Ursula „ne-a băgat mortu-n casă” cu Green Deal: Prosumatorii produc costuri de zeci de milioane de euro care ajung în facturile românilor fără fotovoltaice racordați la rețea
România a înregistrat una dintre cele mai rapide creşteri ale numărului de prosumatori la nivel european, astfel că de la 303 prosumatori în 2019, s-a ajuns la aproape 300.000 la începutul anului 2026. Capacitatea instalată a crescut de la mai puţin de 5 MW la aproximativ 3.400 MW la finalul anului 2025.

Cu rate medii anuale de creştere de peste 200% în perioada 2022-2024, România a depăşit ritmul pieţelor mature precum Germania, Spania sau Italia. Însă, dacă am raporta costurile suplimentare ale furnizorilor la cantitatea de energie electrică introdusă în reţea de prosumatori s-ar obţine costul adițional al fiecărui MWh produs de aceştia intre 200 si 372 lei/MWh, cost care în final este susţinut de consumatori. Această evoluţie impresionantă a perturbat semnificativ activitatea în sector, mai ales pentru că s-a suprapus peste efectele crizei energetice şi ale plafonării preţurilor.
Modelul actual de reglementare generează costuri suplimentare pentru furnizori şi operatorii de reţea, care sunt transferate, direct sau indirect, către consumatorii non-prosumatori. Estimările indică un impact anual de ordinul zecilor de milioane de euro pentru situaţia din 2024, cu tendinţă de creştere proporţională cu numărul de prosumatori conectaţi. Unul dintre cele mai controversate efecte este subvenţia încrucişată, prin care beneficiile acordate prosumatorilor sunt susţinute de ceilalţi clienţi din sistem.
În condiţiile în care exceptarea de la plata dezechilibrelor se aplică instalaţiilor de până la 400 kW – cel mai ridicat prag din Europa – România se află la limita superioară a scutirilor permise de legislaţia europeană. În acest sens, prosumatorii este necesar să contribuie în mod adecvat la costurile generale ale sistemului (reţea, sistem, dezechilibre), iar scutirile ar fi necesar să fie limitate la instalaţiile cu adevărat mici, ceea ce nu se petrece.
Astfel, devine esenţială adoptarea unor reglementări dedicate care să integreze toate elementele ce guvernează activitatea prosumatorilor, în deplină aliniere cu Directiva UE privind Energia Regenerabilă (RED III). Integrarea rapidă a unui număr tot mai mare de prosumatori transformă fundamental modul de operare al sistemului energetic naţional. Pentru ca această transformare să rămână sustenabilă pe termen lung, este necesară o reglementare unitară, care să coreleze obiectivele de decarbonare ale Green Deal impus de Comisia Europeana cu stabilitatea sistemului energetic şi a pieţei de energie electrică, reglementate de UE.
Citiți și:
Din nou, mizeria „Green Deal”
De ce energia electrică nu se va ieftini niciodată în România
yogaesoteric
3 martie 2026