Unele taine ale privirii şi ale ochilor (II)

 

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi prima parte a acestui articol.

În simbolism ochiul a fost mereu asociat cu lumina şi cu facultăţile percepţiilor spirituale.
În conformitate cu punctul de vedere al celor iniţiaţi, ochiul nu este doar un organ receptiv, căci din ochi ies şi se manifestă anumite raze, anumite energii subtile, care ajută omul să perceapă tot şi toate cele care îi sunt exterioare şi se află în apropierea lui.

Deochiul

În tradiţia folclorică, se menţionează că privirea anumitor indivizi extrem de răi, a căror natură lăuntrică este canalul prin care se manifestă energii satanice cumplite, este înzestrată cu puteri magice distructive, reuşind să genereze ceea ce se numeşte deochi sau ceea ce poate să-i facă pe bărbaţi să devină impotenţi.

Manifestări malefice similare sunt descrise în mitologia greacă, unde se păstrează povestea despre Medusa ucisă de Perseu cu ajutorul unei oglinzi.
Regăsim aceeaşi temă într-o legendă eroică a Irlandei străvechi, unde se vorbeşte despre regele Balor, ce utiliza pe câmpul de luptă puterea cumplită a privirii sale extrem de periculoase, distrugătoare.

Credinţa în aşa-zisul deochi sau, altfel spus, în privirea cea rea, se află la originea unui număr surprinzător de mare de amulete utilizate de-a lungul epocilor spre a apăra fiinţele umane de astfel de influenţe nefaste. Această credinţă este vie în ţările mediteraneene, indiferent de religiile lor actuale.

Pentru unele fiinţe umane ce prezintă o accentuată sensibilitate şi receptivitate la energiile inferioare malefice, toate manifestările de acest gen atestă existenţa răului. Ideea de bază în cazul unor astfel de convingeri este că tot ceea ce face să apară norocul, şansa sau fericirea (cum ar fi frumuseţea, iubirea, bogăţia) suscită în cei răi o reacţie exacerbată de invidie. Tocmai de aceea este necesar ca toate acestea să fie ascunse sau protejate de asemenea priviri ce emană energii veninoase.

Multe amulete concepute în scopul de a-l apăra pe purtător de asemenea energii malefice includ adesea simboluri falice, protectoare. Se consideră că o imensă energie creatoare sexuală, masculină în cazul de faţă, anihilează şi neutralizează rapid energiile subtile de acest gen.
Referitor la acest aspect, toate cuplurile în care bărbatul şi femeia practică numai fuziuni amoroase bazate pe continenţă sexuală deplină, pe consacrarea prealabilă a roadelor lui Dumnezeu Tatăl şi pe sublimarea energiei uriaşe rezultante pe nivelurile superioare ale fiinţei, sunt în mod spontan protejate de aceste influenţe malefice, cunoscute în folclor sub numele de deochi.

Astfel de fenomene sunt reale şi generează simptome binecunoscute.
Spre exemplu, în Noul dicţionar universal al limbii române, ediţia a doua, publicat de editura Litera Internaţional, figurează cuvântul deochi şi se oferă următoarea explicaţie: „deochi – putere magică de a îmbolnăvi cu privirea” şi se oferă un exemplu din literatură: „ca un fulger viu de foc, crunt deochiul au ajuns”. Se mai oferă un al doilea sens: „îmbolnăvire produsă cu privirea” şi se oferă un alt citat literar: „să depărteze descânticul sau diochiul”. Se menţionează şi expresia: „să nu-i fie de deochi” şi se oferă următoarea explicaţie: „să fie ferit de efectul privirii dăunătoare” şi un alt exemplu din literatură: „nostim eşti, să nu fie de deochi”.

În tradiţia folclorică, sunt de asemenea cunoscute gesturi care atrag sau exorcizează energia rea a privirii, deochiul. Spre exemplu, în ţările arabe, a îndrepta degetul spre o fiinţă umană este un gest considerat foarte rău.
Chiar şi în cadrul sistemului yoga există anumite mudra, deosebit de eficiente, care se realizează doar cu ajutorul palmelor, braţelor sau degetelor.

Ochiul – simboluri

Dincolo de toate acestea, predomină interpretarea simbolică binefăcătoare a energiilor ce emană din ochi şi este foarte răspândită în multe tradiţii.

În numeroase culturi, Soarele este perceput ca un ochi atotputernic sau este simbolizat prin intermediul unui ochi. Astfel este ochiul tânărului zeu al soarelui egiptean, Horus, reprezentat uneori sub forma unui şoim sau a unui bărbat cu cap de şoim. Ochiul său desenat într-o manieră stilizată este supranumit „ochiul lui Udjat”. Când este purtat de un om ca amuletă, acestui ochi stilizat i se atribuie o mare şi autentică putere benefică.

Aceeaşi temă specifică este regăsită în Grecia în cazul păunului, pasărea zeiţei Hera. Se spune că Hera a semănat pe coada păunului cei o sută de ochi ai lui Argus, după ce acesta a fost omorât de Hermes. De altfel, coada păunului care se reînnoieşte periodic face din această pasăre un simbol al nemuririi.

În calitate de simbol al cunoaşterii, ochiul se află la baza fenomenelor paranormale supranumite percepţii prin clarviziune. Se spune că accesul la acest gen de viziune supranaturală, ce se exercită dincolo de aparenţele fizice, se face cel mai adesea prin intermediul anumitor sacrificii. Unul dintre acestea implică sacrificarea organului natural al vederii. Tocmai de aceea, prezicătorul grec Tiresias, preot al zeului Apollo, era orb, în timp ce zeul scandinav Odin şi-a oferit unul dintre ochi uriaşului Mimir în schimbul dobândirii unei anumite ştiinţe.

Odin, care se aseamănă întrucâtva cu zeul Hermes al grecilor, poate fi regăsit în tetralogia compozitorului Richard Wagner sub trăsăturile zeului Wotan. Despre zeul Wotan se spune că este cel care cunoaşte puterea tainică a runelor (o scriere sacră secretă), în care sunt consemnate taine ale lumii. Se afirmă despre rune că declanşează un proces de rezonanţă ocultă în universul lăuntric al celui care facilitează o anumită formă de divinaţie.

O poartă a luminii, o poartă a conştiinţei

În cadrul iconografiei creştine, ochiul reprezentat în centrul soarelui sau într-un triunghi cu vârful orientat în sus este un simbol aproape universal al omniprezenţei lui Dumnezeu şi al Trinităţii.
Heruvimii şi serafimii sunt reprezentaţi cu o mulţime de ochi pe aripi, spre a simboliza în felul acesta imensa şi enigmatica înţelepciune care îi caracterizează.

Se spune că zeiţa fericirii, Fortuna, este oarbă şi tocmai de aceea împarte felurite daruri la întâmplare. Dincolo de aparenţe, darurile sale evidenţiază însă de fiecare dată o tainică necesitate.
La rândul ei, Justiţia este reprezentată cu ochii acoperiţi, căci trebuie să facă dreptate fără a se îngriji de persoane şi de condiţia lor.

Sinagoga, locaş de cult în iudaism, este de asemenea reprezentată cu ochii acoperiţi, spre a se evidenţia în felul acesta că, din cauza orbirii ei, n-a fost capabilă să-l recunoască în Iisus Christos pe adevăratul Mesia.

Pentru sfânta Hildegarde von Bingen (1098-1179), ochiul prezintă mai multe semnificaţii simbolice. Iată ce ne spune această sfântă: „ochii care percep atâtea lucruri minunate sunt asemănători astrelor firmamentului ce scânteiază din toate părţile. Albul lor simbolizează puritatea tainică a eterului, sclipirea lor simbolizează claritatea sa, pupila simbolizează stelele spaţiului ceresc, apa lor este întocmai precum cea care ţâşneşte din izvoarele sferelor superioare şi apoi vine să îmbibe eterul pentru ca el să nu fie alterat de stratul superior al focului, de cerul focului sau, altfel zis, de empireu.”

Fiecare funcţie a ochiului are, tocmai de aceea, echivalentul ei în cadrul Macrocosmosului şi chiar în viaţa morală.

Cunoaşterea apare, de asemenea, în universul fiinţei umane cu o claritate luminoasă ce aminteşte de albul ochiului. Facultatea de cunoaştere a fiinţei umane radiază în ea aşa cum sclipeşte ochiul în anumite condiţii. Raţiunea iluminează fiinţa umană aşa precum pupila Iluminează ochiul.

În spiritualitate, ochiul este adeseori considerat organul luminii şi al conştiinţei, căci el ne permite, printre altele, să percepem lumea şi să îi conferim în felul acesta realitate.

Visele în cadrul cărora apar ochiul sau ochii evocă astfel aspiraţia de a pătrunde şi de a înţelege existenţa. Faptul de a avea în anumite vise nu contează ce rău la ochi sugerează dificultatea de a ne lărgi propria viziune psihică şi evidenţiază incapacitatea de a vedea viaţa într-o manieră justă.

Ochiul plurivalent al conştiinţei

Cel de-al treilea ochi (care este, de fapt, centrul subtil de forţă Ajna chakra) este perceput ca simbol al unei facultăţi supranaturale de a vedea. În plus, se consideră că trezirea şi dinamizarea celui de-al treilea ochi (centrul subtil de forţă Ajna chakra) conferă accesul la starea de înţelepciune.

În sistemul Tantra yoga, cel de-al treilea ochi (centrul subtil de forţă Ajna chakra) este considerat ochiul focului. Atunci când îi este pe deplin trezit, omul ajunge să contemple cunoaşterea spirituală superioară. În felul acesta, tot şi toate cele ce există în Manifestare sunt reduse la starea de cenuşă. Se sugerează că prin trezirea acestui centru subtil de forţă (Ajna chakra), fiinţa umană experimentează stări spirituale înalte, transcendente, trece dincolo de forme, nu mai poate fi înlănţuită de dorinţe şi nu poate fi niciodată subjugată de ataşamentele iluzorii.

Multe tratate tantrice (unele dintre ele secrete) susţin că pentru a trezi şi spre a dinamiza într-un mod armonios cel de-al treilea ochi (Ajna chakra), este necesar întâi să fie trezită şi dinamizată energia gigantică primordială Kundalini shakti, ce se află la baza coloanei vertebrale. Este apoi necesar ca energia colosală KUNDALINI SHAKTI să fie direcţionată, impulsionată să ascensioneze (prin canalul subtil esenţial SUSHUMNA NADI) şi fixată, prin intermediul unei practici sistematice şi perseverente a anumitor tehnici de meditaţie, la nivelul centrului subtil de forţă Ajna chakra.

Prin dinamizarea armonioasă a centrului subtil de forţă Ajna chakra, practicantul atinge stări indescriptibile, copleşitoare de iluminare dumnezeiască.

În cadrul aceluiaşi simbolism al ochiului, menţionăm că marii înţelepţi ai Indiei (rishis) erau fiinţe umane semi-dumnezeieşti, supranumiţi văzători. Se spune despre ei că au fost inspiraţi de Dumnezeu să vadă felurite adevăruri fundamentale, pe care apoi le-au menţionat în textele faimoase ale Vedelor.

Ca organ al percepţiei vizuale, ochiul este în mod firesc şi aproape universal simbolul percepţiei intelectuale superioare.

Dincolo de aparenţe, este necesar să luăm în considerare, succesiv, ochiul fizic (ce implică, prin intermediul funcţiei lui, receptarea luminii), cel de-al treilea ochi (ochiul frontal – centrul subtil de forţă Ajna chakra) şi ochiul cel tainic al inimii. Atât ochiul frontal (centrul subtil de forţă Ajna chakra), cât şi ochiul inimii receptează în universul lăuntric al fiinţei umane lumina spirituală divină.

„Cel care are altfel de ochi” este expresia care îl desemnează pe clarvăzător.

Atât în faimosul text al înţelepciunii hinduse Bhagavad Gita, cât şi în Upanişade, cei doi ochi ai fiinţei umane sunt identificaţi cu cei doi luminatori, Soarele şi Luna. Aceştia sunt cei doi ochi ai lui Vaishvanara.
În taoism, Soarele şi Luna sunt de asemenea cei doi ochi ai lui Pangu, iar în şintoism sunt ochii lui Izanagi.

La modul tradiţional ochiul drept, asociat cu Soarele, corespunde activităţii şi viitorului, iar ochiul stâng, asociat cu Luna, corespunde stării de pasivitate, de receptivitate şi ne pune în legătură cu trecutul. Această dualitate face posibilă trecerea de la percepţia distinctivă la percepţia unificatoare, deci face să apară în universul lăuntric o viziune ce conferă experimentarea sintezei. Ideograma chineză ming, care în traducere înseamnă lumină, este sinteza caracteristicilor ce desemnează Soarele şi Luna. Într-un ritual al unei societăţi secrete chineze se spune: „Ochii mei proiectează ideograma ming”.

Citiţi partea a treia a articolului.

Citiți și:

Clarviziunea

Discernământul spiritual
 

yogaesoteric
21 septembrie 2017