Victimele vaccinării ar putea invoca inclusiv răspunderea goarnelor care au terorizat contra cost populația pe rețelele de comunicare virtuală, alde Mîndruță, Caramitru, Delia și alte „somități”

Victimele ar putea invoca inclusiv răspunderea goarnelor care au terorizat contra cost populația pe rețelele de comunicare virtuală, alde Mîndruță, Caramitru, Delia și alte „somități” în materie de protejat bunici.

Ar fi interesant și necesar totodată să aibă loc procese colective în care să fie inculpate armatele de hahalere care au luat bani pentru a intimida oamenii: politicienii cu mânecile suflecate pretinzând că se vaccinează cu șapte rânduri de boostere si influențării morți de grija altora, ce au participat activ la genocid, căci asta a fost până la urmă, un genocid.

Oricine a îndrăznit să spună „nu” a fost batjocorit, cenzurat, concediat și exclus ca un paria, ca ultimul troglodit abia ieșit din grotă, ca ultimul prost. Aceleași hahalere au ridicat măciuca asupra tradițiilor, istoriei și patriotismului acestui popor atât de încercat, maimuțărind tot ce are România mai sfânt, de au ajuns oamenii să se rușineze până si de originea lor. În schimb au proslăvit „valorile” vestului în toată perversitatea lui, pentru că poate și ei sunt doar niște perverși la rândul lor.

Au murit cine știe câte zeci de mii de oameni și continuă să moară lăsând în urmă jale și familii neconsolate, copii fără părinți, părinți fără copii……. Și pentru ce? Ca niște criminali să facă bani din tragedia lor.

Citiți și:
Robert Kennedy Jr.: Pandemia de covid-19 a fost o operațiune militară coordonată de CIA și de Pentagon
În apărarea medicilor Geanina Hagimă și Răzvan Constantinescu, hăituiți din nou de autorități. Compendiul Pandemiei în 40 de puncte și Scrisoare deschisă către Colegiul Medicilor

 

yogaesoteric
23 februarie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More