea noastră continuă. Unii oameni rămân cu noi pentru totdeauna, cauzând un impact mai mare în vieţile noastre decât ne-am fi putut imagina în acea primă întâlnire aparent întâmplătoare. Alţi oameni, însă, sunt atât de nesemnificativi ca influenţă asupra noastră, încât nici măcar nu le acordăm atenţie. Fiecare dintre aceşti oameni şi conexiunile pe care le reprezintă servesc un scop, fie că este unul fericit sau unul trist, şi ne învaţă lecţii care ne ajută să creştem şi să ne dezvoltăm.
Unele dintre aceste căi pe care este necesar să le urmăm sunt mai grele decât altele, dar asta este doar parte din viaţă. Atât întâlnirile bune cât şi cele nefaste sunt importante pentru cum se va compune călătoria noastră. Este realmente un mister pe cine vom întâlni în continuare şi experienţele pe care ni le va aduce acea persoană.
Există 5 tipuri de întâlniri pe care le vei avea cu oamenii din cursul „călătoriei” tale:
1. Cei care ne trezesc
Mulţi oameni din viaţa noastră nu petrec foarte mult timp alături de noi. Ei se opresc să ne amintească ţelurile noastre, visele noastre, apoi pornesc în continuare pe propriul lor drum. Universul ne trimite asemenea oameni ca să putem rămâne fixaţi asupra scopurilor noastre benefice şi să parcurgem paşii necesari pentru a le atinge.
2. Cei care ne amintesc
În viaţă, întâlnim adesea oameni care ne opresc din a ne abate de la calea noastră. Ne ajută să rămânem pe cărarea corectă către succes şi fericire. Cu toate că aceşti oameni sunt de regulă temporar prezenţi lângă noi, lasă un impact de lungă durată în sufletele noastre.
3. Cei care ne împing să ne dezvoltăm
Unii dintre cei pe care îi întâlnim sunt profesori, oameni care ne arată uneori lecţii dificile care ne vor accelera dezvoltarea. Aceştia ne învaţă aspecte cu care poate ne-am luptat să le învăţăm de unii singuri.
4. Cei care ne opresc în loc
Unii oameni pe care îi întâlnim sunt prezenţi pentru o perioadă atât de scurtă de timp încât interacţiunile cu ei par nesemnificative. Fie că ne întâlnim cu ei într-o cafenea, într-un autobuz sau pur şi simplu trecem pe lângă ei mergând pe stradă. Te angajezi într-o conversaţie banală cu ei, dar nu valorifici relaţia mai departe, aceştia fiind oameni care doar ne opresc în loc un moment.
5. Cei care rămân
Un procent mic din oamenii pe care îi întâlnim în vieţile noastre vor rămâne realmente alături de noi pentru totdeauna. Aceşti oameni sunt rari şi de regulă dificil de găsit, dar sunt de departe cei mai valoroşi pe care îi vom întâlni. Fie că sunt prieteni apropiaţi, persoane dragi sau membrii ai familiei, ei au cel mai mare impact asupra vieţilor noastre. Aceşti oameni te ridică atunci când cazi şi te ajută să creşti. Prezenţa lor în sine este suficientă să te împingă să faci ceea ce în general pare imposibil.
Pentru a găsi aceste persoane rare, este nevoie să dăm dovadă de răbdare, deoarece universul ni-i va aduce în cale mai devreme sau mai târziu. Când formezi conexiunea cu aceşti oameni speciali, vor fi alături de tine pentru totdeauna. Vor împărţi cu tine vise şi aspiraţii similare în misiunea vieţii lor, şi vor vrea din toată inima ca tu să reuşeşti în misiunea ta.
Citiți și:
Câteva descoperiri importante realizate prin intermediul unor aparente «întâmplări» care s-au dovedit a fi rodul unor coincidenţe semnificative (I)
O sui generis sinteză referitoare la așa-zisele ingrediente spirituale care fac să apară o stare complexă de bunăstare lăuntrică spirituală… (I)
yogaesoteric
13 iulie 2020