Vaccinul împotriva covid-19 poate cauza boli neurologice
Într-un interviu acordat lui dr. Joseph Mercola, dr. Stephanie Seneff, cercetător științific la MIT mai bine de cinci decenii, vorbește despre vaccinurile covid-19. Din 2008, o mare parte din lucrările sale s-au concentrat pe glifosat și sulf, dar în ultimul an dr. Seneff a aprofundat știința acestor noi vaccinuri și a publicat recent un articol excelent pe această temă.
„Dezvoltarea acestei noi tehnologii atât de repede și omiterea atâtor pași în procesul de evaluare este foarte nesăbuită. Instinctul meu mi-a spus că este ceva foarte rău, iar din acest motiv mi-am propus să cunosc adevărul”, a afirmat dr. Seneff.
Decesele în urma vaccinării covid-19 vor crește în lunile şi în anii care urmează
La cinci luni de la începerea campaniei de vaccinare, statisticile spun o poveste terifiantă. Dr. Seneff citează cercetări care arată că, spre deosebire de persoanele care nu au fost vaccinate, decesele sunt de 14,6 ori mai frecvente în primele 14 zile de la prima doză de vaccin covid-19 în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.
Alte date arată că după ce vaccinurile covid-19 au fost implementate, rata generală a deceselor a crescut, cu excepția unor zone. Interesant este faptul că dr. Seneff crede că ar fi putut afla motivul și se pare că țările în care vaccinurile covid-19 nu au crescut rata mortalității sunt cele care nu folosesc glifosat.
„Când am început să cercetez acest subiect, am suspectat imediat glifosatul”, spune dr. Seneff. „Am scris o carte despre glifosat denumită Moștenirea toxică, în care am dedicat un capitol întreg pentru a vorbi despre sistemul imunitar și consider că glifosatul este foarte dăunător sistemului imunitar înnăscut, iar atunci când acesta din urmă este slăbit, trupul este nevoit să reacționeze exagerat la un virus. Dar nu îl poate ucide.
Astfel, se ajunge să fie provocate daune colaterale și la distrugerea țesuturilor. Apare o furtună de citokine care distruge plămânii și nu există nicio modalitate de a o controla, deci nu virusul este cel care provoacă toate daunele, ci reacția imună și aceasta se datorează faptului că sistemul imunitar este foarte slab. Dacă aveți un sistem imunitar înnăscut puternic, cred că nici nu veți prezenta simptome ale îmbolnăvirii cu covid-19.
Și dacă ne uităm la statisticile țărilor cele mai afectate de acest virus, este clar că acestea sunt cele care utilizează mult glifosat și care dezvoltă biocombustibili pe bază de plante expuse glifosatului. Deci, cred că aceasta este o parte fundamentală a problemei. Glifosatul se află în atmosferă și oamenii îl respiră. Aceasta înseamnă că sistemul imunitar al plămânilor este atacat constant, ceea ce vă face mai sensibili la covid-19.”
Dr. Seneff consideră, de asemenea, că vaccinurile covid-19 vor ucide mult mai mulți oameni decât boala în sine și că, de fapt, vor înrăutăți problema. Ea citează un caz clinic tulburător al unui pacient cu cancer din Marea Britanie care a primit tratament pentru covid-19 sever timp de 101 zile. Amestecul de anticorpi pe care acest pacient l-a primit nu a funcționat și după moartea sa medicii au ajuns la concluzia că varianta predominantă a SARS-CoV-2 în trupul său avea o duzină de mutații diferite în proteina Spike. „Cred că vaccinurile provoacă aceeași reacție”, spune dr. Seneff, adăugând că în rândul persoanelor cu sistem imunitar compromis, doar 17% dintre cei care au primit vaccinul produc anticorpi. Și în mod surprinzător, acești oameni ar putea suferi consecințe grave. Este posibil ca anticorpii să nu funcționeze deoarece funcția imunitară este slabă, permițând virusului să dezvolte rezistență și să facă mutații genetice.
„Cred că țările care au cei mai mulți oameni cu sisteme imunitare compromise sunt cele care utilizează cel mai mult glifosat, deoarece acesta afectează sistemul imunitar, ceea ce permite virusului să dezvolte mutații. Și vaccinul va accelera acest proces, deoarece mulți oameni cu sisteme imunitare compromise sunt vaccinaţi de-a valma.”
Vaccinurile împotriva covid-19 sunt o amenințare pentru sănătatea publică
De obicei, un nou vaccin are nevoie de aproximativ 12 ani pentru a fi dezvoltat, iar dintre toate vaccinurile noi în curs de dezvoltare, se așteaptă ca doar 2% să depășească vreodată fazele 2 și 3 ale studiilor clinice.
Vaccinul covid-19 a fost dezvoltat în mai puțin de un an, astfel încât este practic imposibil să fi fost testat în mod adecvat pentru siguranță și eficacitate. Sute de milioane de oameni sunt vaccinați în prezent în întreaga lume și aceste vaccinuri se bazează doar pe date preliminare de eficacitate. Și în timp ce moartea subită este unul dintre efectele secundare evidente, majoritatea celorlalte efecte secundare nu vor fi cunoscute timp de un deceniu sau mai mult.
Dr. Seneff prezice că în următorii 10-15 ani vom vedea o creștere bruscă a bolilor prionice, a bolilor autoimune, a bolilor neurodegenerative la o vârstă fragedă și a tulburărilor de sânge, precum cheaguri de sânge, hemoragii, accidente vasculare cerebrale și insuficiență cardiacă.
Conform dr. Senneff:
„Este ca un coșmar și știu exact cum se va petrecce; pe scurt, vaccinul este complet nenatural și are un singur scop, să determine trupul să producă anticorpi împotriva proteinei spike. ARN-ul a fost manipulat, deci nu este un ARN natural, deoarece conține metil-pseudouridină și scopul este să fie menținut viu.
În mod normal, dacă vi se injectează ARNm (ARN-mesager), aveți enzime în sistem și țesuturi care îl vor descompune imediat, trupul dumneavoastră știe că este necesar să scape de ARNm. Vaccinul însă se asigură că trupul nu poate ajunge la el.
Apoi este lipida în care este încapsulat ARNm. Lipidele sunt foarte anormale, foarte rare, nu sunt naturale, dar unele au colesterol, poate pentru a le ajuta să arate ca o particulă LDL naturală pentru ca celulele să le absoarbă. Dar nu este absorbit de receptorul ACE2. Nu este absorbit în același mod în care virusul este absorbit. Este un mecanism cu totul diferit care îl transportă către toate celulele, trece prin toate membranele mucoase. De obicei, un virus va intra în plămâni sau în orice tip de cavitate în care există un sistem mucos care va ataca virusul încă de la început. Dacă sunteți o persoană sănătoasă, virusul vă va activa sistemul mucos natural, care răspunde pentru a-l elimina și aici se încheie totul. Dar, cu vaccinul, nu se petrece astfel, deoarece este inoculat direct în mușchi, sunt ocolite toate barierele de protecţie și mușchiul reacţionează puternic, trimiţând tot felul de alarme în organism.”
Care este funcția sistemului imunitar?
Când celulele încep să producă proteinele virale spike, celulele imune se leagă de ele pentru a le absorbi și a le transporta la sistemul limfatic, motiv pentru care există mai multe rapoarte despre umflarea ganglionilor limfatici sub brațe, care este, de asemenea, un semn al cancerului de sân.
Răspunsul anticorpilor face parte din imunitatea umorală, de asemenea există și imunitate celulară, care face parte din sistemul imunitar înnăscut. Sistemul imunitar înnăscut este foarte puternic și, dacă sunteți sănătos, poate elimina virusurile fără a se produce niciun anticorp. De fapt, anticorpii sunt un efect de rezervă pentru atunci când sistemul imunitar înnăscut eșuează. Dar problema este că, dacă primiți un vaccin împotriva covid-19, sistemul imunitar înnăscut va eșua, deoarece sunt ocolite toate zonele în care sistemul imunitar înnăscut ar acționa. În esență, trupul va crede că sistemul imunitar înnăscut a eșuat, ceea ce înseamnă că este nevoie să scoată apărarea de rezervă. Așadar, acum trupul reacționează excesiv la ceva care nu este real, deoarece nu a fost de fapt infectat cu un virus și sistemul imunitar înnăscut a eșuat, dar trupul este obligat să răspundă la ambele situații ca și cum ar fi reale.
Vaccinul împotriva covid-19 provoacă răspunsuri imunologice exagerate
După cum a explicat dr. Seneff, ARN-ul sintetic din vaccinurile cu ARNm conține o nucleotidă numită metil-pseudouridină pe care trupul dumneavoastră nu o poate descompune. Mai mult, ARNm este programat pentru a activa producția maximă de proteine. Deci, aceasta este o manipulare a ARN-ului cum nu s-a mai văzut niciodată până acum.
Este foarte important să menționăm că ARNm din vaccinuri este un ARN modificat genetic pentru proteina spike. Nu are deloc aceeași formă cu ARN-ul care este produs de SARS-CoV-2, deoarece a fost modificat pentru a împiedica organismul să-l metabolizeze. În plus, proteina spike pe care trupul dumneavoastră o produce ca răspuns la ARNm din vaccinul covid-19, blochează receptorul ACE2. Aceasta se datorează faptului că această nouă proteină transgenică spike conține proline suplimentare pentru a preveni închiderea corectă a receptorilor, ceea ce apoi reglează deficitar ACE2.
În parte, de aceea apar probleme precum hipertensiunea pulmonară, insuficiența cardiacă ventriculară și accidentul vascular cerebral. După cum s-a menționat într-un articol din 2020, există o „relație fundamentală” între deficiența de ACE2 și infecția cu SARS-CoV-2. Ca urmare, persoanele cu deficit de ACE2 tind să fie mai predispuse la covid-19 sever, deoarece proteina spike suprimă ACE2, ceea ce la rândul său face ca deficitul să fie și mai grav. După cum s-a constatat, vaccinurile produc exact același efect.
Cât timp pot dura efectele?
Așa cum am menționat anterior, ARN-ul este foarte perisabil, deci pentru a se asigura că enzimele nu afectează ARN-ul mesager liber, acesta este introdus într-o nanoparticulă lipidică care este combinată cu polietilen glicol sau PEG, deoarece acest compus ajută la prevenirea ruperii ARN-ului.
ARN-ul mesager poate intra cu ușurință în celulă prin căi de endocitoză naturală, datorită nanoparticulelor concepute să semene cu o particulă LDL. Ei au ales strategic o lipidă cationică, ceea ce înseamnă că are o sarcină pozitivă. „În mod normal, la nivelul membranelor există fosfolipide, care sunt încărcate negativ”, explică dr. Seneff. Problema lipidelor cationice este că acestea perturbă membrana plasmatică și provoacă un răspuns imun. Totuși, acesta ar putea fi și motivul pentru care au fost utilizate.
Vaccinurile convenționale conțin în general un adjuvant de aluminiu pentru a iniția un răspuns imun, dar aluminiul nu este adecvat pentru vaccinurile covid-19, iar lipidele cationice îndeplinesc o funcție similară. Fiind extrem de toxice pentru membranele celulare, lipidele încărcate pozitiv atrag celulele imune în acel loc pentru a apăra celulele și pentru a absorbi proteina spike care este produsă, în același timp ele fiind vehiculul care permite ARN-ului mesager să ajungă la celule.
Odată ajuns în celulă, ARNm oferă instrucțiuni pentru a produce cantități uriașe de proteine spike, dar cel mai îngrijorător aspect este că există posibilitatea ca acesta să devină parte a ADN-ului și să rămână în trupul vostru pentru totdeauna. Este important de reținut că nu se știe cât vor dura aceste instrucțiuni, producătorii presupun că ARNm-ul sintetic poate supraviețui în trupul uman timp de aproximativ șase luni, dar în realitate nu se știe dacă aceasta este adevărat sau nu. Repetăm, ARN-ul sintetic a fost modificat pentru a preveni ruperea acestuia. S-ar putea ca proteinele spike să fie produse în organismul uman ani de zile sau chiar decenii.
Potrivit doctorului Seneff: „Cel mai îngrijorător aspect, despre care vorbesc și în acest articol, este că există posibilitatea ca acest ARNm (ARN-mesager) să se lege de ADN-ul uman și, dacă se va petrece aceasta, atunci acest nou cod genetic va dura toată viața și ar putea fi transmis din generație în generație.”
Traseul proteinei spike din celule către sistemul limfatic și splină
După cum a explicat dr. Seneff, celulele imune absorb proteinele spike și ARN-ul mesager și le descarcă ulterior în sistemul limfatic. De acolo acestea ajung în splină, unde pot rămâne mult timp.
„Există toate aceste celule imune diferite care efectuează acțiuni diferite, dar celulele dendritice și macrofagele sunt cele care de la început ajung în mușchi, culeg ARNm-ul, îl transportă către sistemul limfatic și se deplasează către splină pentru a-l lăsa acolo. Într-un studiu pe animale, splina a fost organul cu cea mai mare concentrație, în timp ce ficatul a fost al doilea.
Nu au folosit vaccinul împotriva covid-19, dar au folosit un vaccin ARN mesager, deci a fost același concept. Celelalte vaccinuri care se bazează pe un vector ADN, de asemenea ajung în splină. Cred că le place când văd că merg către splină, pentru că în splină există centri germinali care sunt grupuri axate pe producerea de anticorpi.
Deci, aceste celule dendritice se află în acești centri germinali din splină. Celulele B și celulele T sunt cele care produc și rafinează anticorpii, deoarece este necesar să treacă printr-un mod complet de antrenament pentru ca anticorpii să funcționeze și să se potrivească exact cu această proteină specială spike. Aceasta se face mai ales în splină.”
Revelarea posibilului mecanism de diseminare a vaccinului
Dr. Seneff oferă, de asemenea, informații despre rapoartele ciudate ale persoanelor nevaccinate care au simptome neobișnuite de sângerare după ce au petrecut timp în preajma unei persoane nou vaccinate. Ea crede că acest fapt s-ar putea datora eliberării exosomilor de către plămâni și notează următoarele:
„Dacă produci acești exosomi în splină și sunt transportați prin trupul tău, atunci ei pot ajunge la plămâni. De fapt, experimentele au arătat că plămânii eliberează acești exosomi.”
Deci, pentru a fi clar, ceea ce oamenii vaccinați pot răspândi este proteina spike, care este toxică, nu SARS-CoV-2, deci nu este o infecție, ci răspândirea unei proteine toxice. „Și se pare că, dacă inhalați proteina spike, riscul dumneavoastră crește și, deși ar putea părea foarte nebunesc, s-ar putea petrece, doar prin logica a ceea ce se petrece în biologie.”
Dar revenind la problema potențială a editării genelor, dr. Mercola a fost acuzat că este un ignorant din punct de vedere științific pentru că a afirmat că vaccinurile covid-19 nu sunt vaccinuri, ci mai degrabă o formă de terapie genetică. Însă dacă ne adâncim în genetică și biologia moleculară a acestui vaccin, ne dăm seama că acestea sunt o formă de instrument de editare a genelor care vă poate modifica ADN-ul și vă oferă instrucțiuni pentru a produce și mai multe proteine spike.
Acest aspect este contradictoriu, deoarece ARN nu se integrează de obicei direct în genele dumneavoastră, deoarece necesită transcriptază inversă, care convertește ARN înapoi în ADN (transcripție inversă). Cu toate acestea, dr. Seneff a descoperit că există o mare varietate de sisteme de transcriptază inversă în ADN-ul nostru, ceea ce face aceasta posibil. Ea a explicat următoarele:
„Pentru o lungă perioadă de timp am avut conceptul că transcripția este de la ADN la ARN și la proteine. Acestea sunt noţiuni de biologie de bază: ADN, ARN, proteine. Dar în anul 1970, David Baltimore de la MIT a descoperit transcriptaza inversă în retrovirusuri (virusuri tumorale ARN), pentru care a câștigat Premiul Nobel. Nu știam până nu am început să cercetez aceste vaccinuri, că de fapt avem o mulțime de transcriptază inversă în propriile noastre celule. Așa este, avem multe. Și aceste elemente nucleare lungi intercalate (LINE) și aceste elemente nucleare scurte intercalate (SINE) sunt cele care pot să transcrie ARN-ul înapoi în ADN și să pună înapoi acel ADN în genom.”
LINE și SINE sunt secvențe de nucleotide, fragmente de ADN și reprezintă un procent mare din genom. De exemplu, LINE1 reprezintă 10% din genom. În plus, de cele mai multe ori sunt inactive, motiv pentru care oamenii de știință au fost nedumeriți când au aflat de ce sunt capabile. Sunt foarte ciudate, deoarece îndoiesc ADN-ul înapoi și îl lipesc în diferite zone.
De exemplu, la persoanele cu Alzheimer, proteina beta amiloidă este duplicată peste tot în genomul lor. „Ei au un fel de genom mare gras, cu copii suplimentare care conțin diferite variații ale copiilor respective. Şi aceasta se face prin ARN”, a afirmat dr. Seneff. „Deci avem un mecanism pentru evoluție. Cred că mecanismul principal este de a lua ADN-ul, de a-l converti în ARN, mutaţia ARN-ului, deoarece ARN-ul face mutații mult mai ușor decât ADN-ul și apoi transformarea înapoi în ADN pentru a-l readuce în genom.”
Pur și simplu, LINE și SINE par să se declanșeze atunci când este nevoie de o soluție alternativă la o problemă. Şi una dintre aceste probleme ar putea fi expunerea la glifosat. Când trupul este prea bolnav pentru a funcționa normal, găsește o modalitate de a remedia problema prin mutaţia proteinelor. „Este un proces pe care îl folosim pentru a face față substanțelor chimice toxice cu care intrăm în contact în fiecare zi”, spune dr. Seneff. Pe scurt, ARNm poate fi transcris invers și convertit înapoi în ADN datorită LINE și SINE din trupul tău, apoi acest ADN clonat poate fi încorporat în genomul tău. Și aceasta este cu adevărat modificare genetică.
De ce există riscul de daune neurologice pe termen lung?
În articolul său, dr. Seneff descrie caracteristicile cheie ale proteinei spike SARS-CoV-2, care sugerează că este un prion:
„Simptomele neurologice care sunt legate de covid-19, cum ar fi cefaleea, greața și amețelile, encefalita și cheagurile de sânge cerebrale fatale, toate sunt indicii ale efectelor virale dăunătoare asupra creierului. Dr. Buzhdygan și colaboratorii săi (2020) au propus că celulele endoteliale microvasculare ale creierului uman ar putea provoca aceste simptome. Într-un studiu in vitro al barierei hematoencefalice, componenta S1 a proteinei spike a promovat pierderea integrității barierei, sugerând că această proteină, acționând singură, produce un răspuns pro-inflamator în celulele endoteliale ale creierului, ceea ce ar putea explica aspectele neurologice. Implicațiile acestei observații sunt deranjante, deoarece vaccinurile ARNm induc sinteza proteinei spike, care, teoretic, ar putea acționa în mod similar pentru a deteriora creierul.”
Pe scurt, vaccinurile împotriva covid-19 sunt literalmente seturi de instrucțiuni pentru trupul dumneavoastră pentru a produce o proteină toxică care va ajunge în splină, de unde vor fi trimise instrucțiuni către creier pentru a face proteine asemănătoare prionilor, provocând boli neurodegenerative.
Cum ne putem proteja de vaccin sau de expunerea la persoanele vaccinate?
Deși articolul doctorului Seneff nu a aprofundat soluțiile, aceasta oferă un indiciu important, și anume că trupul uman are capacitatea de a trata multe dintre aceste probleme printr-un proces numit autofagie, care este procesul prin care elimină proteinele deteriorate din trupul uman.
O strategie eficientă de promovare a autofagiei este postul periodic sau consumul alimentelor într-un interval de timp limitat. Majoritatea oamenilor mănâncă mai mult de 12 ore pe zi. Reducerea treptată a acestei perioade de timp la șase sau opt ore vă va îmbunătăți substanţial flexibilitatea metabolică și va reduce rezistența la insulină. O altă practică benefică este terapia cu saună, care promovează producția de proteine de șoc termic care repliază proteinele care sunt afectate. De asemenea, acest tip de proteine marchează proteinele deteriorate și le vizează pentru îndepărtarea din organism.
Și, evident, este foarte important să evitați sau să reduceți contaminarea cu glifosat din alimentele dumneavoastră, ceea ce puteți realiza cumpărând numai alimente organice certificate. De asemenea, este necesar să vă consolidați sistemul imunitar înnăscut, iar una dintre cele mai bune modalități este să vă expuneți la soare, ideal este să faceți aceasta în costum de baie, astfel încât nivelul de vitamine să atingă 60-80 ng/ml (100 până la 150 nmol/l).
Citiți și:
Profesorul Sucharit Bhakdi despre cele patru mari pericole ale vaccinului anti-covid
Zgomotul și furia din jurul vaccinului anticovid
yogaesoteric
21 iulie 2021