Va provoca Putin NATO? Armatele europene sunt un tigru de hârtie. De ce PIB-ul pentru apărare este un criteriu vag

„Tigru de hârtie.” Așa a descris Donald Trump Rusia în discursul său de la ONU din 24 septembrie, dar judecând după performanțele lor, această critică s-ar putea aplica la fel de bine și majorității aliaților Americii.

Acest aspect a devenit suficient de clar la începutul acestei luni, când 21 de drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez, declanșând o alertă NATO pentru încălcarea spațiului aerian, închiderea aeroporturilor poloneze, decolarea de urgență a avioanelor de vânătoare pentru interceptare ‒ și o evaluare serioasă a nivelului de pregătire pentru luptă în întreaga alianță.

Profesorul Edward Luttwak, strateg și istoric cunoscut pentru lucrările sale în domeniul strategiei globale, geoeconomiei, istoriei militare și relațiilor internaționale, analizează această situație pentru UnHerd.

„Avioanele olandeze F-35 au doborât patru dintre drone, iar celelalte s-au prăbușit singure: nu erau drone de bombardament, ci doar momeli din plastic, fără focoase explozive. Lăsând deoparte resturile, de fapt, singura pagubă a fost distrugerea unei case lângă Lublin, cauzată nu de ruși, ci de o sofisticată rachetă aer-aer americană de 1,9 milioane de dolari. Aceasta fusese lansată de un avion de vânătoare polonez F-16 către o dronă ‒ și a ratat ținta.

Criteriul vag al PIB-ului pentru apărare

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a fost rapid în a folosi incursiunea rusă pentru a cere creșterea cheltuielilor de apărare, îndemnând membrii NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Cea mai recentă incursiune aparentă cu drone de la sfârșitul lunii septembrie, de data aceasta deasupra Danemarcei, a crescut și mai mult presiunea ‒ mai ales acum, când Scott Bessant, secretarul american al Trezoreriei, avertizează că Trump nu are planuri de a trimite mai multe trupe pentru a-și ajuta aliații europeni.

Dar simpla creștere a cheltuielilor pentru apărare nu va transforma statele europene în puteri militare cu adevărat eficiente. În primul rând, criteriul PIB-ului este mult prea vag pentru a însemna cu adevărat ceva. Finlanda, de exemplu, cheltuie doar 2,4% din PIB pentru apărare și totuși poate mobiliza aproximativ 250.000 de soldați determinați. Alte state membre NATO, care cheltuie mult mai mult decât finlandezii, obțin mult mai puțin pentru banii lor.

Mai mult, concentrarea pe PIB în loc de cerințele de forță ‒ atâtea batalioane, regimente de artilerie, escadrile de luptă ‒ nu este decât o invitație la trișare, oportunitate de care multe state europene au profitat cu entuziasm. Cel mai nou submarin spaniol, de exemplu, nu este importat de la Thyssen-Krupp pentru aproximativ 1 miliard de euro, companie care furnizează marinei din întreaga lume submarine competente și testate. În schimb, a fost proiectat și construit cu mândrie la șantierul naval de stat Navantia din Spania: pentru 3,8 miliarde de euro, aproximativ cât costă un submarin nuclear francez mult mai mare. Ca o justificare slabă pentru acel cost absurd, ministrul spaniol al Apărării a invocat un sistem avansat de recirculare a aerului ‒ atât de avansat, de fapt, încât nu este încă gata și nici nu va fi instalat măcar în următoarea versiune a submarinului.

Dolce vita în Italia

În curând, însă, Italia va întrece submarinul Spaniei: incluzând în cota sa de cheltuieli NATO de 2% din PIB un nou pod către Sicilia, care urmează să coste aproximativ 13,5 miliarde de euro. Guvernul justifică această construcție spunând că aproximativ 3.000 de soldați italieni ar putea avea nevoie să traverseze Strâmtoarea Messina dacă armata italiană ar fi mobilizată complet. Dar ar fi mult mai ieftin să-i trimită cu avionul, fiecare soldat în propriul său avion privat de lux.

Chiar și fără pod, însă, nerespectarea de către Italia a țintei de 2% este deja gravă. O mare parte din cheltuielile Marinei italiene se îndreaptă către nave de război produse de șantierul naval de stat Fincantieri. Dar nu există suficienți bani pentru combustibil și întreținere pentru a opera mai mult de jumătate dintre ele, ceea ce înseamnă că o altă subvenție industrială este mascată drept cheltuială de apărare. În tot acest timp, Italia refuză să-și crească bugetul de apărare dincolo de modesta țintă de 2% ‒ pe care oricum nu a atins-o încă.

Umbra lui Merkel în Germania

În ceea ce privește Germania, la trei ani și jumătate de la începutul războiului din Ucraina, cu planuri de reînarmare tot mai ambițioase anunțate cu surle și trâmbițe, numărul total de militari în uniformă a scăzut ușor. În afară de începerea unei achiziții de miliarde de euro pentru un sistem israelian de apărare antirachetă, nu s-a petrecut mai nimic. În ciuda cererii ridicate din Ucraina, chiar și tancul de luptă ‒ specialitatea germană ‒ este produs în număr foarte mic: atât de mic încât producția anuală ar putea fi pierdută într-o singură dimineață de luptă. În mai 2023, au fost comandate doar 18 tancuri Leopard pentru a înlocui modelele mai vechi pierdute în Ucraina. Data estimată de livrare? Între 2025 și 2026!

Apoi, în iulie, Germania a cumpărat încă 105 tancuri Leopard 2A8. Este numărul necesar pentru echiparea unei singure brigăzi, forța germană staționată în Lituania ‒ și sunt așteptate abia în 2030.

Adevărul trist este că Germania încă nu a început cu adevărat să repare neglijența extremă asupra forțelor sale armate din perioada lungii guvernări a Angelei Merkel, care spunea: «chiar dacă am avea banii, nu am ști cum să-i cheltuim». În tot acest timp, elicopterele germane nu aveau rotoare, iar tancurile nu aveau motoare. Redresarea extrem de lentă a armatei germane este deosebit de frustrantă pentru că NATO nu duce lipsă de forțe aeriene sau navale. Ceea ce lipsește sunt forțele terestre, mai simplu spus, soldații ‒ sau, mai corect, soldații dispuși efectiv să lupte.

Odată cu adăugarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei în alianță, țări mici cu nevoi de apărare disproporționate, Alianța se confruntă cu un deficit sever de trupe în întregul sector baltic. Trupele trimise până acum de aliații NATO, cum ar fi batalioanele italiene Alpini, nu pot modifica ecuația.

Polonia are cu ce dar…….

Cu cei 38 de milioane de locuitori ai săi, Polonia ar putea, desigur, ridica o armată adecvată pentru a-și apăra cele două frontiere cu Kaliningradul rusesc și Belarusul dominat de Rusia. Dar guvernele sale au ales în mod constant să nu o facă, respingând conscripția urmată de serviciu în rezervă, după modelul finlandez sau israelian. În noiembrie 2021, cu doar patru luni înainte de invazia Ucrainei, dar cu toate semnele că Rusia se pregătea de atac, Polonia avea doar 42.000 de soldați gata de luptă. Este aproximativ numărul corect pentru o țară de 38 de milioane ‒ dacă, adică, Polonia s-ar afla undeva între Fiji și Tonga.

Și acum, chiar și după atacul cu drone, premierul Tusk continuă să refuze înrolarea, singura cale de a genera trupele mari de care Polonia are nevoie pentru a-și apăra cele două fronturi. Explicația oficială este că serviciul militar obligatoriu sub comunism i-a supus pe recruții de 18 ani la ritualuri de umilire, care prea adesea alunecau spre tortură și chiar viol. Aceste practici, spun polonezii, au fost cauzate de infiltrarea notoriului sistem al Armatei Roșii de «dedovșcină» («domnia vechilor soldați»). Dar reputația armatei poloneze precomuniste nu era cu mult mai bună, iar pentru recruții belaruși, evrei și ucraineni situația ar puteau fi chiar mai rea.

Adevărul este, deci, mai simplu: tinerii polonezi sunt la fel de «post-eroici» ca și semenii lor din restul Europei. Spre deosebire de predecesorii lor, nu simt nevoia să se dovedească în luptă, cu atât mai puțin să servească atâta timp cât este necesar pentru a-și apăra țara. Numeroșii tineri ucraineni din Polonia, care au fugit din propria țară pentru a evita înrolarea, nu fac nimic pentru a stimula un spirit patriotic. Nici nu ajută faptul că Varșovia vorbește constant despre miile de soldați americani dislocați în Polonia. Această forță va fi evacuată, nu întărită, dacă va exista o ofensivă rusă majoră ‒ dar în prezent îi face pe tinerii polonezi să spună că, dacă «NATO vrea mai multe trupe, să trimită mai mulți americani».

Armate irelevante

În Marea Britanie, refuzul de a lupta este irelevant. Majestatea Sa are la dispoziție doar 73.847 de soldați activi, majoritatea recrutați dintr-un mic subset de familii britanice cu tradiții militare puternice. Recruții străini cu origini similare constituie restul, cei mai mulți fiind cei 4.127 de Gurkha, dar și unii din Fiji. Legiunea Străină Franceză are mai puțin de 9.000 de soldați ‒ aspiranți războinici din toate colțurile lumii, iar ofițerii francezi sunt la fel de atipici. Restul armatei franceze este însă într-o stare atât de proastă încât, chiar și dintre cei 11.000 de soldați considerați «de elită» din Troupes de Marine, mai puțin de jumătate sunt dispuși și capabili să lupte.

În ceea ce privește celelalte armate europene, cu cât se spune mai puțin, cu atât mai bine. Danezii și suedezii au anunțat cu mare pompă că se alătură Finlandei în reintroducerea conscripției militare: doar pentru a acorda atât de multe excepții încât, în 2024, au înscris împreună doar aproximativ 10.000 de recruți, comparativ cu 77.000 de finlandezi de 18 ani, proveniți dintr-o populație mult mai mică.

Belgienii și olandezii, care odinioară furnizau trei divizii blindate NATO, abia dacă ar putea aduna acum o zecime din acea forță: doar trei batalioane. Armatele italiană, spaniolă și portugheză nici măcar nu se mai antrenează serios. Exercițiile lor sunt simple repetiții plictisitoare, manevrele sunt spectacole regizate pentru a da bine, în loc să fie perturbate deliberat de superiori pentru a testa agilitatea conștiinței și fizică a ofițerilor și soldaților, așa cum se petrece în exercițiile reale.

Pe măsură ce numerele totale scad, aceste armate nu au redus proporțional numărul ofițerilor, ceea ce înseamnă că multe armate NATO au mulți generali, dar foarte puține trupe gata de luptă pe care să le conducă.

Toate cele de mai sus explică de ce armata amestecată a lui Putin, dincolo de cea standard și de tehnica militară ‒ mercenari din cele mai sărace regiuni ale Rusiei, condamnați și soldați nord-coreeni – poate totuși să sperie guvernele europene și să le determine să se reînarmeze cu costuri uriașe.

Cât despre Donald Tusk și polonezii săi ‒ ar fi bine să învețe lecțiile altei incursiuni ruse din septembrie. Nu din 2025, ci din 1939, când armata franceză nu a mișcat, iar Royal Air Force nu a bombardat. Diferența acum este că Polonia chiar s-ar putea apăra, dacă ar urma exemplul finlandezilor de peste Baltică și ar înrola tinerii de 18 ani, continuând să adauge soldați instruiți în unitățile de rezervă. Dacă nu o face, Putin va continua să-și vadă de treabă”, concluzionează autorul.

Citiți și:
UE vrea înarmare până-n dinți ‒ Problemă: Cine va lupta cu aceste arme?
Angajamentul de 5% al NATO: O trădare obscenă a necesităților globale
Ursula – discurs de război: UE este necesar să se înarmeze și să dea bani cât mai mulți Ucrainei

 

yogaesoteric
4 octombrie 2025