Va înțepa scorpionul sionist broscoiul american?

Netanyahu își pregătește scena pentru a capta atenția Administrației Biden, manevrând situația în așa fel încât SUA să nu aibă de ales decât a se alătura Israelului.

Alegoria este una în care un scorpion depinde de o broască pentru trecerea sa peste un râu și roagă broasca să-i permită să se agațe de spatele ei. Broasca nu are încredere în scorpion și este de acord fără tragere de inimă după ce scorpionul promite că va fi cuminte. În timpul traversării, scorpionul înțeapă mortal broasca neputându-se abține. Bineînțeles că amândoi mor.

Este o poveste din antichitate menită să ilustreze natura tragediei actuale ce se petrece în zona Gaza. O tragedie greacă este aceea în care criza care generează tragedia nu apare din pură întâmplare. Sensul grecesc este acela că tragedia este atunci când ceva se petrece pentru că este necesar să se petreacă, din cauza naturii participanților, pentru că cei implicați o fac să se petreacă. Și nu au de ales decât să facă astfel, pentru că aceasta este natura lor.

Această poveste amintită mai sus a fost pomenită de un fost diplomat israelian înalt, versat în politica SUA. În povestirea sa despre fabula broaștei, liderii israelieni se feresc cu disperare de responsabilitatea pentru dezastrul din 7 octombrie, cu un cabinet care încearcă cu furie să transforme criza (din punct de vedere psihologic) dintr-un dezastru culpabil, în imaginea unei oportunități epice.

Himera prezentată este aceea că, revenind la cea mai veche ideologie sionistă, Israelul poate face ca din catastrofa din Gaza, așa cum a argumentat de mult timp ministrul de Finanțe Smotrich, să răsară o soluție care odată pentru totdeauna va „rezolva unilateral contradicția inerentă dintre aspirațiile evreiești și cele palestiniene” prin încheierea iluziei că orice fel de compromis, reconciliere sau împărțire ar mai fi vreodată posibilă.

Aceasta este potențiala înțepătură de scorpion: cabinetul israelian pariază totul pe o strategie extrem de riscantă, o nouă Nakba, care ar putea atrage Israelul într-un conflict major, dar făcând astfel încât să tragă după ei, dacă strategia nu ar funcționa, și ceea ce a mai rămas din prestigiul occidentului.

Desigur, așa cum subliniază fostul diplomat israelian, acest truc este construit în principal în jurul ambiției personale a lui Netanyahu, el manevrându-i pe toți pentru a atenua criticile interne și externe și pentru a rămâne la putere cât de mult poate. Mai important, el speră că aceasta îi va permite să distribuie vina, renunțând la orice responsabilitate proprie. Așa că el plasează Gaza într-un context istoric epic, ca un eveniment care l-ar putea transforma din prim-ministru într-un lider care va aduce Israelului măreție și glorie.

Exagerat? Nu chiar.

Netanyahu poate să se zvârcolească din punct de vedere politic pentru supraviețuire, dar el din perspectivă sionistă este un adevărat „credincios”. În cartea sa, Going to the Wars (Mergând la războaie), istoricul Max Hastings scrie că Netanyahu i-a spus în anii 1970 că „În următorul război, dacă facem ce este nevoie, vom avea șansa să-i scoatem pe toți arabii din Cisiordania, rezolvăm și cu Ierusalimul.”

Și ce gândește cabinetul israelian despre „următorul război”? Se gândește la Hezbollah. După cum a remarcat recent un ministru, „după Hamas, ne vom întoarce să ne ocupăm și de Hezbollah”.

Potrivit fostului diplomat israelian, tocmai confluența dintre un război îndelungat în Gaza (conform liniilor stabilite în 2006) și o conducere israeliană care pare să aibă intenția de a provoca Hezbollah să urce pe scara escaladării face ca la Casa Albă să se aprindă luminile roșii de alertă.

În războiul din 2006 cu Hezbollah, întreaga suburbie urbană populată din Beirut, Dahiya, a fost nivelată de armata israeliană. Generalul Eizenkot care a comandat forțele israeliene în timpul războiului și care acum este membru în „Cabinetul de război” al lui Netanyahu, a spus în 2008: „Ceea ce s-a petrecut în cartierul Dahiya din Beirut în 2006 se va petrece în fiecare sat din care Israelul este evacuat……. Din punctul nostru de vedere, acestea nu sunt sate civile, sunt baze militare……. Aceasta nu este o recomandare. Acesta este un plan. Și a fost aprobat.”

De aici tratamentul necruțător la care este supusă Gaza.

Nu este probabil ca Cabinetul de Război israelian să încerce să provoace o invazie pe scară largă a Israelului de către Hezbollah, invazie care ar reprezenta o amenințare existențială, dar Netanyahu și cabinetul său ar putea dori să vadă că schimbul actual de focuri de la granița de nord escaladează până în punctul în care SUA se simte obligată să dea niște lovituri de avertizare asupra infrastructurii militare a Hezbollah.

În condițiile în care FDI lovește deja civili la 40 de km adâncime în Liban (o mașină în care se aflau o bunică și cele trei nepoate ale sale a fost incinerată de o rachetă a FDI), îngrijorarea SUA în privința escaladării este reală.

Aceasta este ceea ce îngrijorează Casa Albă, spune diplomatul. Iranul confirmă că a primit nu mai puțin de trei mesaje americane în decurs de o zi, în care i se spune Teheranului că SUA nu caută un război cu Iranul. Iar un emisar american, Amos Hochstein, a făcut turul Beirutului insistând că Hezbollah nu este cazul să escaladeze lupta ca răspuns la atacurile transfrontaliere israeliene.

„Reticența lui Netanyahu de a enunța orice idee despre cum va fi după război în Gaza – și evoluțiile majore și de rău augur din Liban – creează o ruptură între politicile americane și cele israeliene, până la punctul în care unii din administrația Biden și din Congres încep să creadă că Netanyahu încearcă să îi atragă pe americani într-un război cu Iranul.”

„Netanyahu nu este interesat de un al doilea front în nord cu Hezbollah”, spune fostul oficial, adăugând totuși „că cei la Casa Albă cred că o lovitură americană împotriva provocărilor Iranului ar putea transforma dezastrul abject al lui Netanyahu într-un fel de triumf strategic pentru acesta.”

„Aceasta este aceeași logică alambicată care l-a ghidat atunci când l-a încurajat pe colegul său de suflet, președintele de atunci Donald Trump, să se retragă unilateral din acordul nuclear iranian în mai 2018. Aceasta a fost, de asemenea, logica care s-a aflat la baza audierii sale din 2002 în Congres, încurajându-i pe americani să invadeze Irakul, deoarece ar fi «stabilizat regiunea» și implicit ar fi existat reverberații în Iran.”

Aceste temeri merg până la miezul „tragediei” care „este necesar să se petreacă”, iar broasca a fost de acord cu foarte multă precauție să transporte scorpionul peste râu, doar că dorește o garanție că, dată fiind natura scorpionului, acesta nu-și va înțepa binefăcătorul.

Echipa Biden, de asemenea, nu are încredere în Netanyahu. Ei nu doresc să fie „înțepați” fiind atrași într-un război mlăștinos cu Iranul.

Înțepătura este palpabilă. Deja se vede cum Cabinetul Netanyahu pregătește treptat și în mod deliberat scena pentru ca Administrația Biden să nu se mai poată retrage, manevrând în așa fel situația încât Washingtonul să nu aibă de ales decât să se alăture Israelului în caz că războiul s-ar extinde.

Ca în orice tragedie clasică, rezultatul se produce pentru că actorii implicați îl fac să se producă; ei nu au de ales, decât să facă să se ajungă acolo, pentru că aceasta este natura lor. „Nu numai că premierul israelian respinge orice idee sau solicitare venită de la Washington; Netanyahu dorește în mod explicit ca războiul din Gaza să continue la nesfârșit, fără niciun corolar politic”, relatează fostul oficial.

Luați în considerare, de asemenea, stabilirea explicită de către Jake Sullivan a liniilor roșii ale SUA: nicio reocupare a Fâșiei Gaza; nicio strămutare a populației sale; nicio reducere a teritoriului său; nicio deconectare politică cu autoritățile din Cisiordania; nicio alternativă de luare a deciziilor, cu excepția celei palestiniene – și nicio revenire la status quo-ul anterior.

Netanyahu respinge pur și simplu toate aceste „linii” într-o singură frază: Israelul, a spus el, va supraveghea și va menține „responsabilitatea generală de securitate” pentru o perioadă de timp nedeterminată. Dintr-o lovitură, el subminează finalul de joc identificat de SUA și oglindit de uriașe manifestații pro-palestiniene pe întregul glob pământesc, iar nisipul din clepsidră se epuizează.

„Jocul final” al lui Smotrich este evident. Netanyahu își construiește sprijinul intern popular printr-un nou ultimatum tăcut pentru Gaza: „emigrarea sau anihilarea”. Aceasta este o anatemă pentru echipa Biden. Deceniile de diplomație ale SUA în Orientul Mijlociu „se duc pe apa sâmbetei”.

Washingtonul observă cu o neliniște crescândă „escaladarea militară orizontală” în întreaga regiune și se întreabă dacă Israelul va supraviețui acestui laț care se strânge. Cu toate acestea, SUA nu au decât mijloace și timp limitat pentru a constrânge Israelul.

Susținerea imediată a Israelului de către Biden creează agitație acasă și implică un preț politic care – cu un an înainte de alegeri – are consecințe. Poate că era „în firea lui Biden” să creadă că ar putea „îmbrățișa” Israelul pentru a-l face să se conformeze intereselor SUA. Cu toate acestea, nu funcționează – lăsându-l blocat cu un scorpion pe spate.

Unii susțin că soluția este simplă: amenințarea cu oprirea furnizării de muniții sau a finanțării care merge în Israel. Sună simplu. Ar constitui o „amenințare” puternică, dar pentru ca aceasta să se petreacă, ar fi nevoie de Biden să se confrunte cu atotputernicul lobby sionist și cu imensa sa influență asupra Congresului. Iar aceasta nu este o competiție pe care ar putea să o câștige. Congresul este solidar cu Israelul.

Alții sugerează că o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU ar putea impune „oprirea coșmarului din Gaza”. Dar Israelul are o istorie lungă de ignorare a unor astfel de rezoluții, din 1967 până în 1989, Consiliul de Securitate al ONU adoptând nu mai puțin de 131 rezoluții care abordează direct conflictul arabo-israelian, dintre care majoritatea au avut un impact redus sau zero.

Deci, ar putea un apel la nivel mondial pentru o soluție cu două state să se descurce mai bine? Până acum, nu a reușit. Da, teoretic, Consiliul de Securitate al ONU poate impune o rezoluție, dar Congresul SUA ar „înnebuni” dacă ar face aceasta și ar amenința cu forța pe oricine ar încerca să o pună în aplicare.

Cu toate acestea, spus fără menajamente, retorica celor două state ratează esențialul: nu doar lumea islamică trece printr-o transformare populară furioasă – la fel și Israelul. Israelienii sunt furioși și pasionați și, cu o majoritate covârșitoare, aprobă anihilarea din Gaza.

Contextualizarea de către Netanyahu a războiului din Gaza în termeni maniheiști absoluți de tipul „lumină versus întuneric”, „civilizație versus barbarie”, „Gaza ca sediu al răului”, „toți cetățenii din Gaza sunt complici cu răul Hamas”, „palestinienii sunt non-umani” – toate acestea trezesc emoțiile israeliene și amintirile unei ideologii de tip 1948.

Și toate acestea nu se limitează la dreapta spectrului politic – sentimentul popular din Israel se schimbă de la liberal-secular către biblic-eshatologic.

Președintele Consiliului Executiv al lui B’Tselem, Orly Noy, a scris un articol, „Publicul israelian a îmbrățișat doctrina Smotrich”, care subliniază modul în care internalizarea „planului decisiv” al lui Smotrich se manifestă în sprijinul popular pentru politica israeliană de „emigrare sau anihilare” a palestinienilor din Gaza:

„În urmă cu șase ani, Bezalel Smotrich, pe atunci un tânăr membru al Knesset-ului aflat la primul său mandat, și-a publicat gândirea sa despre un final al conflictului israeliano-palestinian … În loc să întrețină iluzia că un acord politic este posibil, acesta a argumentat că problema este necesar să fie rezolvată unilateral o dată pentru totdeauna.

[Soluția propusă de Smotrich era de a oferi] celor 3 milioane de locuitori palestinieni o alegere: să renunțe la aspirațiile lor naționale și să continue să trăiască pe pământul lor într-un statut inferior sau să emigreze în străinătate. Dacă, în schimb, aleg să ridice armele împotriva Israelului, vor fi identificați ca teroriști, iar armata israeliană îi va ucide pe cei care «trebuie uciși». Când a fost întrebat la o întâlnire, în care și-a prezentat planul în fața unor personalități religios-sioniste, dacă se referea și la uciderea familiilor, femeilor și copiilor, Smotrich a răspuns: «În război este ca în război».”

Orly Noy susține că această gândire nu se limitează pur și simplu la Cabinetul Netanyahu sau la zona de dreapta din politica israeliană, ci mai degrabă, ea a devenit „de masă”. Mass-media israeliană și discursul politic arată că atunci când vine vorba de atacul actual al IDF asupra Gazei, o mare parte a publicului israelian a interiorizat complet logica nebunească a gândirii lui Smotrich.

„În fapt, opinia publicului israelian cu privire la Gaza, unde viziunea lui Smotrich este implementată cu o cruzime pe care nici măcar el poate nu a prevăzut-o, este acum chiar mai extremă decât textul planului în sine. Asta pentru că, în practică, Israelul elimină de pe ordinea de zi posibilitatea coabitării cu palestinienii ca ființe de rang inferior, ipoteză care până pe 7 octombrie a fost opțiunea aleasă de majoritatea israelienilor.”

Implicația acestei mutații mentale a publicului este că Israelul, în ansamblu, a devenit ultra-radical și alergic la existența oricărei forme de stat palestinian. Publicul a ajuns acum să vadă refuzul palestinienilor de a se supune puterii armatei israeliene ca pe o amenințare existențială în sine și un motiv suficient pentru anihilarea lor.

Citiți și:
Adevărul interzis: Israelul și SUA sunt „jucăriile miliardarilor”
Pivotarea publică a Rusiei către Palestina
China mizează pe „soluția celor două state”

 

yogaesoteric
13 decembrie 2023