Uranus, planeta transformărilor bruşte
de astrolog Rodica Purniche
Uranus este una din planetele transpersonale, cum sunt ele numite în astrologie, alături de Neptun şi Pluto. Influenţele acestor planete se manifestă la nivel de generaţie, dar aceasta nu înseamnă că ele nu trebuie luate în considerare în cazul analizei unei hărţi individuale natale, prin intermediul interaspectelor pe care le fac cu planetele personale, precum şi ca analiză a influenţei acestor planete aflate în tranzit la un anumit moment asupra vieţii anumitei persoane.
Planeta Uranus reprezintă o forţă care se manifestă sub forma unor schimbări bruşte ale tiparelor de viaţă, a unor modificări instantanee ale nivelului de conştiinţă, a unor flash-uri intuitive şi a unor izbucniri subite de idei noi şi concepţii originale. Uranus se manifestă, de asemenea, sub forma impulsului de a manifesta independenţă, revoltă, entropie, neconvenţionalul, orginalul şi neaşteptatul.
„Influenţa” lui Uranus nu conferă persoanei în cauză un caracter extrem de stabil, dar, cu toate acestea, o face să se manifeste asemenea unui canal divin prin intermediul căruia se pot naşte idei noi.
În cazul în care Uranus este puternic aspectat în tema natală, factorul simbolizat de către planeta (sau planetele) aspectată de Uranus este electrificant, magnetizant, extrem de energizant şi, dacă totul merge bine, iluminant. Prin urmare, putem vedea că Uranus „acţionează” asemenea electricităţii, prin intermediul unor impulsuri bruşte. Este nevoie de această forţă pentru a străbate sistemul defensiv de apărare saturnian al egoului, precum şi barierele minţii conştiente.
Contrar anumitor opinii, Uranus nu acţionează întotdeauna în mod distructiv. Influenţa sa se manifestă sub forma distrugerii doar atunci când opunem rezistenţă influenţei sale. Deoarece, rezistenţa este prezentă într-o formă sau alta (în special dacă influenţa lui Uranus este asociată unui aspect negativ), tranzitele lui Uranus sunt adesea experimentate ca fiind extrem de distrugătoare.
Prin intermediul tranzitului, Uranus dezrădăcinează şi revoluţionează vechiul mod de a fi al fiinţei în domeniile indicate. Schimbările aduse de către acesta mătură totul în cale, având, astfel, efectul unei reorganizări a conştiinţei (care, la început, se aseamănă unei dezorganizări) pentru a permite transformărilor inovatoare să se manifeste.
Din punct de vedere psihologic, acest tip de influenţă ajunge în câmpul conştient sub forma a tot felul de idei, sentimente şi realizări interioare care anterior erau subliminale – adică imediat sub pragul conştient. Prin urmare, tranzitele sale sunt defavorabile oricărui tip de reprimare.
Citiţi şi:
Influxul subtil astral al planetei Uranus
CHINNAMASTA – Zeiţa fără cap oferă discernământul perfect
yogaesoteric
10 iulie 2012