Violenţa şi abuzurile poliţiei asupra militanţilor anti-NATO sunt o palidă reeditare a operaţiunii împotriva MISA din martie 2004
Azi ne bat pe noi, mâine vin la voi!
de Angela Anghel
Motto: „Dacă un lucru se petrece o singură dată, e puţin probabil să se repete. Dar dacă se petrece de două ori, în mod sigur se va produce şi a treia oară.” – proverb tibetan.
„Azi ne bat pe noi, mâine vin la voi!”Aşa au răsunat pe străzile Bucureştiului mii de glasuri în timpul mitingurilor organizate de cursanţii şi simpatizanţii şcolii de Yoga MISA, după evenimentele din 18 martie 2004. Yoghinii au ieşit în stradă pentru a cere să li se facă dreptate, dar şi pentru a trage un semnal de alarmă că metodele securiste sunt încă de actualitate în România „democratică”. Prea puţini le-au luat în seamă avertismentul. Presa a preferat să îşi astupe urechile şi să închidă ochii în timp ce îngâna hipnotizată sloganurile anti-MISA ce îi fuseseră comandate de autorităţi. Şi iată că în mod inevitabil, istoria s-a repetat. La patru ani de la ruşinoasa „Operaţiune Christ” comandată de Adrian Năstase împotriva MISA, mascaţii intervin cu acelaşi exces de zel şi aceleaşi metode împotriva unui grup de persoane care militau paşnic împotriva NATO.
Doar doi ziarişti din România nu suferă de orbul găinilor
Întreaga presă îşi manifestă indignarea şi critică acum modul de intervenţie al autorităţilor asupra unui grup de tineri care aveau inscripţii anti-NATO. Cu două excepţii, ziariştii califică această încălcare a libertăţii de exprimare şi a drepturilor omului drept „fără precedent” în România. Precendentul însă există, se numeşte „Operaţiunea Christ”, le-a fost adus în repetate rânduri la cunoştinţă jurnaliştilor şi este cutremurător. În afară de Ion Cristoiu şi Bogdan Comaromi, toţi par să sufere de orbul găinilor.
Ion Cristoiu este primul care scoate în evidenţă izbitoarele asemănări în ceea ce priveşte modul de intervenţie al mascaţilor din 2004 împotriva yoghinilor MISA şi modul de intervenţie al mascaţilor din 2008 împotriva tinerilor care militau anti-NATO. El afirmă în direct la Antena 3 pe 2 aprilie: „vreau să reamintesc că domnul Adrian Năstase a plătit pierzând prezidenţialele când a intervenit tot cu creiere strâmte în cazul MISA. Mai ţineţi minte?” Restul presei preferă să nu îşi aducă însă nimic aminte. Doar Bogdan Comaromi comentează acest aspect într-un editorial publicat în Ziua pe 4 aprilie: „La noi, la români, de când se ştie poliţia – eu merg pe mărturiile lui nenea Iancu, mai degrabă – principul după care se efectua lucrul mecanic era: „Curat constiţutional, da’ umflă-l”. Cât despre legalitate, nu conta. Nici atunci, nici acum. Deducem lesne că „umflă-l” era sinonim cu o bătaie soră cu moartea, iar dacă agentul mai lăsa ceva din subiect, după ce fusese prea bine acordat cu predicatul, rămânea de văzut cât e de constituţional. În perioada comunistă, a miliţiei, decizia era simplă: înmormântarea cazului şi, de multe ori, chiar a subiectului… De atunci, miliţia s-a redenumit poliţie. Să vă mai aduc aminte de Gregorian Bivolaru? Cum au fost „umflaţi” cei de la MISA? […] Cum s-au făcut, atunci, arestările l-ar fi lăsat bouche-bee până şi pe torţionarul Alexandru Drăghici, nu vorbesc de un Tudor Postelnicu. După ce le-au cărat pumni şi picioare, poliţiştii au dat din colţ în colţ, căutând justificări, ba o vastă reţea de prostituţie, ba sclavie, ba muncă la negru. Nicio dovadă, însă. Până azi. La fel de „umflaţi” au fost şi „anarhiştii”. Mai lipsea sintagma „agenturilii” – cum că ar fi aparţinut unor servicii secrete străine – că m-aş fi simţit ca-n ’89.”
Aceleaşi forţe staliniste şi securiste conduc România
Amploarea şi gravitatea abuzurilor, ilegalităţilor şi încălcărilor drepturilor omului au fost incomparabil mai mari în cazul MISA. Şi totuşi ele au fost ignorate atât de presă, cât şi de justiţie în ciuda numeroaselor acţiuni de protest şi plângeri. Vă prezentăm o scurtă trecere în revistă a principalelor asemănări izbitoare între modul de acţiune al autorităţilor din cele două cazuri. Acestea demonstrează că indiferent de partidul aflat la guvernare, aceleaşi forţe şi mentalităţi staliniste şi securiste conduc şi astăzi România.
|
|
2 aprilie 2008. Au loc descinderi în forţă ale mascaţilor într-o hală închiriată în incinta firmei Flaros, Timpuri Noi. În locaţia respectivă se desfăşurau dezbateri, proiecţii de filme şi erau elaborate materiale pentru proteste paşnice. |
18 martie 2004. Au loc descinderi în forţă ale mascaţilor în 16 locuinţe private ale unor practicanţi Yoga. |
|
2 aprilie 2008. Mascaţii sparg uşile şi ferestrele, împăştie gaze lacrimogene şi îi trântesc la pământ pe toţi cei din incintă sub ameninţarea armelor. Locuitorii caselor din vecinătate povestesc că „intervenţia a fost una extrem de rapidă şi de dură” şi că „au văzut oameni bătuţi măr”. |
18 martie 2004. La primele ore ale dimineţii yoghinii se pomenesc peste ei, în case, cu mascaţi înarmaţi. Cei mai mulţi sunt luaţi direct din pat, treziţi din somn de zgomotul geamurilor şi uşilor sparte, sunt trântiţi pe jos, pe cioburi, sub ameninţarea armelor. Până şi mascaţii ajung în final să îşi exprime uimirea că nu au găsit decât persoane paşnice, în locul infractorilor înarmaţi până în dinţi şi extrem de periculoşi pentru care fuseseră programaţi. |
|
2 aprilie 2008. „Este complet nejustificată intervenţia a două sute de mascaţi împotriva a 50 de persoane”, spune Diana Hatneanu de la APADOR-CH. Ziariştii sunt uimiţi de desfăşurarea impresionantă de forţe din zona Timpuri Noi, dar o pun pe seama codului galben de securitate din timpul Summitului NATO. |
18 martie 2004. Peste 300 de jandarmi, poliţişti şi procurori participă la „cea mai amplă operaţiune a Jandarmeriei şi Poliţiei române de după 1989”. Raportul de forţe este asemănănător: au fost ridicate 79 de persoane. Nici până astăzi această impresionantă şi inutilă desfăşurare de forţe nu a putut fi justificată în vreun fel. |
|
2 aprilie 2008. Tinerii care se aflau în incintă au declarat că au fost bătuţi, ameninţaţi cu moartea, că li s-a refuzat acordarea de ajutor medical şi accesul la un avocat. Presa le difuzează în direct declaraţiile, sunt vizibile urmele bătăii. |
18 martie 2004. Zeci de yoghini sunt bătuţi, intimidaţi, ameninţaţi cu moartea, filmaţi în posturi umilitoare (de exemplu, la toaletă). Sub ochii lor mascaţii şi procurorii le încarcă în camioane bunurile, fără inventariere: cărţi, acte, bani, bijuterii, telefoane etc. Declaraţiile lor nu sunt publicate de presă, deşi apar pe internet pe site-ul MISA şi sunt cutremurătoare. Plângerile depuse la Procuratură sunt tergiversate şi se încearcă intimidarea victimelor. |
|
2 aprilie 2008. 54 de tineri au fost reţinuţi, fără să li se explice motivul şi duşi la secţiile de Poliţie. Ulterior li se spune că doar au fost „conduşi” (sub ameninţarea armelor şi în dube cu gratii) la Poliţie pentru verificarea actelor. |
18 martie 2004. 79 de persoane sunt încărcate în dubele Jandarmeriei şi duse la Procuratură, unde sunt reţinute timp de ore în şir (interogatoriile au durat şi 18 ore) şi tratate ca nişte infractori de joasă speţă. Nu li se explică motivul reţinerii, nu li se permite accesul la un avocat. |
|
2 aprilie 2008. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei declară iniţial că descinderile au avut loc pentru că în hala respectivă se aflau „înscrisuri” anti-Nato (termen utilizat înainte de ’89 pentru a desemna materialele tipărite, într-o perioadă în care erau interzise maşinile de scris, imprimantele sau copiatoarele). Îşi dă seama de-abia apoi că se află în 2008 şi acesta nu poate fi un motiv legal pentru a justifica o asemenea acţiune. Lansează atunci o altă explicaţie, cea a unui aşa-zis atac din partea „anarhiştilor” împotiva paznicului şi a directorului firmei respective. Ulterior se află că de fapt tinerii erau monitorizaţi de forţele speciale de mai multe zile şi că directorul firmei este un fost poliţist, care a ocupat până în 2007 o funcţie de conducere în cadrul Poliţiei Mangalia. Înscenarea este evidentă. |
18 martie 2004. Pentru a-şi justifica acţiunea, autorităţile servesc presei mai multe piste. Se aduc acuzaţii care de care mai fanteziste: trafic de droguri, trafic de arme, trafic de minori, vastă reţea de prostituţie, muncă la negru, acţiuni paramilitare, atentat la siguranţa naţională, terorism etc. Nici până astăzi nu s-au putut aduce dovezi care să o probeze pe vreuna dintre ele. |
|
2 aprilie 2008. Anumite imagini din timpul descinderilor, mai ales cele considerate de autorităţi „incriminatoare”, întrucât apar în ele „înscrisurile” anti-Nato, sunt oferite de Poliţie televiziunilor. Jurnaliştii cer filmele complete pentru a vedea cine i-a bătut pe tineri. Poliţia susţine că la astfel de acţiuni nu se filmează. |
18 martie 2004. Jandarmii şi procurorii pun la dispoziţia presei imagini din timpul descinderilor. Acestea, alături de comentariile răutăcioase ale jurnaliştilor, îi prezintă pe yoghini în posturi degradante. Sunt vehiculate mai ales imagini cu o seringă, plasată chiar de procuror în locul respectiv pentru a sugera că yoghinii se droghează. Yoghinii acuzaţi aduc certificate IML care infirmă aceste false acuzaţii. |
|
2 aprilie 2008. Televiziunile difuzează imagini cu tinerii care ies cu ochii învineţiţi din secţiile de Poliţie. Reacţia autorităţilor este promptă şi năucitoare: nu i-a bătut nimeni, „s-au auto-flagelat.” |
18 martie 2004. În urma numeroaselor proteste şi plângeri Ministerul de justiţie cere în 2006 o anchetă pentru a analiza abuzurile comise în cazul MISA. Concluziile sunt descurajante pentru cei care mai cred în respectarea drepturilor omului: membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu fac decât să îşi protejeze colegii de breaslă. Ei afirmă în mod absurd că yoghinii şi-au înscenat singuri abuzurile, că s-au bătut singuri şi au difuzat presei imagini care îi discreditează. |
|
2 aprilie 2008. Jurnalistul Răzvan Martin de la Agenţia pentru Monitorizare a Presei se afla în zona Timpuri Noi şi intenţiona să meargă la una din secţiile de Poliţie unde fuseseră duşi tinerii. I s-au cerut imediat actele, s-a conformat, dar poliţiştii nu au vrut să îl lase să plece. Când i-a explicat poliţistului că doreşte să ajungă la Secţia 11, acesta, după ce i-a percheziţionat maşina (fără mandat) s-a urcat la volan şi l-a „condus” la o altă secţie de poliţie unde a fost ţinut sub pază timp de două ore. La final când a cerut să i se dea un proces verbal, a fost refuzat pe motiv că a fost dus acolo de la o altă secţie şi doar de la aceea i se poate elibera unul. |
18 martie 2004. Mai multe persoane care treceau sau aveau maşinile parcate pe trotuarul din faţa caselor luate cu asalt de mascaţi s-au trezit luate pe sus, târâte în respectivele imobile şi apoi duse cu forţa la Procuratură. Le-au fost şi lor confiscate, fără a le mai primi înapoi banii, telefoanele mobile sau aparatura pe care o aveau în maşină. |
Reacţia PSD, culmea ipocriziei
Continuând paralela între reacţiile din cele două cazuri, culmea ipocriziei a fost atinsă de un comunicat de presă dat de PSD. Acelaşi PSD care era la guvernare în 2004 şi ordonase prin vocea lui Adrian Năstase „Operaţiunea Christ” ştie acum să califice astfel de acţiuni drept ceea ce sunt: „încălcare brutală a drepturilor omului, o negare a principiilor democratice şi a libertăţii de exprimare”. Mai mult, PSD cere „autorităţilor române să evite repetarea unor astfel de exerciţii de zel poliţienesc gratuit.” „Libertatea cucerită cu sacrificii în decembrie 1989 nu înseamnă libertatea de a băga pumnul în gură celor care au idei şi opţiuni diferite de cele ale mai-marilor zilei” se arată în comunicatul de presă al PSD.
Reamintim că deputatul PSD Raj Tunaru a cerut în martie 2004 în Parlamentul României arestarea imediată a lui Gregorian Bivolaru, fără a se întreba dacă există vreo bază legală care să justifice această măsură. Injuriile proferate cu această ocazie de Raj Tunaru, care l-a numit pe mentorul MISA “satan”, se regăsesc încă pe site-ul Camerei Deputaţilor. Comanda politică dată atunci în văzul tuturor de Raj Tunaru a fost executată imediat. La câteva zile, lui Gregorian Bivolaru i s-a înscenat o aşa-zisă trecere frauduloasă a frontierei la vama Nădlac pentru a putea fi arestat. Injuriile proferate de Tunaru au fost calificate de Curtea Supremă a Suediei drept o ingerinţă politică inacceptabilă în actul de justiţie şi au înclinat mult balanţa în favoarea lui Gregorian Bivolaru atunci când Suedia a decis să îi acorde acestuia azil politic.
Oare cât o să-i ţină?
În mod sigur ne bucurăm că mass-media nu mai procedează astăzi ca în 2004. În cazul tinerilor militanţi bătuţi de mascaţi, presa dovedeşte că ştie să îşi facă datoria: le acordă victimelor dreptul de a-şi striga nedreptatea, le protejează identitatea, nu propagă minciunile autorităţilor, ba chiar le ironizează, condamnă ilegalităţile, vorbeşte despre „instaurarea prezumţiei de vinovăţie”, îi numeşte miliţieni şi securişti pe cei care au intervenit cu un asemenea exces de zel împotriva unor oameni paşnici. Aproape că nu ne vine să credem că este vorba despre aceleaşi ziare şi televiziuni care din 2004 ignoră sistematic abuzurile şi ilegalităţile identice comise în cazul MISA.
Ce-or fi păţit cei de la Ziua de scriu acum: „reprezentanţii Jandarmeriei Române au întrecut orice limită a bunului simţ în momentul în care au declarat că tinerii ce ieşeau cu ochii vineţi şi cu feţele tumefiate din secţiile de poliţie s-au autoflagelat. Explicaţiile Jandarmeriei nu au nicio acoperire. Ele sunt în realitate doar nişte minciuni prin care se încearcă justificarea abuzurilor comise. Nu există nicio imagine care să demonstreze că un luptător al Jandarmeriei de peste 100 de kilograme a fost agresat, chiar şi cu un spray paralizant, de un tânăr mai slab cu câteva zeci de kilograme.” Cum de nu au sesizat aceeaşi inadvertenţă atunci când Consiliul Superior al Magistraturii s-a spălat pe mâini de abuzurile evidente comise de procurori şi de mascaţi în martie 2004, afirmând că yoghinii s-au bătut singuri. Femeile, practicante yoga din 2004 sunt oare mai forţoase decât tinerii militanţi sau mascaţii de 100 de kg ai Jandarmeriei?
De ce în 2004 jurnaliştii calificau orice declaraţie, orice reacţie legală de apărare a yoghinilor sau chiar refuzul lor de a vorbi cu presa drept o „declaraţie de război” sau o dovadă de fanatism? Astăzi aceeaşi jurnalişti se arată foarte înţelegători cu tinerii agresaţi: „după experienţa trăită au motive suficiente să fie suspicioşi”, scriu ei acum.
Gardianul se arată foarte grijului cu femeile agresate: „Alături, o fată cu un bandaj imens pe gamba dreaptă scânceşte uşor. Mascaţii au rezolvat-o. O să poată merge normal abia peste două luni.” În câte ziare s-a vorbit despre femeia care a fost ţinută de procurori atârnată cu cătuşele de lustră sau despre femeia pe care mascaţii au surprins-o pe toaletă când au dat năvală într-un imobil şi apoi au filmat-o, împiedicând-o să îşi tragă pantalonii pe ea? Din contră, atunci când femeile ridicate de mascaţi din casele lor în martie 2004 au fost în final eliberate (în toiul nopţii, fără acte, bani sau telefoane mobile) jurnaliştii în loc să le ajute, le-au vânat literalmente, alergând după ele cu camerele de luat vederi pentru ca apoi să le prezinte pe toate posturile de televiziune drept prostituate.
Modul de reacţie al jurnaliştilor din cazul militanţilor anti-Nato este fără îndoială corect, însă este o excepţie. Cu o floare nu se face primăvară. Câtă vreme jurnaliştii nu vor demasca în acelaşi mod şi abuzurile (identice, ba chiar mai grave) comise în cazul MISA, comportamentul lor de astăzi nu este convingător. De-abia atunci se va putea vorbi de o presă cu adevărat liberă şi profesionistă în România. Până atunci, românii au tot dreptul să se întrebe „Oare ce i-o fi apucat?” şi mai ales „Cât o să îi ţină?”. Până la proba contrarie presa rămâne complice cu forţele securisto-comuniste de opresiune.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Apologia minciunii şi incompetenţei în Notele de Inspecţie ale CSM privind cazul MISA-Gregorian Bivolaru
Să facem haz de necaz citind rechizitoriul MISA!Câteva „perle” ale martorilor şi procurorilor, aşa cum apar ele în rechizitoriu
yogaesoteric
7 aprilie 2008