Virusologul Hendrik Streek a expus realitatea despre covid şi măsurile instituite, considerând mai eficiente modul de abordare coreean şi suedez

Într-o emisiune în direct găzduită de canalul german de televiziune ZDF, virusologul Hendrick Streeck a vorbit despre epidemia de coronavirus, prezentând rezultatele unui studiu realizat atât pe teren cât şi în laborator, pe care acest expert l-a condus. În cadrul emisiunii, de multe ori Streeck a atras atenţia asupra măsurilor mult prea drastice impuse („staţi acasă”) şi care nu erau justificate de aspectele observate pe teren şi de rezultatele de laborator obţinute din probele prelevate.

Redăm în continuare transcriptul acestei emisiuni, care a avut loc în luna aprilie.

Reporter:
Domnule Streeck, acest studiu pe care îl realizaţi şi despre care spuneţi că era necesar să fie făcut mult mai devreme – despre ce este vorba mai exact în acest studiu? Susţineţi că sunteţi omul de ştiinţă care a văzut cele mai multe cazuri de Covid-19 în această ţară. Ce aţi văzut în această calitate, de fapt? Care este tabloul simptomatic al bolii? Cât de în serios este necesar să luăm această boală? Şi, pe de altă parte, cât de relaxaţi vom deveni la un moment dat în această privinţă? Pentru că pur şi simplu va fi necesar să învăţăm să trăim cu această boală. Nu va face niciun bine să cufundăm oamenii de dimineaţa până seara în panică.

Hendrik Streeck: Acest studiu a început datorită rugăminţii celor de la Oficiul de sănătate din Heinsberg, de a prelua pentru o perioadă de timp diagnosticarea. Practic, să constatăm dacă într-un anume caz există o infectare cu Covid-19 sau nu. În acea seară, m-am întâlnit cu un bun prieten care este medic internist în clinica din Heinsberg. Împreună ne-am gândit că, de fapt, avem o oportunitate de a înţelege mai bine această boală. Apoi, chiar în cursul nopţii, am citit studiile disponibile şi chestiunile de etică medicală. În ziua următoare, am plecat înspre orăşelul Gangelt împreună cu cei de la Institutul de Igienă din Bonn şi cu doctorul Ricarda Schmithausen (directoarea laboratorului de microbiologie din cadrul Universităţii de Medicină din Bonn). Colaborând strâns, de asemenea, cu conducerea din Heisenberg, cu prefectul Pusch, efectiv am mers din casă în casă.

Acesta a fost primul studiu diferit de cel la care lucrăm acum, dar în acea primă etapă am mers din casă în casă şi am întrebat oamenii dacă şi ce simptome au. I-am întrebat cum credeau că s-au putut infecta, ce alte boli mai aveau şi ce tratamente urmau pentru boli pre-existente, dar am prelevat şi probe, precum şi analize de sânge. În acelaşi timp, am luat probe şi din mediul înconjurător. Am testat dacă virusul se afla pe soneria de la uşă, în aer, în WC, pe suprafaţa telefonului mobil, pe telecomandă, ba chiar am luat probe şi de la pisicile de apartament. Efectiv am mers din casă în casă timp de mai multe zile şi am vorbit cu oamenii şi am prelevat probe.

Rezultatul acestor cercetări (l-am dat deja şi în presă) a fost că aproape toţi oamenii infectaţi s-au plâns de pierderea gustului şi a mirosului. Această afectare a simţurilor durează câteva zile, iar apoi acestea revin la normal. Deci nu este de lungă durată. Dar iată: acest simptom este un simptom nou descoperit cu ocazia acestui studiu.

Reporter:
Şi spuneţi că acest simptom este foarte acut. Am citit un exemplu pe care l-aţi dat în presă, în care spuneaţi că o mamă nu mai putea simţi nici măcar mirosul pampersului plin al copilului ei.

Hendrik Streeck: Exact! Este vorba despre o asistentă medicală care apoi ne-a povestit cum s-a testat singură cu oţet, să vadă dacă mai simte mirosul, sfârşind prin a fi foarte mirată de acest simptom. La început, pe primul care ne-a descris simptomul acesta nici nu l-am luat prea în serios, gândindu-ne că poate din cauza carantinei îndelungate are aceste impresii şi că poate este doar ceva psiho-somatic.

Invitat:
Când intervine de fapt acest simptom?

Hendrik Streeck: Din păcate, nu ştim. Credem că acest simptom apare către sfârşitul bolii. Am aflat între timp de alte cazuri în care alţi nervi sunt afectaţi. Din Iran am aflat de un caz în care simptomul a mers către urechi, persoana respectivă pierzându-şi auzul pentru o perioadă scurtă de timp.

Reporter:
Perioada scurtă de timp este un factor foarte important în acest caz. Deci auzul revine – această pierdere a simţurilor nu este definitivă.

Hendrik Streeck: Dar noi nu am studiat pierderea auzului, ci doar pe cea a mirosului şi a gustului.

Reporter:
Dacă spuneţi că aţi luat probe de peste tot, chiar şi de la pisici, ne întrebăm atunci: unde sunt cele mai multe virusuri? Este un subiect foarte important pentru foarte mulţi oameni, iar în acest caz primim mesaje care se bat cap în cap. Deci ce ne puteţi spune?

Hendrik Streeck: Pisicile au fost foarte cooperante, toate au muşcat beţişorul cu care luam probe şi s-au jucat cu el. Nicio pisică nu a ieşit pozitivă la Covid-19, la testare. Ce a fost foarte interesant (şi am descoperit asta sub conducerea celor din Departamentul de Igienă al Universităţii Bonn): am găsit virusuri prezente pe soneria de la uşă, în toaletă, pe chiuvetă. Dar am dus aceste probe la Laboratorul de Virusologie, unde am urmărit să cultivăm aceste virusuri şi să vedem dacă aceste virusuri din probe pot creşte, dacă virusul este infecţios, şi nu am reuşit aceasta – izolarea şi cultivarea coronavirusului pe substrat celular. Aceasta înseamnă că, de fapt, probele conţineau ARN de la virusuri moarte, iar în probele luate nu am găsit niciun virus viu.

Reporter:
Asta înseamnă că soneria, clanţa, mânerul coşului din supermarket, pisica, toate acestea nu reprezintă niciun pericol?

Hendrik Streeck: Da. În noul studiu pe care îl pregătim şi care este mult mai detaliat, în care studiem pe un eşantion mult mai larg, vom putea spune mult mai exact unde se găseşte şi unde nu se găseşte virusul. Dar pentru mine, personal, după rezultatele pe care le avem până acum, înseamnă că o clanţă de uşă poate fi infecţioasă doar dacă cineva a tuşit în palmă şi apoi a pus mâna pe clanţa uşii, iar după aceea o altă persoană a pus mâna pe aceeaşi clanţă.

Reporter:
Ce înseamnă după? Cât timp supravieţuiesc virusurile pe suprafaţă?

Hendrik Streeck: Un astfel de studiu temporal nu a fost efectuat încă, deci nu ştim exact. Dar probele au fost recoltate într-o casă în carantină unde trăiau mulţi oameni infectaţi şi cu potenţial mare de infecţie. Şi totuşi nu am găsit niciun virus viu pe nicio suprafaţă!

Reporter:
Mi se pare o ştire foarte bună! Asta înseamnă că a păstra distanţa şi a ne spăla pe mâini este ceva ce ne ajută foarte mult…

Hendrik Streeck: Sunt convins de asta şi aici găsesc eu şi problema discuţiei noastre, pentru că speculăm foarte mult şi discutăm pe tot felul de ecuaţii, iar în astfel de socoteli matematice este de ajuns ca unul dintre factori să fie greşit şi toată socoteala se prăbuşeşte ca un castel de nisip. Cred că exact asta este necesar să facem: să adunăm toate datele, astfel încât să reuşim să avem probe şi dovezi de netăgăduit, pe baza lor putând să dăm atunci recomandări şi să luăm decizii.

Reporter:
Institutul Robert Koch a efectuat cercetări în Heisenberg – în această zonă carantinată unde există multe cazuri la dispoziţie?

Hendrik Streeck: Nu, nu au efectuat astfel de cercetări. De altfel, m-a mirat foarte tare acest aspect. De altfel, de aceea în prima fază noi ne-am ţinut deoparte. Ne-am gândit că este o sarcină a instituţiilor statului, tocmai pentru că ei ne-au dat şi nouă diferite recomandări, legate de diagnostice: pe cine să testăm, pe cine să nu testăm… Şi aflând că Institutul Robert Koch nu face un astfel de studiu şi nici nu se gândeşte să facă un astfel de studiu, am simţit efectiv că este de datoria mea ca virusolog să facem un astfel de studiu. Mi-am dat seama că va fi infinit mai greu un astfel de studiu, având în vedere gravitatea situaţiei, dar un astfel de studiu era necesar să fie făcut, astfel încât să găsim răspunsuri pentru politicieni, dar şi pentru cetăţenii de rând.

Reporter:
Urmăresc să citesc printre rânduri. Doriţi să spuneţi că se iau decizii prea rapid, luăm hotărâri pe baza unor fapte ce nu sunt verificate? Şi vă mai întreb o dată mai clar: vi se pare că toată această carantină („staţi-în-casă”) s-a petrecut prea rapid? Credeţi că ne putem întreba dacă a fost o decizie bună într-adevăr?

Hendrik Streeck: Da, întotdeauna după ce s-a petrecut ceva, putem spune: ar fi fost mai bine altfel… Dar cum a fost, totul s-a petrecut într-o perioadă scurtă de timp, în care s-au luat măsuri una după alta… Nu mai ştiu exact cum a fost. Întâi s-au interzis evenimentele mari, apoi s-au închis şcolile, apoi a venit îngrădirea dreptului de a ieşi din casă.

Şi vis-a-vis de această ultimă interdicţie: am spus din capul locului că ar fi necesar mai întâi să aşteptăm, să vedem ce se petrece… Virusul nu se supune niciunui politician, nu ascultă de oameni, încât gata, de azi se opreşte şi nu mai infectează pe nimeni. Şi mai mult decât atât: rezultatele a ceea ce decidem azi le putem vedea numai peste circa două săptămâni, astfel că abia atunci putem, poate (nu ştim încă sigur) vedea rezultatele primelor măsuri luate. Dar este necesar să îi lăsăm timp virusului, astfel încât să putem vedea rezultate şi pe termen lung. Astfel vom putea să stabilim ce funcţionează şi ce nu. La fel de greşit găsesc că este faptul ca azi să renunţăm instantaneu la toate măsurile luate şi să spunem că totul a funcţionat. Ne aflăm în această situaţie şi cred că este necesar să vedem cum manevrăm virusul sau rata de infectare.

Reporter:
Ce vreţi să spuneţi? Că aţi fi lăsat totul să decurgă normal (fără să „stăm-acasă”) sau ce aţi fi făcut? Pentru că vedem exemplul Suediei – este o pistă foarte interesantă despre care aş dori să vorbim. Pe de altă parte, avem ţările din sud-estul Asiei, care au urmărit foarte-foarte rapid să înţeleagă unde sunt infecţiile, unde merg oamenii, pe unde se plimbă, au măsurat şi temperatura oamenilor de pe stradă, i-au pus să poarte măşti etc. etc. Toate aceste ţări au pus stăpânire pe situaţie relativ rapid. Era necesar să procedăm şi noi la fel? Dumneavoastră ce măsuri aţi fi propus?

Hendrik Streeck: Eu cred că o metodă foarte bună a fost aceea a Coreei. Să testeze. Să testeze cât de mult pot. În momentul în care au găsit un grup, au limitat direct acel grup. Astfel, nu au închis toată ţara, ci doar au urmărit contactele şi acolo au testat şi au carantinat. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai bună strategie, şi o strategie care s-ar putea aplica şi Germaniei, pentru că am avea posibilităţile de a o face.

Reporter:
Vreţi să spuneţi pentru că avem posibilitatea de a testa?

Hendrik Streeck: Da! Pericolul major în ceea ce priveşte acest virus este atunci când ajunge în spitale, cămine de bătrâni (avem exemplele din Wolfsburg, Wurzburg sau în Italia)…

Reporter:
Asta citesc şi aud foarte des: italienii au înţeles că spitalele au fost adevărate focare de infecţie, pentru că la început nimeni nu a înţeles exact ce are de făcut.

Hendrik Streeck: Exact astfel de aspecte este necesar să ne preocupe: cum protejăm populaţia vulnerabilă cât mai bine şi cum putem stopa răspândirea în rândul acestor oameni vulnerabili. De exemplu, ar fi de dorit ca tot personalul medical şi de îngrijire să fie testat o dată la patru zile. Aceasta se poate face după metoda „pool” – metoda inventată de nemţi, metoda care se foloseşte şi la transfuziile de sânge, precum şi la testarea pentru HIV sau hepatită (pentru a se face economie de teste, se fac pool-uri, adică se fac amestecuri de câte un anumit număr de probe şi se testează aceste amestecuri; dacă un amestec iese pozitiv, atunci se testează fiecare probă individual care a fost în amestecul respectiv). Sunt metode cu care se ocupă zilnic atât virusologii, cât şi medicii care fac transfuzii de sânge. Astfel de metode pot fi folosite şi la protecţia pe termen lung a căminelor, spitalelor, locurilor de îngrijire a pacienţilor. Asupra unor astfel de idei este necesar să ne aplecăm şi mai ales să le dezvoltăm, dar aici este nevoie de implicarea mai multor experţi care să lucreze împreună, nu doar a unor experţi.

Reporter:
Pentru că spuneţi că este nevoie de mai mulţi, şi nu doar de unii experţi: pentru mine această criză are o anumită figură, aceasta fiind figura virusologului Drosten de la spitalul Charite din Berlin. Consideraţi că este o greşeală că nu sunt adunate mai multe capete luminate să lucreze împreună, oameni cu specializări diferite (exact cum este Consiliul de etică din care face parte Merkel – consiliu iniţiat de cancelarul Schroeder)? Credeţi că este posibil ca acest mod de abordare să fi fost mai bun?

Hendrik Streeck: Pe domnul Drosten îl preţuiesc foarte mult, sunt urmaşul său şi colegul său şi îi preţuiesc părerea. Nu fără motiv este conducătorul Centrului naţional de cercetare a virusurilor Corona. Consider că este îndreptăţit să fie primul consultat în acest caz. Doar că noi, virusologii, lucrăm fiecare în mod diferit. Probabil că şi marele public observă asta… Domnul Drosten este foarte centrat pe virusuri, el cercetează virusul şi observă ce anume îl face mai special, cum se modifică (de exemplu, cum a ajuns de la liliac la om) şi cum se răspândeşte. Munca mea ca virusolog, de exemplu, presupune să văd cum anume afectează acest virus trupul uman, cum reacţionează sistemul imunitar, care este tabloul clinic al pacientului…

Deci ceea ce poate face domnul Drosten, nu pot face eu atât de bine ca el, iar ceea ce fac eu, nu poate face domnul Drosten la fel de bine ca mine. Nu există niciun fel de concurenţă sau ceva de genul acesta, ci doar faptul că avem specializări diferite şi mi se pare trist că din partea conducerii ţării s-a mers pe o abordare monotematică.

Invitat:
S-ar putea face o masă rotundă cu toţi virusologii sau un schimb de informaţii cu experţii chinezi? Există aşa ceva?

Hendrik Streeck: Aşa ceva nu există, din păcate. Acţiunile au fost pornite de BMBF (n.r. Ministerul pentru Educaţie şi Cercetare), era plănuit să fie o reţea de cercetare mai mare, dar până acum nu este.

Reporter:
Este tardiv ceea ce se petrece? O spuneţi şi dumneavoastră (nu doar ca virusolog, ci o spuneţi ca cetăţean al acestei ţări): ceea ce trăim în aceste momente are o influenţă extraordinară asupra vieţii multor oameni, astfel încât este necesar foarte rapid să ne gândim cum va merge mai departe toată această poveste, pentru că dacă o mai ducem o vreme aşa („stăm-acasă”), viaţa şi lumea vor fi cu totul altfel când în sfârşit vom putea ieşi din case.

Hendrik Streeck: În această problemă oscilez, pentru că sunt virusolog şi sunt invitat în platou ca virusolog şi nu ca expert în economie sau etică, dar clar am şi eu părerea mea, iar în inima mea este clar că pot cântări şi mă pot gândi ce înseamnă anumite măsuri pentru mine. Şi chiar ca doctor, căci şi medicii se preocupă de etică. Dacă vorbesc ca cetăţean, cred că pentru fiecare este important. Dacă vorbim, de exemplu, despre economie, este – cum spuneam – important pentru fiecare să îşi stabilească propriile graniţe şi limite. Şi cred că, de exemplu, în economie sunt limitat, nu pot da sfaturi pertinente. Dar cunoaştem multe virusuri, am lucrat cu multe virusuri şi ştiu ce înseamnă o interzicere a părăsirii locuinţei şi cum se simt oamenii care trec prin asta. Am eu însumi prieteni care se întreabă dacă vor mai avea un loc de muncă, sau prieteni care se întreabă dacă îşi vor mai putea plăti chiria pe termen lung. Prin urmare, în comparaţie cu alte epidemii şi alte virusuri pe care i-am avut, găsesc aceste măsuri ca fiind drastice. Nu pot estima exact, dar mi-aş fi dorit să nu se fi luat imediat această decizie (n.r. „stăm-acasă”), să nu se fi reacţionat atât de dur, ci mai degrabă să ne fi gândit împreună unde dorim să ne îndreptăm.

Limita noastră este limita capacităţii spitalelor, nicidecum numărul infectaţilor. Nu am auzit însă din partea autorităţilor care este orientarea, direcţia în care mergem, care este scopul nostru. Sunt 1.000 de infectări pe zi prea mult? Sunt 100 de infectări pe zi prea mult? Este una singură prea mult? Să controlăm 100% infectările nu putem, dar observ că numărăm tot timpul câte infectări noi apar.

Ar fi necesar să îi ascultăm pe medicii din terapiile intensive. Desigur că avem o amânare temporală. Totuşi, ei pot cel mai bine estima care măsuri sunt potrivite şi care nu.

Reporter:
Deci ar fi necesar să ne gândim la o strategie de ieşire din criză?

Hendrik Streeck: Eu, personal, ca cetăţean, consider că este foarte important să ne gândim la asta.

Reporter:
Şi eu. Dar cum ar arăta această ieşire? Aceasta este marea întrebare. Cum ieşim din asta?

Hendrik Streeck: Exact de aceea am iniţiat acest studiu: pentru a aduna probe, date, dovezi, să ştim câţi au fost infectaţi, care este cu adevărat rata mortalităţii, să vedem care sunt de fapt căile de infectare şi să urmărim să stopăm căile de infectare, să le evităm. Dar există domenii unde măsurile de izolare nu au sens, sau unde aceste măsuri se pot uşura. De exemplu, nu am găsit prezenţa virusului în saloanele de frizerie (coafor pentru doamne). Şi totuşi frizeriile sunt închise…

Reporter:
Continuaţi! Mă interesează foarte mult. În magazine, de exemplu. Nu înţeleg de ce în supermarketuri putem minimiza riscul. Înţeleg că oamenii ajută ei înşişi, păstrează distanţa, şi totuşi în magazinele cu haine nu putem minimiza acest risc. Asta nu am înţeles până acum. Dumneavoastră înţelegeţi?

Hendrik Streeck: Eu, de exemplu, mi-am pus problema măştilor: oamenii nu mai pot comunica cu masca pe faţă. De fapt, nu ştim dacă fără mască ne infectăm sau nu. Mie mi se pare important, ca om de ştiinţă şi virusolog, să reflectăm la ceea ce ştim şi ceea ce nu ştim. De exemplu, ştim destul de bine că nu este vorba de o infecţie prin atingere. Deci mânerul de la uşă, calculatorul, telefonul, le putem atinge – nu aceasta este calea de infectare. Ştim însă că dacă, de exemplu, dansăm lipiţi unul de altul sau dacă petrecem… Iată: la petreceri au fost multe cazuri de infectare. Între aceste puncte este necesar să fie găsite nuanţele: când poate avea loc o infectare şi când nu. Iar această abordare poate fi orientarea către slăbirea măsurilor restrictive.

Reporter:
Înainte de a continua cu ceilalţi invitaţi, revin asupra unei fraze pe care aţi rostit-o: „este necesar să-i lăsăm virusului un pic de timp”. Credeţi că asta face Suedia acum? Ei au ales alt drum şi fac apel la răspunderea fiecăruia. Ce face de fapt Suedia?

Hendrik Streeck: Cred că Suedia este curajoasă, în comparaţie cu măsurile drastice luate de alte ţări, dar, din punctul meu de vedere, chiar nu este greşit cum procedează, pentru că acum ştim cum acţionează virusul, petrecând timp cu şi fiind în apropiere de o persoană infectată. Deci când suntem foarte aproape unii de alţii şi discutăm şi ne sar mici picături de salivă din gură, atunci se poate ajunge la o infectare. Astfel, Suedia cere cetăţenilor să păstreze distanţa, să nu formeze grupuri mari, dar viaţa normală de zi cu zi îşi urmează cursul! Şi apelează atât la igiena mâinilor, cât şi la protecţie reciprocă: atunci când cineva se simte bolnav, rămâne acasă. Din punctul meu de vedere, nu mi se pare deplasat ce fac suedezii.

Citiţi şi:

Medic de familie german vorbeşte public despre ceea ce se petrece în această perioadă 

Experţi împotriva isteriei COVID 

yogaesoteric

27 octombrie 2020