V.I. Lenin, un ascuns geniu viclean şi monstruos (II)

 

Citiți prima parte a articolului

Lenin, care în anchete declara că profesia sa ar fi cea de „scriitor” şi care, deci, se considera intelectual, a spus despre toată intelectualitatea rusă: „reprezentanţii acesteia … cred că sunt creierul naţiunii. În realitate, nu sunt creierul, ci dejecţiile ei” („гавно нации”) (pag. 393). El afirmase nu odată că intelectualitatea trebuie lichidată, iar literatura să fie o anexă a partidului bolşevic: „problema literaturii trebuie să devină parte componentă a muncii de partid”.
Despre L. Tolstoi spunea: „e moşier, un idiot întru Hristos”, despre V. Korolenko: „e un felistin jalnic”, despre M. Gorki: „mai crede în Tătuca Ţarul”.

La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualităţii ruse să fie expulzată peste hotare, iar intelectualitatea ucraineană „să fie deportată în zone îndepărtate ale RSFSR” (din Siberia). Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale şi ştiinţifice – Saliapin, Bunin, Berdiaev, Kandinsky, Chagal, Stravinski etc. şi-au părăsit patria.

Partidul a decis şi soarta celor rămaşi: el hotăra cine şi ce să scrie, cine avea dreptul să publice, cine putea fi lăudat sau criticat, cine decorat, cui să i se dea onorarii grase etc. Şi totul se făcea în funcţie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului.

Se mai spunea că V.I. Lenin iubea foarte mult teatrul. Dar Lenin nu se ducea la spectacole de teatru. A fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe când se aflau la Berna, în străinătate, dar, mărturiseşte consoarta sa, „mergeam la teatru şi plecam după primul act”. Deci, acest om care n-a văzut în viaţa lui nicio piesă până la capăt, va propune după revoluţie să fie închis Balșoi Teatr – mândria Rusiei din toate vremurile – cu indicaţia strictă: „Se vor păstra doar câteva zeci de artişti la Moscova şi la Petrograd ca să dea spectacole (ca dansatori şi cântăreţi) pe bază de autofinanţare” în faţa clasei muncitoare. În rest toţi marii artişti (inclusiv I. Saliapin) au fost disponibilizaţi, ca inutili cauzei revoluţiei.

Lenin, ca intelectual care dispreţuia intelectualii şi ca scriitor care dispreţuia scriitorii, ştia: cu cât nivelul intelectual al maselor va fi mai scăzut, cu atât acestea vor putea fi mai uşor manipulate. Lenin îi cerea mereu lui Dzerjinski, şeful GPU, liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru revoluţie, incluzând în ele toată elita societăţii ruse. Listele conţineau numele a mii de profesori ai instituţiilor superioare de învăţământ, scriitori, artişti, medici, ingineri etc. Toţi au fost suiţi cu sila în trenuri, vapoare şi expulzaţi din ţară.

Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurând dictatura unui singur partid, cel bolşevic. CEKA, poliţia terorii, cu puteri nelimitate, tot el a creat-o. CEKA era stat în stat. Indicaţiile erau următoarele: „Dacă vedeţi pe cineva deştept, îmbrăcat cuviincios şi care vorbeşte corect ruseşte împuşcaţi-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru”.

Biserica Ortodoxă Rusă avea trecut până nu demult (poate-l mai are şi azi) numele lui Lenin în calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie. Dar a fost un om care l-a urat enorm pe Dumnezeu, căruia a şi încercat într-un fel după 1917 să-i ia locul. I se lăudase bolşevicului G. M. Krjijanovski că încă în clasa a cincea „mi-am smuls crucea de la gât şi am aruncat-o în lada de gunoi”. Îi numea pe preoţi „contrarevoluţionari în sutane”.

A cerut de la CEKA rapoarte despre „reprimarea revoluţionară a preoţilor şi a altor funcţionari religioşi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfinţea „pedeapsa cu moartea pentru preoţi”.
Indicaţiile lui Lenin erau clare: cine purta haina preoţească trebuia împuşcat sau cel puţin arestat. El a scris în 1922, într-o scrisoare adresată Biroului Politic: „Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi burghezi, cu atât mai bine”. Într-o altă scrisoare din acelaşi an va indica: „Cu cât împuşcăm mai mulţi preoţi, cu atât mai bine”. La 22 martie 1922 a găsit de cuviinţă să ceară la şedinţa Biroului Politic „arestarea sinodului şi a patriarhului” Bisericii Ortodoxe.

Patriotul Tihon a fost arestat şi a murit la scurt timp pentru că el „şi banda lui se opun făţiş preluării bunurilor bisericeşti”. Au fost confiscate raclele sfinţilor ruşi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care au fost dezbrăcate de aur şi argint şi profanate. Zeci de tone de aur şi argint, diamante, obiecte de preţ au fost rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite şi vândute în străinătate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse ţări.

Din 1918 până în 1924 au fost împuşcaţi „între paisprezece şi douăzeci de mii de clerici şi laici activi” (în cartea lui D. Volkogonov, pag. 411). Din cele 80.000 de biserici, câte avusese Rusia, mai funcţionau 11.525. Prin decret a fost interzisă bătaia de clopote pe tot întinsul „ţării lui Ilici”.
Oraşul Simbirsk, în care se născuse V. Lenin, avea în 1917 zeci de biserici, catedrale şi mănăstiri. În următorii ani toate clădirile de cult, între care şi biserica în care a fost botezat Lenin, au fost aruncate în aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, în cimitirul Pokrovski a fost lăsat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatăl acestui monstru, căruia însă i-a fost distrusă crucea şi înlocuită cu un însemn bolşevic.

f2
Lenin și Stalin

Ţara avea nevoie de altă religie şi de alţi dumnezei. Religie nouă, în concepţia lui Lenin, urma să fie ideea comunist-bolsevică, iar noul dumnezeu era gata să devină chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Se susţine, fals, că Lenin era de o „modestie legendară”. Dar încă în timpul vieţii sale, atât el, cât şi confraţii săi de la conducere, de cum au ajuns la putere, au botezat oraşe cu numele lor, au ridicat monumente, au plătit scriitori care să scrie cărţi despre ei, pictori care să le facă portrete, tot ei s-au mutat în apartamentele ţarilor din Kremlin, şi-au editat operele complete (unele nescrise) etc.
În 1922 la ordinul lui V.I. Lenin, i s-au ridicat statui în oraşele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav, iar în anul următor încă în vreo 30 de localităţi. De menţionat faptul că „modestul” conducător pierdea zile întregi ca să pozeze armatei de sculptori care urmau să-l imortalizeze.

 
Un nemernic căruia i s-au înălţat nenumărate statui

Încă în iulie 1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport în care cerea înălţarea „a cincizeci de monumente închinate activităţii revoluţionare”. Pentru că ridicarea statuilor noilor lideri întârzia, Lenin i-a telegrafiat lui Lunacearski: „Am ascultat raportul lui Vinogradov despre busturi şi monumente şi sunt profund indignat. Te admonestez pentru neglijenţa dumitale criminală. Să-mi trimiţi de urgenţă lista vinovaţilor pentru a fi trimişi în judecată. Ruşine sabotorilor şi tâlharilor”. Vreo duzină de activişti, sculptori, pictori, arhitecţi „sabotori”, care întârziaseră să-i înalţe statui, au fost împuşcaţi.

Pe urmă a mers totul mai bine: de „modestia” lui Lenin a avut grijă alt „mare modest” – I.V. Stalin, care în 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicaţia, ca „în fiecare localitate din URSS să fie înălţat câte un monument dedicat conducătorului proletariatului mondial”.
În 1990 în fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V.I. Lenin. Pentru edificarea acestora se plătiseră atâţia bani câţi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente – locuinţe – pentru aproape un sfert de ţară.

Tot ce-a spus Lenin s-a dovedit a fi minciună sfruntată. La 1 mai 1919 a declarat în faţa mulţimii adunate în Piaţa Roşie: „Cei mai mulţi dintre dumneavoastră, cei care încă nu aveţi treizeci-treizeci şi cinci de ani veţi vedea înflorind comunismul”. La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 a reluat falsa „profeţie”: „Generaţia care are azi cincisprezece ani va trăi peste 10 ani sau douăzeci într-o societate comunistă”.
Hruşciov avea să ne fixeze şi el o dată pentru venirea comunismului pe pământ: 1981. Voronin spunea că dacă va fi lăsat să conducă ţara încă 50 de ani, va arăta şi el cum arată comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Comuniştii au ştiu doar să mintă convingător.

Lenin a murit acum 80 de ani. Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de „o afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat în tinereţea „revoluţionară”.
Marele Sifilitic, cum i se spunea la Zurich, era – cum au scris, printre primii, revoluţionarii bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câţiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în revista Literatură şi artă – homosexual. În exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe frumuşelul Griska Zinoviev. Scriitorul rus Ilia Ehrenburg menţiona cu ironie: „E de ajuns să te uiţi la Krupskaia, ca să-ţi dai seama că pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a şi căsătorit cu Krupskaia tocmai pentru că semăna leit cu un bărbat mătăhălos?!

 
Cu creierul ciuruit de sifilis

Savanţii sovietici au creat după moartea lui Lenin un institut special care să-i studieze creierul. (Institutul Creierului lui V.I. Lenin, condus de Vogt), deşi creierul la moartea lui, în urma bolii, era „cât o nucă”. Şi nu prea aveai ce studia. V.I. Lenin se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi pierduse facultăţile mintale în jurul vârstei de 40 de ani. Se ştie că V.I. Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un câine în loc să vorbească, scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că măreţul orator spunea „nu” unde trebuia să spună „da” şi invers.
Krupskaia e cea care îl învăţa de la o vreme să vorbească. În 1923 deprinsese doar câteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reuşise să le însuşească după luni de trudă: „celulă” (de închisoare), „congres”, „ţăran”, „muncitor”, „popor” şi „revoluţie”.

„Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, spun comuniştii.
Atâta timp cât faptele unui degenerat vor fi „vii” şi luate drept modele, atâta timp cât schizofreniile lui politice vor continua să fie călăuze pentru nişte indivizi, care cred că omul poate fi fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept „merite în fata istoriei”, pentru că „orice crimă în numele revoluţiei este morală” (citat din V.I. Lenin), atâta timp cât dintr-un om avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, această orbire evidentă nu poate fi decât o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Iar comuniştii de azi, care se consideră continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte deopotrivă răspunderea şi pentru crimele lui. Care sunt enorme.

Revoluţiile comuniste au toate drept mobil banala invidie omenească: cei care n-au vor să aibă ca şi cei care au, dar fără să muncească. Dacă ar fi să rezumăm vastele învăţături ale lui Lenin, acestea ar fi câteva:
– Dacă doreşti să ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva şi acel ceva va fi al tău!
– În numele viitorului luminos – să împuşcăm zece, o sută de milioane de oameni, „să nu ne oprim indiferent de numărul morţilor” (Lenin), chiar dacă nu vor rămâne decât câteva sute de mii, care merită cu adevărat să fie fericite.
– „Interesul maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuşcaţi masele, invocând interesele maselor! Propovăduiţi fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, şi conduceţi-l în numele lui, fără să mai consultaţi poporul!
– Unui comunist totul îi este permis. Orice ticăloşie făcută de un comunist este morala, şi orice ticălos dacă-i comunist este un erou.
(Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: „Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”, cât şi într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, unde a precizat nevoia de ticăloşi a bolşevicilor: „Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sunt metode teroriste. V.I. Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Bin-Laden, Karlos „Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V.I. Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această ţară şi pentru ţările peste care acest vast imperiu s-a lăţit sau pe care le-a „atins”. El a aruncat dezvoltarea Rusiei, dar şi a ţărilor cărora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, irecuperabil pentru unele popoare. Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi şi vom crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.

Citiţi şi:

Mumia lui Lenin, ca moaștele sfinților creștini

«Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid

Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste în întreaga lume    
 

yogaesoteric
11 iunie 2018