Von der Leyen vrea să folosească schema covid și la înarmarea Europei

Comisia Europeană (CE) dorește să ocolească Parlamentul European în vederea aprobării cât mai rapide a instrumentului financiar pentru apărare, în valoare de 150 de miliarde de euro, dar intenția executivului comunitar s-ar putea dovedi nu atât de simplă, nota pe 13 martie Euractiv.

Propunerea președintei CE, Ursula von der Leyen, ar ajuta zice-se statele membre să procure bani pentru cheltuielile de apărare, pe fondul accentului tot mai redus pus de Statele Unite pe apărarea aliaților europeni.

Elementul central al propunerii este reprezentat de 150 de miliarde de euro sub formă de credite pentru achiziții comune de echipament militar produs în Europa, cu fonduri strânse de Comisie în conformitate cu Security Action for Europe (SAFE).

Pentru a grăbi aprobarea, Ursula von der Leyen invocă articolul 122 al Tratatului UE, ce permite ca propunerea să ocolească negocierile cu Parlamentul European și să meargă direct la Consiliu pentru negociere și adoptare.

Aceasta înseamnă că Parlamentul European nu ar avea în mod oficial niciun cuvânt de spus asupra textului, rolul său fiind limitat la prezentarea de idei și solicitarea unor dezbateri.

Șefa executivului UE a declarat că motivul este „urgența și viteza” cerute de situația actuală, adăugând că aceasta este „singura cale posibilă”. În mod normal, o procedură legislativă standard în unele dosare sensibile poate dura câteva luni, dacă nu chiar ani.

Procedura de urgență a mai fost folosită până acum, în special în timpul crizei energetice din 2022 provocate de operațiunea specială a Rusiei în Ucraina și pentru instrumentul de redresare post-covid.

Citiți și:
Europarlamentarul Gheorghe Piperea avertizează că UE va continua pe „drumul închis” al recesiunii economice, din cauza cursei pentru înarmare
Macron vrea înarmarea nucleară a Europei împotriva Rusiei

 

yogaesoteric
19 martie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More