Un studiu trage semnalul de alarmă: Aproape 5 miliarde de oameni vor avea probleme de vedere până în 2050

 

Progresul tehnologic din prezent oferă omului modern multiple avantaje în sfera comunicării. Tehnologia modernă aduce însă şi o serie de dezavantaje pentru sănătatea umană. Petrecem din ce mai multe ore în faţa unor dispozitive cu ecrane luminoase, fie că vorbim de ecranul telefonului, al tabletei sau mai ales al calculatorului de la birou ori al laptop-ului.

Aceste dispozitive, precum şi iluminatul artificial din spaţiile închise, pot genera în timp o serie de probleme, mai mult sau mai puţin grave, ale vederii. Experţii din domeniul medical susţin că, în aceste condiţii, până în anul 2050, circa 5 miliarde de oameni vor ajunge să consulte un oftalmolog pentru corectarea problemelor de vedere care survin în urma folosirii acestor dispozitive moderne.

Un studiu recent a analizat datele existente în statisticile Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) încă din anul 1995, date ce au fost colectate la scară globală, la nivel planetar. Pe baza datelor disponibile au fost identificate anumite tendinţe de evoluţie a fenomenelor patologice ale vederii. Autorii studiului estimează că rata globală de miopie la oameni va creşte de la 23%, cât este în prezent, la 49%, până în 2050. Autorii studiului afirmă că nivelul de miopie în ţările din Asia va evolua mai rapid şi va ajunge în scurt timp să fie şi mai mare decât media globală. Spre exemplu, în cadrul studiului efectuat pe datele culese din Taiwan, s-a constatat că rata miopiei a crescut de la 26%, în anul 1998, la 40%, în anul 2005.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că în prezent tot mai mulţi tineri şi copii sunt nevoiţi să meargă la medicul oftalmolog, având nevoie de consultaţie oftalmologică, de ochelari sau chiar de operaţii de corectare a vederii. Aceasta se datorează, într-o mare măsură, înlocuirii pe o scară din ce în ce mai largă a scrisului şi cititului tradiţional şi a cărţilor şi a caietelor cu folosirea de către copii a calculatoarelor şi a dispozitivelor electronice.

Pe baza estimărilor realizate, ONU intenţionează punerea în practică a unei serii de măsuri care să conducă la o sporire a gradului de acces a populaţiilor lumii la cabinete medicale oftalmologice. Prin aceste măsuri se va urmări totodată creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei a gravităţii acestei probleme. De exemplu, netratată la timp, miopia poate fi un factor de risc pentru afecţiuni oculare mai grave, cum sunt cataracta sau glaucomul.

Pentru a preîntâmpina o astfel de problematică, oamenii din prezent pot pune în practică o serie de modalităţi simple şi naturale pentru menţinerea bunăstării vederii. În primul rând este necesară o disciplină a lucrului în cazul celor care, prin natura muncii lor, îşi petrec mai mult timp în faţa unui ecran luminescent. Această disciplină implică o măsură justă a timpului alocat acestui tip de efort ocular, o îmbunătăţire a modalităţii de lucru şi o calitate bună a dispozitivelor folosite. Pentru a-şi gestiona mult mai bine timpul petrecut în faţa ecranului monitoarelor, oamenii pot elabora un program de lucru diferit de cel clasic. În acest sens o serie de sfaturi simple sunt binevenite şi pot fi aplicate cu succes de către cei care doresc să îşi menţină sau să îşi îmbunătăţească starea vederii prin mijloace naturale.

O modalitate utilă este aceea de a diminua timpul de expunere a ochilor la radiaţiile ecranului prin orientarea privirii mai ales asupra tastaturii externe, de exemplu în timpul scrierii unui text sau a introducerii unor date, decât să menţină privirea orientată mult timp asupra ecranului. Urmărind cu mai mare atenţie literele de pe tastatură, impactul cumulativ al radiaţiei ecranului scade considerabil. Tocmai de aceea este utilă, pe cât posibil, utilizarea unei tastaturi externe, acolo unde este posibil aceasta.

Caracteristicile tehnice ale monitorului şi setarea luminozităţii sunt de asemenea importante. Bineînţeles, o altă recomandare importantă este aceea de a reduce pe cât posibil impactul negativ al ecranelor prin reducerea semnificativă sau chiar eliminarea timpului destinat aplicaţiilor aşa-zis recreative, cum sunt jocurile pe calculator sau lectura ştirilor sau a blog-urilor. Este mult mai binefăcător şi echilibrant, în cazul copiilor, să fie îndrumaţi către sporturi şi jocuri în aer liber. De asemenea, este util să facem apel la modalităţi alternative de asimilare a informaţiei, cum este, de exemplu, lectura clasică a cărţilor tipărite şi audierea materialelor pe suport audio.

Una din cauzele miopiei este dezvoltarea insuficientă a muşchiului de acomodare al ochiului, care este responsabil de ajustarea curburii cristalinului la diferite distante. Tocmai de aceea exerciţiile de gimnastică oculară, ce provin dintr-o practică străveche cunoscută în Orient sub numele de yoga vederii (netra-yoga) sunt binevenite. Astfel de exerciţii includ rotaţia circulară lentă a privirii în ambele sensuri, gradat, cu focalizarea atenţiei asupra modului specific de antrenare a musculaturii globilor oculari. Un alt exerciţiu constă în alternarea focalizării privirii asupra unui obiect apropiat şi apoi asupra unui obiect îndepărtat, alternativ, de mai multe ori.

O altă cauză importantă a defectelor de vedere este iluminatul defectuos. Astfel că, un alt sfat util este exersarea constantă a vederii prin lectura la lumina zilei a unor fragmente de text imprimate pe hârtie albă şi care sunt scrise preferabil cu litere mici. Antrenarea pe această cale naturală a musculaturii globilor oculari face ca principala cauză a miopiei să fie stopată. O modalitate alternativă foarte bună pentru cei care obişnuiesc să citească mai mult timp folosind ecranului unui computer este aceea de a-şi lista informaţia şi de a o citi pe hârtie, pe cât posibil la lumina naturală a zilei. Contrastul dintre albul foii de hârtie şi negrul literelor, contrast generat de lumina diurnă, este deosebit de favorabil menţinerii bunăstării vederii. Aşadar, un sfat util ar fi acela de a reveni gradat la clasica lectură a cărţilor în aer liber sau la lumina directă a zilei.

Printre principalele cauze ale miopiei se afla insuficienta odihnă a ochilor şi suprasolicitarea acestora într-un efort neîntrerupt şi de durată. Tocmai de aceea, programul de lucru în faţa unui ecran de calculator este necesar să includă pauze de odihnă pentru ochi. Perioadele de reflecţie, de meditaţie, în care închidem pentru câteva minute ochii pentru a ne relaxa sau pentru a ne interioriza sunt binevenite pentru relaxarea ochilor. Practica meditaţiilor scurte, de 10-15 minute în timpul zilei, între două sesiuni de lucru în care ne folosim intens vederea, sunt de asemenea folositoare pentru îmbunătăţirea sănătăţii ochilor. De asemenea, este utilă contemplarea pentru câteva minute a unui peisaj natural aflat la distanţă.

În cadrul sistemului milenar Ayurveda, problemele oculare se tratează pe cale naturală cu ajutorul unui procedeu simplu numit netra-basti. Dintr-un aluat moale obţinut prin măcinarea fină a boabelor uscate de fasole albă se alcătuiesc două inele care se poziţionează etanş în jurul ochilor, practicantul fiind întins pe spate, cu faţa în sus. O altă persoană îi va turna peste ochii închiși unt clarifiat topit (ghee), la o temperatură plăcută, uşor călduţ, până când ambii ochi sunt acoperiţi cu lichidul de culoarea chihlimbarului. Apoi, practicantul va deschide larg ochii şi va privi prin lichidul chihlimbariu. El va resimţi atunci un efect calmant extrem de plăcut asupra ochilor. Mici bule de aer se pot ridica atunci antrenând impurităţile de la nivel ocular. Ochii se relaxează rapid, datorită indicelui diferit de refracție a razelor luminoase prin ghee. Se efectuează apoi câteva mişcări uşoare ale globilor oculari, după care lichidul este îndepărtat. După procedură, globii oculari se vor masa uşor cu palmele curate, printr-o foarte uşoară apăsare plăcută, şi apoi se vor menţine închişi timp de 5-10 minute.


Citiți și:

GHEEA, untul clarifiat: aliment şi medicament 
Manipura Chakra – sinteză
Chiar şi numai 15 minute de convorbiri ce sunt efectuate la telefonul mobil pot să afecteze dramatic nu numai structura, ci și funcționarea creierului

 

yogaesoteric
2 iunie 2016

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More