Undă de șoc în SUA: Donald Trump l-a demis pe șeful FBI, «cu efect imediat»

 

Preşedintele american, Donald Trump, l-a demis la 9 mai pe directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey, o decizie surpriză care a provocat o undă de şoc la Washington, transmite AFP, care aminteşte că FBI este instituţia însărcinată cu ancheta asupra eventualelor legături între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia.

„FBI este una dintre instituţiile noastre cele mai preţuite şi respectate şi astăzi marcăm un nou început pentru bijuteria coroanei aparatului nostru judiciar”, a apreciat Trump, într-un comunicat difuzat de Casa Albă şi citat de DPA.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a arătat, potrivit EFE, că preşedintele Donald Trump a acţionat în baza „recomandărilor clare” ale ministrului adjunct al Justiţiei, Rod Rosenstein, şi ministrului Justiţiei, Jeff Sessions şi a subliniat că va începe „imediat” căutarea unui nou director al FBI.

Chiar Trump i-a trimis marţi, 9 mai, o scrisoare lui Comey, difuzată de presa americană, în care îl informează asupra demiterii „cu efect imediat”, anunță Agerpres.

„Deşi am apreciat că m-aţi informat, în trei ocazii distincte, că nu făceam obiectul vreunei anchete, sunt totuşi de acord cu analiza Departamentului Justiţiei conform căreia dumneavoastră nu sunteţi capabil să conduceţi de o manieră eficace Biroul”, arată Trump, citat de AFP.

„Este esenţial să găsim o nouă conducere pentru FBI care să restabilească încrederea publică în misiunea sa vitală de aplicare a legii”, mai arată Trump în scrisoarea către Comey, conform Reuters.

Ex-procuror federal şi fost vice-ministru al Justiţiei, James Comey, 56 de ani, a fost numit la şefia FBI de Barack Obama, în 2013, pentru un mandat de 10 ani.
El şi-a apărat pe 3 mai, în cursul unei audieri în Senat, decizia de anul trecut de a anunţa public, înaintea scrutinului prezidenţial de pe 8 noiembrie, că agenţia sa a deschis o nouă anchetă cu privire la folosirea unui server privat de către candidata democrată Hillary Clinton, conform Reuters.

„A ascunde (această anchetă) ar fi fost, din punctul meu de vedere, catastrofal”, a declarat Comey, audiat de comisia juridică a Senatului, insistând că „a fost o alegere dificilă”, pentru care nu a avut o altă variantă.

Senatorii l-au întrebat pe Comey de ce a decis să dezvăluie public investigaţia privind-o pe Hillary Clinton, nu însă şi pe cea referitoare la presupuse contacte inadecvate ale republicanului Donald Trump sau ale unor apropiaţi ai acestuia cu agenţi ruşi. Comey a încercat să-i convingă pe membrii comisiei că a făcut alegerea corectă: „Mi se face uşor greaţă să mă gândesc că noi am fi putut avea un oarecare impact asupra alegerilor, dar, cinstit vorbind, nu aş schimba acea decizie”, a comentat el.

Hillary Clinton a declarat că i-a fost deturnată candidatura de scrisoarea prin care James Comey anunţa Congresul despre noua anchetă cu privire la folosirea unui server privat pe când conducea Departamentul de Stat, şi de publicarea de către WikiLeaks a e-mailurilor şefului său de campanie John Podesta, puse la dispoziţie, se pare, de hackeri ruşi.

La 28 octombrie, James Comey a adresat o scrisoare Congresului în care anunţa că FBI a început examinarea unor noi e-mailuri ce ar putea fi relevante pentru ancheta privind modul în care Hillary Clinton a gestionat informaţii clasificate în perioada în care a condus Departamentul de Stat.

Şeful FBI a declarat atunci că s-a simţit obligat să facă publică respectiva informaţie.

Procurorul general (ministrul justiţiei) de atunci, Loretta Lynch, considera însă inadecvată dezvăluirea anchetei în curs, cu posibile implicaţii pentru unul din cei doi candidaţi prezidenţiali, cu mai puţin de două săptămâni înaintea scrutinului de pe 8 noiembrie. Lynch i-a spus lui Comey să urmeze practica uzuală de a evita acţiunile care ar putea influenţa rezultatul alegerilor.

După o investigaţie de aproape un an, la recomandarea anchetatorilor, Departamentul Justiţiei a decis în luna iulie să închidă dosarul privitor la e-mailurile controversate ale candidatei democrate. James Comey i-a reproşat totuşi atunci fostei şefe a diplomaţiei că, prin utilizarea adresei de e-mail şi a serverului private, a procedat „extrem de neglijent”.


Citiți și:

Noua Ordine Mondială în era Trump. Posibilitatea unei noi Yalte şi a destrămării UE declanşate?

Administraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (I)

 

yogaesoteric
24 mai 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More