Unele taine ale privirii şi ale ochilor (III)

 

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi a doua parte a acestui articol

La hotarul dintre unitatea dumnezeiască şi multiplicitate

Percepţia net superioară, spirituală, unificatoare este funcţia celui de-al treilea ochi, ochiul frontal al lui Shiva, care este, de fapt, centrul subtil de forţă Ajna chakra. Dacă cei doi ochi fizici corespund unul Soarelui şi celălalt Lunii, cel de-al treilea ochi, ochiul frontal, corespunde energiei subtile, pure, a focului.

Punctul de vedere sau, altfel spus, perspectiva teribilă asupra realităţii ce survine atunci când centrul subtil de forţă Ajna chakra este dinamizat într-un mod armonios, în totalitate, „preschimbă aproape totul în cenuşă”, ceea ce înseamnă că, descoperind prezentul într-o altă perspectivă, fără dimensiuni, simultaneitatea dumnezeiască ce se dezvăluie atunci face să transcendem fulgerător Manifestarea.

Centrul subtil de forţă Ajna chakra este, de asemenea, ochiul înţelepciunii sau al dharma-ei. Deoarece este plasat la hotarul tainic dintre unitate şi multiplicitate, dintre ceea ce este vid şi ceea ce este non-vid, înlesneşte receptarea acestor aspecte în simultaneitate.
El este, de fapt, un organ important al viziunii interioare şi, de aceea, facilitează trezirea, dinamizarea şi exteriorizarea ochiului enigmatic al inimii. O astfel de viziune indescriptibilă, superioară, unificatoare este exprimată în cadrul tradiţiei islamice prin conceptul depăşirii celor doi ochi ai literei ha, a cărei reprezentare constă efectiv din două inele, simboluri ale dualităţii, ale separării.

Cel de-al treilea ochi (Ajna chakra) evidenţiază condiţia supraomenească în care clarviziunea ajunge la perfecţiune. În universul fiinţei umane ce reuşeşte să-şi trezească cel de-al treilea ochi (Ajna chakra) apar mutaţii extraordinare care îi conferă o perspectivă superioară, înaltă asupra realităţii (ce atrage după sine detaşarea) şi o neîncetată participare solară.

Dinamizarea armonioasă a centrului subtil de forţă Ajna chakra ne ajută să descoperim că viziunea aşa-zis dualistă este caracteristică percepţiei mentale.
Poetul mistic Silesius spune: „Sufletul fiinţei umane are doi ochi. Unul priveşte timpul, celălalt stă întors către veşnicie”.
În conformitate cu punctul de vedere al victorienilor, unul dintre cei doi ochi emană iubire, iar celălalt face să se exercite în universul fiinţei umane funcţia intelectuală.
Este prin urmare necesar ca viziunea interioară să se unifice, făcând cu putinţă depăşirea şi transcenderea dualităţii.

Inima celui care este un mare înţelept îl vede pretutindeni doar pe Dumnezeu

În conformitate cu punctul de vedere al filozofului Platon, dar şi cu convingerile sfântului Clement din Alexandria, ochiul sufletului este nu numai unic, dar şi lipsit de mobilitate. Prin urmare, el face întotdeauna să apară şi să fie experimentată în universul fiinţei umane o formă net superioară de percepţie, ce este globală, şi conferă realizarea unei indescriptibile şi rafinate sinteze intelectuale.

Aceeaşi expresie referitoare la ochiul inimii sau la ochiului spiritului se regăseşte la Plotin, la sfântul Augustin, la apostolul Pavel şi la sfântul Grigorie şi este o constantă a spiritualităţii musulmane, fiind numită „ayn-el-Qalb”. Ea se regăseşte de asemenea în cadrul tradiţiei sufite, mai ales la Al-Hallaj. F. Schuon arată că expresia este aproape aceeaşi şi la indienii sioux.

Ochiul trezit al inimii este caracteristic fiinţei umane care îl percepe, îl simte şi îl intuieşte în mod inefabil pe Dumnezeu. Prin trezirea şi dinamizarea armonioasă a ochiului inimii, atunci şi Dumnezeu îl inspiră şi îl îmbrăţişează într-un mod cu totul aparte pe om. El descoperă astfel un mijloc privilegiat ce face posibilă unificarea sufletului cu realitatea tainică a lui Dumnezeu, ce atrage după sine o unificare beatifică a principiului cu Manifestarea.

Enigmaticul ochi unic, fără pleoape, este, de altfel, simbolul esenţei misterioase a lui Dumnezeu şi al cunoaşterii dumnezeieşti superioare.

Ritualuri veritabile şi tradiţii străvechi ale înţelepciunii

Când este înscris într-un triunghi este un simbol creştin. Acest aspect a fost de altfel revelat în trinacria armeană. Tradiţia spirituală vietnameză l-a adoptat ca atare şi a făcut din ochiul unic sigiliul ce pecetluieşte învestitura cerească a celor aleşi.

Trezirea şi dinamizarea preponderentă a unui anumit centru subtil de forţă atrage după sine o modificare corespondentă, evidentă şi chiar surprinzătoare a perspectivei, a punctului predominant de vedere, atât asupra propriei fiinţe, cât şi asupra realităţii înconjurătoare.

Trezirea şi dinamizarea reală, preponderentă, a centrului subtil de forţă Anahata chakra face să apară şi să subziste o cu totul altă perspectivă, un cu totul alt punct de vedere decât trezirea şi dinamizarea preponderentă, dar dizarmonioasă, a centrului subtil de forţă Swadhisthana chakra. De altfel, această preponderenţă a centrului subtil de forţă Swadhisthana chakra sau a centrului subtil de forţă Muladhara chakra este redată într-un mod plastic în folclor prin expresia: „toţi o apă şi-un pământ”.

Ochiul cel unic al ciclopilor indică, dimpotrivă, o condiţie inferioară, subumană.
Multitudinea de ochi ai lui Argus, doi, patru, o sută, ce sunt împrăştiaţi la el pe tot trupul, care niciodată nu se închid toţi odată, evidenţiază astfel absorbţia excesivă a fiinţei către exterior şi denotă o vigilenţă îndreptată întotdeauna mai ales către exterior.

Ochiul omenesc, ca simbol al cunoaşterii superioare şi al percepţiei supranaturale, prezintă uneori anumite particularităţi uimitoare.
La fuegieni este cu putinţă ca ochiul să iasă mult din orbită, fără a se despărţi de trup, şi să se îndrepte spontan către obiectul ales al percepţiei.
Se spune că în cazul înţelepţilor taoişti ce au atins deja starea de nemurire spirituală ochiul are o pupilă pătrată.
Există chiar un ritual cu totul aparte de iniţiere, numit ritualul de deschidere a ochilor, ce implică trezirea şi dinamizarea centrului subtil de forţă Manipura chakra, care atrage după sine impulsionarea proceselor de cunoaştere spirituală superioare.

Anumite tehnici spirituale hinduse străvechi vizează deschiderea ochilor statuilor sacre spre a le însufleţi într-un anume mod prin atragerea prezenţei tainice a zeului reprezentat de respectiva statuie. În alte culturi există ritualuri ce urmăresc să deschidă ochii măştilor. Un ritual din Vietnam urmăreşte să deschidă lumina atunci când se lansează la apă o joncă nouă; iar pentru asta se zugrăvesc sau se sculptează doi ochi foarte mari la prora ei.

Adeseori, ochiul dumnezeiesc care vede tot este figurat de Soare. Acesta este ochiul lumii, o expresie prin care sunt evocate prezenţa şi influenţa lui Agni.
Tot ochiul lumii este şi deschizătura din vârful domului, supranumită Poarta Soarelui, care, în realitate, înseamnă privirea dumnezeiască ce îmbrăţişează întregul Macrocosmos şi facilitează trecerea obligatorie ce face cu putinţă ieşirea din universul fizic.

Ochiul ce corespunde în mod tainic energiei subtile a focului este pus în legătură cu funcţia contemplativă a lui Amitabha. Tronul lui Amitabha este sprijinit de un păun a cărui coadă e presărată cu mulţi ochi.

Semnalăm că ochiul este folosit uneori drept simbol al totalităţii percepţiilor exterioare şi nu numai al percepţiei vizuale.

Valenţe complexe în cultura egipteană

La vechii egipteni, ochiul supranumit Udjat, un ochi fardat, era un simbol sacru ce se regăsea pe aproape toate operele de artă. Acest ochi supranumit Udjat era considerat o sursă neîncetată de fluid magic binefăcător. El era ochiul-lumină cel purificator.
Vechii egipteni au fost impresionaţi de pata stranie ce se observă sub ochiul şoimului, ochi care vede tot. În jurul ochiului lui Horus s-a dezvoltat, tocmai de aceea, o întreagă simbolistică a fecundităţii universale.
La vechii egipteni, zeul Soare, Ra, avea un ochi strălucitor (simbol al naturii sale focoase) şi era simbolic înfăţişat printr-o cobră înălţată de la sol cu ochiul larg deschis (numită Uraeus).

Sarcofagele egiptene erau adesea împodobite cu un desen ce reprezenta doi ochi cu menirea de a-i permite celui care a părăsit definitiv această lume să urmărească, fără să se deplaseze, întregul spectacol al vieţii pământeşti.

În cadrul tradiţiei străvechi egiptene, ochiul are o natură solară şi cu predominanţa elementului Foc. Totodată, el conferea fecunditate şi era considerat izvor de lumină şi catalizator al cunoaşterii.

Aceeaşi concepţie se regăseşte transpusă la Plotin, filozoful alexandrin neoplatonician din secolul al II-lea după Christos, în viziunea căruia ochiului cel tainic al inteligenţei umane nu-i era cu putinţă să contemple lumina Soarelui (expresia Spiritului suprem) fără a participa totodată la însăşi natura acestui Soare-spirit.

Citiţi a patra parte a articolului

Citiți și:

Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (1)

Fetiţa care și-a activat cel de-al treilea ochi

Shiva Virupaksha
 

yogaesoteric
5 octombrie 2017