Cine este dr. Andrew Wakefield?
Născut în 1957, Wakefield a profesat ca şi gastroenterolog şi chirurg, a lucrat la Royal Free Hospital în Londra, a scris peste 130 de lucrări peer-reviewed (lucrări recenzate), niciuna nefiind retrasă cu excepţia celei cu cântec (ajungem şi acolo). De asemenea, subliniem că – în ciuda dezinformării practicate de postacii farma – vorbim în continuare de doctor Andrew Wakefield, deoarece i s-a retras doar licenţa de a mai practica medicina în sistemul alopat, dar nu au cum să-i ia titlul de doctor, câştigat prin muncă, examene şi diplome.
Cum a devenit celebru dr. Andrew Wakefield?
Poate cunoaşteţi celebra lucrare având ca autori pe Andrew Wakefield, prof. John Walker Smith, dr. Simon Burch (plus 10 co-autori) publicată în revista medicală britanică The Lancet în 1998: Ileal-lymphoid-nodular hyperplasia, non-specific colitis, and pervasive developmental disorder in children. Lucrarea conţinea iniţial o serie de observaţii clinice despre 12 copii cu tulburări gastro-intestinale, întârzieri în dezvoltare şi autism. Ulterior, la aceştia s-au adăugat alţi 40 de copii, dintre care 39 cu acelaşi sindrom.
Această lucrare prezintă o serie de 12 analize de caz, nefiind un studiu clinic așa cum interpretează anapoda unii vaccinofili. Este vorba de 12 copii autişti care primiseră trimitere la spitalul unde lucra şi dr. Wakefield, copii care sufereau îngrozitor şi aveau dureri intestinale insuportabile. Unii dintre acei copii, trataţi cu indiferenţă de doctorii lor („e autist, cine ştie de ce se manifestă aşa?”), dormeau fie pe mingi mari medicinale, fie pe marginea canapelei, cu capul în jos, pentru a-şi alina durerile! Ceea ce medicii considerau „comportament inadecvat, de autist” era în realitate cel mai adecvat comportament al unor fiinţe nevinovate care suportau nişte dureri crâncene.
În această lucrare nu s-a afirmat niciodată că ar fi existat un efect cauzal între vaccinuri şi autism. Şi totuşi, fiecare referinţă pe care o găsim în mass-media pro-vaccinistă despre „studiul lui Wakefield” afirmă că acesta ar fi fost „demontat”. Dar nu era nimic în acea lucrare care să poată fi „demontat”! Aţi analizat seria de articole publicate de reporterul Brian Deer, care au condus la retragerea acelei lucrări cu autori multipli de către revista The Lancet şi la distrugerea reputaţiei dr. Wakefield?
Dr. Wakefield a fost doar ţapul ispăşitor, iar mass-media ne arată doar o singură faţă a monedei. Nu mai contează că Brian Deer s-a dat drept altcineva când i-a intervievat pe părinţii unora dintre copiii la care se face referire în lucrare. Sau că Brian Deer nu a fost niciodată jurnalist medical sau ştiinţific şi, astfel, era absolut necalificat din punct de vedere al pregătirii pentru a scrie acele articole. Nu mai contează nici că au existat numeroase lucrări peer-reviewed care susţin constatările făcute de dr. Wakefield. Observaţiile doctorului Wakefield au mai fost verificate și de alți cercetători, care au ajuns la concluzia că ele erau îndreptăţite (vezi aici, de exemplu). Şi, în plus, nimeni nu vede nimic ciudat în posibilele motivaţii pentru angajarea lui Brian Deer de către editorul Paul Nuki (The Sunday Times din Londra), fiul prof. George Nuki, care – desigur, neîntâmplător – era membru al comisiei de admitere pe piaţă a vaccinurilor fix atunci când vaccinul ROR a fost introdus la sfârşitul anilor ʼ80. Este evident un conflict de interese!
Cu alte cuvinte, nu s-a făcut niciun reportaj echilibrat, niciun material nu a fost analizat de la sursă. Este mult mai uşor să mergi cu turma, cu ceea ce toată lumea presupune deja că este întregul adevăr. De ce să te deranjezi ca jurnalist să-ţi faci treaba, când te poţi baza pe munca altcuiva şi să iei cu copy-paste ce scrie toată lumea? Celebrul „Wakefield paper” a fost „demascat”, „demontat”, doctorul a fost discreditat, că făcuse „fraudă”.
Dar ce scrie în lucrarea dr. Andrew Wakefield et al.?
Haideţi să analizăm pe text lucrarea doctorului Wakefield care a fost publicată şi apoi retrasă din revista The Lancet.
Vă invităm să o citiţi înainte de a vă urca în trenul dezinformării despre munca acestui om şi a celorlalţi autori. Şi vă invităm să citiţi şi cele 20 de surse de la finalul articolului! Mai poate fi susținută teza discreditării? Sau aceea a demontării?
Autorii au stabilit, menţionând şi alte lucrări în această direcţie, că „aceste studii, împreună cu al nostru, inclusiv dovada de anemie şi deficienţa IgA la anumiţi copii, ar susţine ipoteza că un intestin inflamat sau disfuncţional ar putea juca un rol în modificările de comportament la unii copii”.
Alte constatări ale acestei lucrări, de unde reiese clar că scopul era exclusiv de a-i ajuta pe acei copii: „Unul din aspectele funcţiei intestinale defectuoase care ar putea permite o permeabilitate mărita faţă de peptide exogene este deficienţa sistemelor de fenil-sulfur transferază, după cum a fost descris de Waring.[7] Matricea de glicoproteine a peretelui intestinal care este sulfatată normal acţionează în reglarea traficului celular şi molecular. [8] Distrugerea acestei matrici şi o permeabilitate intestinală crescută, ambele fiind caracteristici ale sindromului de colon iritabil [9], pot cauza disfuncţii atât intestinale cât şi neuropsihiatrice. O sulfizare enterohepatică defectuoasă şi o detoxifiere consecutivă de elemente cum ar fi aminele fenolice (dopamină, tiramină şi serotonină) [10] pot contribui de asemenea. Atât prezenţa inflamaţiei intestinale cât şi absenţa unor anomalii neurologice detectabile în aceşti copii denotă o influenţă exogenă asupra funcţiilor cerebrale. Observaţiile lui Lucarelli despre faptul că eliminarea unui antigen enteric provocator a dus la îmbunătăţirea simptomelor de comportament la copii, sugerează un element reversibil al acestui sindrom.”
În continuare urmează pasajele semnificative, în care autorii citează descoperirile altor autori: „Psihoza dezintegrativă este recunoscută drept consecinţă a encefalitei rujeolice, deşi în majoritatea cazurilor nu este identificată nicio cauză. [11] Encefalita virală poate produce tulburări de tip autist, în special când apare foarte timpuriu. [12] Virusul rubeolic este asociat cu autismul şi vaccinul combinat de rujeolă, oreion, rubeolă (mai degrabă decât vaccinul rujeolic monovalent) a fost de asemenea implicat. Fudenberg [13] a menţionat că la 15 din 20 de copii autişti, primele simptome au apărut în decurs de o săptămână după vaccinare. Gupta [14] a comentat despre asociaţia izbitoare dintre vaccinarea ROR şi apariţia simptomelor de comportament la toţi copiii pe care îi analizase el cu autism regresiv. Atât virusul rujeolic [15] [16] şi vaccinarea rujeolică [17] au fost implicate ca factori de risc în boala Crohn şi o infecţie persistentă cu tulpină de virus rujeolic vaccinal a fost descoperită în copiii cu hepatită autoimună.[18]”
Da, dr. Wakefield şi autorii lucrării citează alţi oameni de ştiinţă care concluzionaseră că:
1) simptomele de autism apăruseră la foarte scurt timp după vaccinare;
2) atât virusul rujeolic cât şi vaccinarea rujeolică sunt factori de risc pentru boala Crohn.
În lucrarea Wakefield et al. scrie negru pe alb: „Nu am demonstrat o asociaţie între vaccinul ROR şi sindromul descris. Au fost începute studii virologice care ar putea ajuta la rezolvarea acestei probleme.” Şi iată şi concluzia: „Dacă există o legătură cauzală între vaccinul ROR şi acest sindrom, o incidenţă mărită ar putea fi anticipată după introducerea acestui vaccin în Marea Britanie în 1988. Dovezile publicate nu sunt capabile să arate dacă există vreo schimbare în incidenţă [19] sau vreo legătură cu vaccinul ROR. [20]”
După declanșarea scandalului, 10 din cei 13 autori ai lucrării au dat înapoi de frică sau din oportunism şi şi-au retras contribuţiile. Chiar au semnat o scrisoare prin care spuneau că ei retrag contribuţia lor la ipoteza că vaccinurile ar cauza autism. Problema cu aceste retrageri este, după cum vedeţi mai sus, că această lucrare nu a susţinut niciodată că vaccinurile ar cauza autism.
Dar cum rămâne cu ceilalţi doi, în afară de Wakefield? Ei de ce au avut curajul să nu retragă nimic? Ulterior retragerii celor 10, Tribunalul britanic a dat verdict că această lucrare nu era şi nu avea cum să fie frauduloasă. Co-autorul lui Wakefield, prof. John Walker-Smith, a avut destui bani ca să îi dea în judecată pe cei de la Consiliul Medical General şi a câştigat, fiind exonerat complet. Procesul a durat vreo 8 ani şi pentru dr. Wakefield ar fi costat peste 500.000 de lire sterline dacă ar fi ajuns şi el până la Curtea Supremă, precum prof. Walker-Smith. Acesta este singurul motiv pentru care dr. Wakefield nu a fost reabilitat, asemenea prof. Walker-Smith! Dr. Wakefield nu a avut bani de atâtea procese. Era însă un gastroenterolog şi chirurg reputat, cu peste 130 de lucrări publicate în sistem peer-review, iar „discreditarea” lui s-a făcut pur şi simplu la comanda cartelului farma, pentru a realiza un precedent politic, numai bun de vânturat drept clişeu în toate discuţiile despre legătura vaccinuri-autism: „Vezi că dacă deschizi gura, păţeşti ca Wakefield!” Aşa că data viitoare când mai auziţi: „Ah, doctorul ăla a fost demascat şi studiul ăla a fost discreditat”, vă rog întrebaţi persoana respectivă dacă a citit „studiul ăla”. Puteți fi sigur că nu l-a citit. Oferiţi-i voi această posibilitate. Şi nu uitaţi că documentarul VAXXED va circula în curând şi în Europa, mai precis în România!
Iată şi alte cercetări şi lucrări peer-reviewed care susţin rezultatele lucrării Wakefield despre autism şi sindromul colonului iritabil (colită limfocitică, hiperplazie ileală limfoidă nodulară, enterocolită autistă etc.):
– Furlano R, Anthony A, Day R, Brown A, Mc Garvey L, Thomson M, et al., „Colonic CD8 and T cell filtration with epithelial damage in children with autism”, J Pediatr, 2001; 138:366-72;
– Sabra S, Bellanti JA, Colon AR., „Ileal lymphoid hyperplasia, non-specific colitis and pervasive developmental disorder in children”, The Lancet, 1998; 352:234-5;
– Torrente F., Machado N., Perez-Machado M., Furlano R., Thomson M., Davies S., Wakefield AJ, Walker-Smith JA, Murch SH., „Enteropathy with T cell infiltration and epithelial IgG deposition in autism”, Molecular Psychiatry, 2002; 7:375-382;
– Wakefield AJ, Anthony A, Murch SH, Thomson M, Montgomery SM, Davies S, Walker-Smith JA., „Enterocolitis in children with developmental disorder”, American Journal of Gastroenterology, 2000; 95:2285-2295;
– Ashwood P, Anthony A, Pellicer AA, Torrente F, Wakefield AJ. „Intestinal lymphocyte populations in children with regressive autism: evidence for extensive mucosal immunopathology”, Journal of Clinical Immunology, 2003; 23:504-517.
Următoarele lucrări peer-reviewed au replicat rezultatele iniţiale ale dr. Wakefield:
– Gonzalez, L. et al., „Endoscopic and Histological Characteristics of the Digestive Mucosa in Autistic Children with gastro-Intestinal Symptoms”, Arch Venez Pueric Pediatr, 2005; 69:19-25;
– Balzola, F., et al., „Panenteric IBD-like disease in a patient with regressive autism shown for the first time by wireless capsule enteroscopy: Another piece in the jig-saw of the gut-brain syndrome?”,American Journal of Gastroenterology, 2005. 100(4): p. 979-981;
– Balzola F et al., „Autistic enterocolitis: confirmation of a new inflammatory bowel disease in an Italian cohort of patients”, Gastroenterology, 2005; 128(Suppl. 2); A-303.
Iată şi articole despre tratamentul simptomelor gastrointestinale la copiii autişti:
– Buie T, et al. Pediatrics. 2010 Jan; 125 Suppl 1:S19-29, „Recommendations for evaluation and treatment of common gastrointestinal problems in children with ASDs”;
– Buie T, et al. Pediatrics. 2010 Jan; 125 Suppl 1:S1-18, „Evaluation, diagnosis, and treatment of gastrointestinal disorders in individuals with ASDs: a consensus report”.
Surse:
[1] https://idsent.wordpress.com/2015/04/14/the-mythical-debunking-of-andrew-wakefield/
[2] http://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736%2897%2911096-0/fulltext
[3] https://www.youtube.com/watch?v=n7NotxTg7jg&feature=youtu.be
[4] Asperger, H. Die Psychopathologie des coeliakakranken kindes.Ann Paediatr. 1961; 197:146–151.
[5] Walker-Smith, JA and Andrews, J. Alpha-1 antitrypsin, autism and coeliac disease. Lancet.1972; ii: 883–884.
[6] D’Eufemia, P, Celli, M, Finocchiaro, R et al. Abnormal intestinal permeability in children with autism. Acta Paediatrica. 1996; 85:1076–1079.
[7] Waring RH, Ngong JM. Sulphate metabolism in allergy induced autism: relevance to disease aetiology, conference proceedings, biological perspectives in autism, University of Durham, NAS 35–44.
[8] Murch, SH, MacDonald, TT, Walker-Smith, JA, Levin, M, Lionetti, P, and Klein, NJ. Disruption of sulphated glycosaminoglycans in intestinal inflammation. Lancet,1993; 341:711–741.
[9] Gupta, S. Immunology and immunologic treatment of autism. Proc Natl Autism Assn Chicago.1996; 455–460.
[10] Warren, RP and Singh, VK. Elevated serotonin levels in autism: association with the major histocompatibility complex. Neuropsychobiology. 1996; 34:72-75.
[11] Rutter M, Taylor E, Hersor L. in: Child and adolescent psychiatry. 3rd edn. London: Blackwells Scientific Publications: 581–82.
[12] Wing, L. in: The Autistic Spectrum. Constable, London; 1996:68–71.
[13] Fudenberg, HH. Dialysable lymphocyte extract (DLyE) in infantile onset autism: a pilot study.Biotherapy. 1996; 9:13–17.
[14] Gupta, S. Immunology and immunologic treatment of autism. Proc Natl Autism Assn Chicago. 1996; 455–460.
[15] Miyamoto, H, Tanaka, T, Kitamoto, N, Fukada, Y, and Takashi, S. Detection of immunoreactive antigen with monoclonal antibody tomeasles virus in tissue from patients with Crohn’s disease. J Gastroenterol. 1995; 30:28–33.
[16] Ekbom, A, Wakefield, AJ, Zack, M, and Adami, H-O. Crohn’s disease following early measles exposure. Lancet. 1994; 344:508–510.
[17] Thompson, N, Montgomery, S, Pounder, RE, and Wakefield, AJ. Is measles vaccination a risk factor for inflammatory bowel diseases? Lancet. 1995; 345:1071–1074.
[18] Kawashima, H, Mori, T, Takekuma, K, Hoshika, A, Hata, A, and Nakayama, T. Polymerase chain reaction detection of the haemagglutinin gene from an attenuated measles vaccines strain in the peripheral mononuclear cells of children with autoimmune hepatitis. Arch Virol. 1996;141:877–884.
[19] Wing, L. Autism spectrum disorders: no evidence for or against an increase in prevalence. BMJ. 1996; 312:327–328.
[20] Miller, D, Wadsworth, J, Diamond, J, and Ross, E. Measles vaccination and neurological events. Lancet. 1997; 349:730–731.
Citiţi continuarea articolului.
Citiţi şi:
Colegiul Medicilor din România admite totuși că vaccinurile pot cauza autism!
Un secret dezvăluit: Din ce sunt preparate vaccinurile
yogaesoteric
14 septembrie 2016