Urmează Groenlanda. Trump a făcut anunțul – „Acum Groenlanda e înconjurată de navele Rusiei și Chinei”

Președintele american Donald Trump și-a reiterat duminică 4 ianuarie dorința ca Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, să treacă sub control american din punct de vedere strategic, ca element al strategiei naționale de securitate, chiar și după ce premierul danez Mette Frederiksen a îndemnat Statele Unite să „înceteze amenințările” de a anexa teritoriul, informează AFP, potrivit Agerpres.

Ca răspuns la întrebarea unui ziarist aflat la bordul avionului prezidențial în timp ce discuta despre cum a decurs operațiunea din Venezuela, Trump a spus întâi că nu vrea să vorbească despre Groelanda ci despre Venezuela, Rusia și Ucraina (minutul 24 al filmării integrale de mai sus). Apoi a adăugat însă:

Cum am ajuns la Groelanda? Ne vom preocupa de Groenlanda în aproximativ două luni……. haideți să vorbim despre Groenlanda în 20 de zile. Dar este necesar să spun despre Groelanda următoarele: avem nevoie de Groenlanda din punct de vedere al securității naționale. În acest moment Groelanda este înconjurată complet de nave rusești și chinezești. Avem nevoie de ea din punct de vedere al securității naționale – a repetat Trump – și Danemarca nu este în stare să o asigure. Știți cum au îmbunătățit ei securitatea: au adăugat încă o sanie trasă de câini. E adevărat! Nu vrea să mai discutăm despre Groelanda dar și Uniunea Europeană are nevoie de securitatea pe care noi putem să o acordăm și ei știu asta”, le-a transmis președintele american reporterilor de la bordul Air Force One duminică seara.

Intervenția militară americană în Venezuela, care a evidențiat interesul lui Donald Trump pentru vastele resurse de petrol ale țării, a readus în atenție temerile referitoare la Groenlanda, râvnită de președintele american pentru resursele sale minerale semnificative și amplasamentul strategic, notează AFP.

Katie Miller, soția directorului adjunct de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, a publicat sâmbătă 3 ianuarie pe contul său de pe platforma X o fotografie a Groenlandei în culorile drapelului american, însoțită de o scurtă legendă scrisă cu majuscule: “SOON” (în curând).

Întrebat de The Atlantic într-un interviu telefonic despre implicațiile operațiunii militare din Venezuela pentru Groenlanda, Trump a declarat că este la latitudinea partenerilor săi să le evalueze, potrivit revistei. „Va fi necesar să-și contureze propria lor opinie. Chiar nu știu”, a spus Trump.

Citiţi şi:
Miza Groenlanda: Danemarca îl amenință pe Trump cu Rusia
Macron vrea să apere Groenlanda de Trump

 

yogaesoteric
8 ianuarie 202
6

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More