Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama… (II)
…fiind supuse unor modalităţi de control mental ce sunt destinate ca, în final, să le subjuge complet
Citiți prima parte a articolului
5. Mâncare, apă şi aer
Aditivii distrugători, toxinele şi multe alte chimicale ce sunt introduse cu bună știință în hrana noastră ne otrăvesc efectiv creierul, făcându-i pe oameni să fie chiar proști, docili şi apatici. Fluorul prezent din abundență în apa de la robinet poate diminua chiar foarte mult coeficientul de inteligență. Aspartamul prezent în alimente este o altă excitotoxină care distruge neuronii prin intermediul excitaţiei nervoase excesive, periculoase, iar chemtrails-urile ne distrug treptat sistemul imunitar. Alături de mâncarea nesănătoasă de tip fast-food, cu carne provenită de la animale îndopate cu hormoni, cu cereale şi legume modificate genetic, aceste elemente otrăvitoare ce sunt deja prezente din plin în viața noastră prin intermediul hranei, al apei și al aerului nu fac altceva decât să distrugă încet, dar sigur sănătatea fizică şi psiho-emoţională a fiinţelor umane de pe această planetă, făcându-le să fie sedentare, letargice şi lipsite de reacție.
Fără să-şi dea seama, majoritatea oamenilor duc o viaţă vegetativă, pasivă și fără niciun țel, complăcându-se într-o stare de obediență ce le este impusă în mod insidios, prin modalități subversive de către agenții „iluminaților“ prin aceste tehnici de manipulare.
Editura Shambala a publicat în ultimii ani numeroase cărți și articole despre acest subiect. Dintre acestea, amintim: Un genocid planetar – zguduitorul secret dezvăluit al dârelor morții (chemtrails-uri), Enciclopedia aditivilor, Ghidul efectelor aditivilor alimentari uzuali, Codex Alimentarius etc.
6. Medicamentele ce dezlănțuie efecte secundare nocive
Utilizarea substanţelor ce produc dependență a devenit un instrument obișnuit pentru cei care au drept scop controlul minţii omului ignorant sau neavizat. Psihiatria este una dintre cele mai puternice arme în acest sens, dat fiind faptul că ea îi cataloghează pe oameni în funcţie de anumite comportamente şi afecţiuni. S-a ajuns până acolo, încât se consideră că aproape toţi oamenii suferă de tulburări mentale, iar dintre aceştia, mai ales, cei care pun la îndoială deciziile și acțiunile autorităţilor. Celor care lucrează în armată le-au fost administrate anumite medicamente periculoase, iar acest fapt s-a soldat cu creșterea numărului de cazuri de sinucidere. Din nefericire, în America la peste 25% dintre copii li se administrează neuroleptice care le afectează sistemul nervos. Motivul pentru care li s-au prescris aceste medicamente este acela că ei ar suferi de diverse tulburări psihice, cele mai multe dintre ele inventate.
În anii ʼ80, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic Merck, fiind în pragul pensionării, se confesa revistei Fortune, arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca Merck să devină un fel de Wrigley şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, „să vândă la toată lumea“, inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate. Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Micile depresii, fenomene pasagere obișnuite ale vieţii, au devenit pentru acești indivizi ahtiați după câștiguri tulburări mentale grave, slăbiciuni sau stări proaste. Prin propaganda trusturilor farmaceutice, ele sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameni normali şi sănătoşi ajung să devină, după baremele lor, bolnavi peste noapte. Într-o carte publicată în anul 2005, Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients (Negoțul cu boala. Cum ne transformă companiile farmaceutice în pacienți), Alain Cassels (cercetător în domeniul medicamentelor la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (jurnalist specializat în domeniul sănătății) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing, care sunt în cel mai bun caz cinice atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente. Cei doi cercetători dezvăluie modul în care, prin campanii de promovare abil concertate, industria farmaceutică mondială, având o cifră de vânzări de circa 500 de miliarde de dolari anual, exploatează în mod perfid temerile cele mai profunde ale oamenilor, cum ar fi cele legate de slăbirea fizică, de boală, de moarte etc.
Cu cât locuitorii, mai ales cei din ţările dezvoltate, se bucură de o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi transformă pe cei care se preocupă de sănătatea lor, în oameni panicaţi. Problemele minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială“, iar tensiunea generată de sindromul premenstrual devine „tulburare disforică premenstruală“. Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine o patologie în sine. Centrul acestui tip de comerţ cu boala se află în Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar consumă 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei în ceea ce priveşte sănătatea s-au dublat în ultimii şase ani din cauza faptului că preţurile la medicamente au crescut în mod dramatic, dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai multe medicamente.
Americanul Vince Parry este un specialist în acest tip de marketing. Într-un articol intitulat în mod uluitor The Art of Branding a Condition (Arta de a inventa bolile) ce a fost publicat în revista Medical Marketing & Media, Parry explică metodele prin care firmele sale „favorizează crearea“ tulburărilor medicale: reevaluarea stării de sănătate; redefinirea unor boli cunoscute de mult şi redenumirea lor; crearea unor disfuncţii imaginare (preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual).
Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc bolile pentru a crea piața de desfacere pentru produsele precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi experți în marketing precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre definirea stării de boală şi a celei de sănătate“. Ceea ce primează în acest caz este modul nou, inedit în care se realizează prezentarea afecțiunilor în fața potenţialilor clienţi. Un raport al Business Insights, destinat directorilor de companii multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar: capacitatea de „a crea pieţe noi pentru boli noi“ se traduce în cifre de vânzări de miliarde de dolari.
Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este de a modifica modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie „convinşi“ că „problemele care până acum au fost acceptate ca uşoare disconforturi“ necesită în prezent „intervenţia medicului“. Acelaşi raport se încheie cu o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice, însă cumplită pentru omul obișnuit: „Anii care vor urma vor fi martorii născocirii bolilor de către concernele farmaceutice“.
Nu a durat mult și „profeția“ s-a împlinit. În anul 2014, profesorul Philippe Even declara pentru televiziunea franceză France 4: „Industria farmaceutică a creat o piață plecând de la boli care nu există: de exemplu pre-hipertensiunea arterială, pentru care sunt tratați 1 milion de francezi și despre care se știe că tratamentele nu rezolvă nimic“.
Profesorii Philippe Even şi Bernard Debré au publicat în anul 2012 Ghidul celor 4.000 de medicamente utile, inutile sau periculoase. Pe fondul scandalului-monstru iscat de medicamentul pentru slăbit Mediator și care se estimează că a ucis circa 2.000 de persoane în Franța, lucrarea celor doi s-a vândut ca pâinea caldă. Însă breasla medicală nu le-a putut ierta dezvăluirile şi încălcarea legii nescrise a tăcerii, astfel că lui Even și Debré li s-a interzis să profeseze timp de un an de zile.
În acest context este dificil să se mai facă diferenţa dintre omul sănătos şi cel bolnav. Totuşi este evident faptul că, pe măsură ce aria de definire a unei patologii creşte, ea va atinge mai mulţi oameni sănătoși și, bineînțeles, vor creşte vânzările de medicamente. „În cele mai multe dintre cazuri“, afirmă Cassels şi Moynihan, „experţii medicali care redactează protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcţie de cazul aflat sub îngrijire, n.n.) sunt în acelaşi timp plătiți de industria farmaceutică. Iar această industrie prosperă dacă protocoalele le favorizează vânzările.“ Potrivit acestor experţi, 90% din bărbaţii americani suferă de o tulburare numită… hipertensiune arterială, aproape jumătate dintre femeile americane suferă de disfuncţia denumită FSD (disfuncţie sexuală feminină), iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului, chipurile, ridicat al colesterolului. Bineînţeles, este susţinută ideea că toate aceste tulburări pot fi vindecate doar cu medicamente. Metodele de prevenţie și efectele secundare sunt, așa cum era de așteptat din partea industriei farmaceutice avide de câștiguri, trecute cu vederea.
Medicul generalist Des Spence afirmă într-un interviu luat de British Medical Journal în iulie 2008 că a fost contactat pentru a participa la o specializare în urma căreia trebuia să devină un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei farmaceutice. Conducerea universității la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: „Căutăm lideri de opinie (…) a căror activitate va consta în influenţarea gestionării şi terapiei viitoare a disfuncţiei sexuale feminine (…) prin dorinţă hipoactivă“. Firmele producătoare de medicamente, care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament, racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte. Astfel, aceşti aşa-zişi slujitori ai lui Hipocrate nu au niciun fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, al notorietăţii pe care o asemenea campanie o aduce. Dar „partea cea mai neplăcută în toată această poveste“, continuă Spencer, „este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. […] Patronii industriei farmaceutice plănuiesc să transforme această disfuncţie scornită într-o boală gravă. Iar pentru aceasta, este important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităţilor, dar mai ales experţi medicali deghizați în somități, care să legitimeze totul. «Experţii» estimează că 40% din femei «suferă» de această «boală». Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot! Uneori această «problemă» este prezentată ca fiind un efect secundar al luptei feministe, când, de fapt, este vorba doar de o manipulare cinică. Prin dezinformarea pe care o realizează cu consecvență, marile concerne farmaceutice otrăvesc viaţa oamenilor; momentele voastre de slăbiciune, tristeţea, calviţia, libido-ul în scădere etc. sunt considerate în mod automat simptome de boală“, conchide medicul din Glasgow.
În cartea best-seller Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit în Statele Unite şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică modul în care industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca oamenii perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi. Tot aici se explică şi de ce femeile la menopauză au fost terorizate în ultimele două decenii de pericolul îmbolnăvirii de osteoporoză pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile. Apoi, autorul prezintă tehnicile de manipulare a opiniei publice care sunt realizate cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.
„Între anii 1984 şi 1987, tratatul Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder (DSM 4), care este cartea de căpătâi a psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale“, scrie Jean-Claude St-Onge în articolul Reversul pilulei, publicat în revista Ecosocietes, în anul 2004. „Pentru a introduce aceste noi boli, așa-zișii specialiști au schimbat însăși definiţia bolii. Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, subliniază St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament.“ Iată câteva exemple de „boli noi“: timiditatea este „reciclată“ sub numele de „anxietate socială“, naturala regurgitare la bebeluşi devine „reflux esofagian patologic“, omeneasca senescenţă se transformă în „insuficienţă circulatorie cerebrală“, până şi stresul de la loterie este definit ca fiind un „traumatism al biletului necâştigător“.
În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la Universitatea Massachusetts din Boston, şi publicată în prestigioasa revistă Psycho-Therapy and Psychosomatics, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele ce tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.
Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite, numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între anii 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise cu „generozitate“. Motivele pentru care medicii o fac totuşi sunt următoarele: În anul 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să le permită medicilor generaliști să pună un diagnostic, chiar și în cazul tulburărilor psiho-emoționale, într-un timp scurt, pornind de la simptomatologia clinică. Permisiunea acordată astfel medicilor generalişti de a trata depresia a dus la creșterea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive. Al doilea motiv constă în faptul că societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor li se datorează, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive.
Propagandiștii de serviciu ai concernelor (lobby-ştii) au lansat chiar ideea că 60-70% din sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate. Potrivit profesorului Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile concernelor farmaceutice de a ne face viața un continuu periplu între diverse tratamente medicale. Până acum trei decenii, ele mergeau la medic doar atunci când erau însărcinate, în vreme ce astăzi merg la consult în chestiuni de contracepţie şi de menopauză, precum și pentru toate nimicurile. De altfel, se vorbeşte deja şi despre… peri-menopauză (perioada de dinainte de instalarea menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă „afecţiune“ pe care industria farmaceutică încearcă să o impună. Ca urmare, femeile au devenit mari consumatoare de pastile pe perioade tot mai lungi de timp.
Hormonoterapia substitutivă este un un pas uriaş în direcția „medicalizării“ vieţii femeii. Cu toate că 75% din femei nu manifestă niciun simptom deranjant atunci când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experții lor de marketing apelează la frica de îmbătrânire a femeilor pentru a-şi vinde produsele, deși știu că acestea nu folosesc la nimic, dar produc efecte secundare nefaste: dureri de cap, grețuri, infecţii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamară etc.
Osteoporoza, procesul prin care densitatea osoasă scade odată cu vârsta, a devenit o ţintă de marketing în cazul femeilor de vârsta a doua. Dar probabil cel mai sfruntat tertip al industriei farmaceutice este deja disfuncţia sexuală la femei (DSF), despre care se afirmă în mod viclean că ar suferi 40% din femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani. Dar cine a născocit această cifră? Jean-Claude St-Onge spunea în această direcție că un studiu realizat în Statele Unite cerea unui număr de 1500 de femei să răspundă cu „da“ sau „nu“ la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu „da“ fie şi numai la una dintre întrebări, ele erau imediat diagnosticate ca suferind de DSF. Printre așa-zisele bolnave se numărau cele care au avut un libido scăzut mai mult de două luni pe an, care au avut stări de anxietate în raport cu actul amoros sau care au avut probleme de lubrifiere (Journal of the American Medical Association, 1991).
Cea mai eficientă strategie de marketing pentru propagarea convingerii în existența bolilor fictive este frica. Pentru a vinde hormonul de substituţie femeilor aflate la menopauză, s-a mizat pe frica lor de o iminentă criză cardiacă. Pentru a le inculca părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament serios şi îndelungat, s-a mizat pe teama acestora de riscul apariției unor tendinţe sinucigaşe la tineri. Pentru a vinde medicamente anticolesterol, s-a mizat pe teama oamenilor de moartea prematură. Toate acestea se petrec în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate în mod obsesiv în reclamele televizate produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbește deja despre „farmacoterapia fricii“.
„Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, astăzi negustorii de sănătate, mai mult ca niciodată, vor să găsească o boală pentru fiecare medicament pe care-l fabrică“, constata cu ironie medicul Martin Winkler în postfaţa lucrării lui Jorg Blech, Născocitorii de boli. „Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat gradat indicii normali ai anumitor parametri fiziologici (colesterol, tensiune arterială etc.) pentru a creşte astfel, în mod artificial, numărul pacienţilor susceptibili a fi trataţi.“ „Căci“, conchide Winkler, „a-i face pe oamenii perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se trateze chiar dacă nu au propriu-zis o boală le asigură fabricanţilor o veritabilă rentă viageră.“
Următoarea anecdotă reflectă pe deplin adevărul ce se ascunde în spatele comerțului cu medicamente.
Doi prieteni mergeau pe o stradă. Unul dintre ei intră într-o farmacie să cumpere medicamente. După câteva minute, el iese afară și aruncă medicamentele direct în canal. Celălalt îl întreabă, consternat:
– De ce ai aruncat medicamentele ?
– Am fost la doctor, la un consult. Mi-a dat o rețetă. L-am plătit, că trebuie să trăiască și el. Am intrat la farmacie, am plătit medicamentele, că trebuie să trăiască și farmacistul…
– Și atunci… de ce le-ai aruncat ?
– Pai, după ce am citit contraindicațiile din prospect, am decis că trebuie să trăiesc și eu…
7. Proiectele viclene de control mental sunt puse pe ascuns în practică de guvernele marilor puteri ale lumii
În ceea ce privește controlul mental, cele mai multe ființe umane își exprimă scepticismul imediat ce este pomenit subiectul și în orice caz se îndoiesc că ele ar fi în vreun fel subiecții unei astfel de tehnici. Adevărul este însă că pe această planetă controlul mental se exercită deja de către agenții unei pseudo-elite financiar bancare, în diferite grade, pe nesimțite, prin nenumărate mijloace, directe sau indirecte, fine sau dure: cenzura presei şi a mijloacelor audio-vizuale, sistemul de școlarizare, sistemul politic, alimentația chimizată, armele psihotronice, sistemul HAARP etc. De fapt, ori de câte ori lăsăm știrile alarmiste, senzaționale și totodată false din ziare, din programele de televiziune sau din reclame să ne influenţeze percepţiile, înțelegerea și deciziile, ne lăsăm practic controlaţi din punct de vedere mental.
La ora actuală există o vastă reţea de centre de control mental pe întregul glob. La începutul secolului trecut, exista deja Directoratul Armatei Britanice pentru Război Psihologic comandat de generalul de brigadă John Rawlings Rees. Această instituţie avea legături strânse cu Clinica Tavistock, fondată în anul 1920 cu susţinerea directă a familiei regale britanice, prin intermediul ducelui de Kent. Mai târziu, a apărut Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane din Londra, care a ajuns să fie apoi centrul unei rețele globale care include Institutul Stanford din Statele Unite.
Scopul organizaţiilor de acest tip este controlul umanităţii prin intermediul unor metode de manipulare a minţii. Rawlings Rees a fost un susținător notoriu al metodelor eugeniei, ce erau și sunt folosite la ordinul „rasei conducătoare“. El a studiat „traumele războiului“ în timpul Primului Război Mondial şi a ajuns la concluzia că, prin crearea unor condiţii speciale, poate fi declanşat şi generat la orice ființă umană un comportament nevrotic. Rawlings afirmă în cartea sa Modelarea psihiatriei în condiții de război, publicată în anul 1945, că Institutul Tavistock ar fi demonstrat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial că în medie „o zecime din populaţie este retardată mental, atât în plan psiho-patologic, cât şi din punct de vedere genetic“. În opinia sa, acești oameni ar trebui ţinuți sub control pentru a proteja societatea civilă, iar statul ar trebui să folosească diferite metode, inclusiv cele psihiatrice, pentru a împiedica creșterea numărului acestor oameni, în special în ţările subdezvoltate.
Tavistock a fost instituţia care s-a ascuns în spatele subculturii drogurilor şi a mişcării populare hippie din anii ʼ60, cu concursul CIA, care a pus la dispoziţia tuturor periculosul drog de sinteză numit LSD și a recurs la operațiuni de spălare a creierului comandate de membri la vârf ai clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“. Acești indivizi fără scrupule au pus la punct tehnici din ce în ce mai puternice pentru a îndobitoci rasa umană și pentru a o controla cât mai îndeaproape, întocmai ca pe o turmă de animale cu față umană.
Aldous Huxley, un agent al Institutului Tavistock şi promotor al „revoluţiei“ din anii ʼ60, a revelat care este agenda instituţiei la o conferinţă pe care a ţinut-o la Şcoala de Medicină din California, în anul 1961. Iată ce afirma el: „În timpul generaţiei următoare va apărea o metodă farmaceutică ce va face ca oamenii să îşi iubească robia şi să accepte dictatura fără crâcnire. Ea va da naştere unui gen de lagăr de concentrare global care va permite suprimarea libertăţii oamenilor fără ca aceştia să se plângă. Dimpotrivă, ei se vor bucura, căci orice dorinţă de a se revolta le va fi înlăturată prin metode de control al minţii, prin propagandă şi prin folosirea pe scară largă a produselor farmaceutice. Aceasta va fi, probabil, revoluţia finală.“
Monarch este unul dintre nenumăratele programe negre din cadrul proiectului MKUltra, finanţat prin CIA. În pofida dezmințirilor oficiale, el nu numai că este continuat la ora actuală sub alte nume, dar a fost extins chiar foarte mult. La baza acestor proiecte ce se implementează în lumea întreagă se află controlul mental pe bază de traume, care implică, printre altele, recurgerea la ritualuri satanice. Structura psiho-emoțională a ființei umane are un mecanism de apărare care declanșează compartimentarea conștiinței atunci când ea este supusă la o traumă profundă, greu de suportat. Aşa se explică, de exemplu, de ce oamenii nu-şi pot aminti ce s-a petrecut în timpul accidentelor majore de circulaţie. Mulţi soldaţi sunt afectaţi de această tulburare atunci când asistă la un măcel inimaginabil, căci mintea lor selectează şi blochează respectivele amintiri insuportabile, pe care apoi nu şi le mai pot aduce aminte decât prin regresie hipnotică sau prin tehnici de yoga.
Membrii grupărilor oculte ale francmasoneriei mondiale au înţeles acest mecanism, pe care l-au studiat în cadrul proiectelor lor inumane cu ajutorul unor savanți lipsiţi de scrupule, dornici de glorie și avizi după bani, și îl folosesc tot mai mult pentru a forma astfel ființe obediente care să îi slujească fără obiecții.
Tortura prin abuz sexual, hăituirea cu câini, bătaia violentă, amenințarea cu moartea sau torturarea altor persoane sub privirile victimei sunt numai câteva dintre metodele ce sunt folosite în proiectul Monarch pentru generarea unor traume care compartimentează conștiința. Terapeutul britanic Vera Diamond a dezvăluit că sexul anal practicat cu violență de sataniști cu copiii de sex masculin este o metodă folosită cu siguranță pentru a produce scindarea conștiinței victimelor în personalități multiple. Penetrarea anală produce în ființa unui copil o durere atât de mare, încât șocul în sine provoacă o diviziune a personalităţii. Trauma este numită şoc vaso-vagal, iar mintea prezintă ulterior mai multe secţiuni sau bariere amnezice, după modelul analogic al unui fagure de miere. Psihanalistul american Milton Erickson nu era străin de aceste experimente ale sceleraților din gruparea așa-zișilor „iluminați“.
Odată ce conștiința este compartimentată, multiplele personalități ce rezultă astfel pot fi programate pentru îndeplinirea unor sarcini criminale sau participarea la tot felul de experimente. Prin folosirea unor cuvinte-cheie, sunete sau semnale vizuale, aceste compartimente ale conștiinței sunt aduse în prim-plan sau sunt împinse în plan secund, precum nişte sertare.
Compartimentul activat devine totodată compartimentul conştient al persoanei în cauză, după care el este „scufundat“ din nou în subconştient prin intermediul unei comenzi ce permite activarea unui alt compartiment. Altfel spus, după ce victima îndeplineşte o anumită sarcină, ea uită complet ce a făcut. Această stare a devenit cunoscută sub numele de „tulburare de personalitate multiplă“ (din limba engleză MPD – Multiple Personality Disorder) sau „tulburare de identitate disociată“ (din limba engleză DID – de la Dissociative Identity Disorder). Fiinţa respectivă devine ușor de manipulat, căci compartimentele nu devin „personalităţi“ în sine, ci doar fragmente disociate, care s-au detaşat de restul conştiinţei. Analogic vorbind, ele pot fi controlate prin intermediul parolelor ca și cum ar fi rotit butonul unui aparat de radio şi ar fi prins un anume post.
Aceste tehnici sunt primitive în comparaţie cu ultimele metode de manipulare, prin folosirea undelor cerebrale, pe care psihopații din gruparea așa-zișilor „iluminați“ le folosesc în încercarea lor nebunească de a subjuga întreaga omenire. În anul 1921, Traugott Konstantin Oesterreich, profesor la Universitatea Tübingen din Germania, a scris un studiu clasic despre sindromul personalităţii multiple şi despre posesiunea demoniacă, intitulat Despre posesiunea demoniacă sau de altă natură. Studiul a revelat faptul că metodele de control al minţii pe bază de traume au fost practicate în Franţa, Germania şi Belgia cu mult timp înainte de secolul al XX-lea. Există martori care au relatat că britanicii au folosit agenţi programaţi prin intermediul acestei metode de scindare a minţii fiinţei umane în personalităţi multiple încă din timpul Primului Război Mondial. Deşi trauma pare uitată, ea rămâne bine ascunsă în subconştientul victimelor, continuând să le chinuie şi să le afecteze viaţa la nivel fizic, emoţional, mental şi spiritual. Mulţi oameni care au fost abuzaţi sexual şi traumatizaţi în mod sistematic în copilărie sunt instabili din punct de vedere emoţional. Mai mult, dacă programarea a încetat şi blocajele mentale încep să se destrame, fiinţa în cauză începe să fie foarte afectată, dacă nu se face ceva pentru reunificarea conștiinței și depășirea traumelor.
Cunoscutul scriitor David Icke afirma la un moment dat: „Am asistat la mai multe şedinţe ale terapeutului Vera Diamond şi am văzut oameni trecând succesiv de la o personalitate la alta, extrem de diferite între ele, la auzul unui singur cuvânt sau al unei singure fraze. Experienţa este absolut şocantă. Una dintre pacientele Verei trebuie să poarte în permanenţă la ea o pungă pentru colectarea urinei, căci vezica i-a fost distrusă prin tortură. Fişa ei medicală conţine o listă impresionantă de afecţiuni, iar când a fost consultată de un medic, acesta a rămas şocat. Când am cunoscut-o, această doamnă avea doar 30 de ani.“
Toţi psihologii, lucrătorii sociali şi poliţiştii din Marea Britanie învaţă despre sindromul personalităţii multiple de la specialiştii Grupului Tavistock, care susţin cu un tupeu inimaginabil că reprezintă autoritatea cea mai competentă în tratarea acestei tulburări, deşi în realitate tocmai ei sunt cei care o folosesc în secret pentru programarea mentală a oamenilor. Dr. William Sargant, un psihiatru de la Institutul Tavistock, a scris următoarele rânduri în cartea sa, Bătălia pentru minte, apărută în anul 1957: „După alterarea anumitor funcţii cerebrale, în mintea oamenilor pot fi inoculate tot felul de convingeri şi idei prin inducerea, accidentală sau voită, a unor sentimente de teamă, mânie sau tulburare. Dintre toate efectele nefaste, cele mai des întâlnite sunt alterarea temporară a raţiunii şi amplificarea sugestibilităţii. Manifestările de grup ale acestor tulburări sunt cunoscute uneori sub numele de «instinct de turmă» şi apar în mod spectaculos în timpul războiului, al epidemiilor grave şi în alte momente similare de pericol, care sporesc anxietatea şi implicit sugestibilitatea, atât la nivel individual, cât şi la nivel de masă“.
Acesta este, de altfel, și motivul pentru care publicului i se servesc pe tavă atâtea ştiri nefaste, care induc un sentiment de teamă, mânie sau tulburare și apariția unei stări de receptivitate față de sferele de forță infernale. Dacă ne-am întrebat vreodată care este rostul Știrilor de la ora 17 de pe postul de televiziune ProTV sau al altor știri de acest gen, de pe alte posturi TV, în care ni se prezintă cu lux de amănunte evenimente tragice și oripilante, cataclisme, accidente cumplite și crime oribile, ei bine, aceste este, în mare, răspunsul.
Oamenii aflaţi în astfel de programe de control al minţii sunt folosiţi pentru tot felul de sarcini murdare. Ei pot fi „activaţi“ ca să comită asasinate, așa cum a fost cazul ucigaşilor lui John Lennon şi Robert Kennedy, dar și al altor ucigași în serie. Este explicabil acum de ce sunt comise atât de multe asasinate de către oameni care au acelaşi profil mental, aşa-numiţii „trăgători singuratici“. Aceştia nu sunt singuratici şi nu ar fi nici nebuni dacă li s-ar permite să-și trăiască viața. Ei sunt indivizi programaţi fără știrea lor, de multe ori încă din copilărie. Metoda este cât se poate de simplă, iar scenariul aproape identic în fiecare dintre cazuri. „Păpușarii“ dispun după bunul lor plac de astfel de „roboţi“ umani pentru a plasa bombe, asigurându-se apoi că aceștia se află la locul potrivit pentru a fi prinşi şi acuzaţi. Ei pot fi programați în continuare în timp ce se află în arest, astfel încât să se convingă ei înşişi că sunt singurii vinovaţi. Dr. Louis Jolyon „Jolly“ West, infamul agent CIA care s-a ocupat de experimentele de control al minţii, a fost cel care a făcut „examinarea mentală“ a fostului soldat SUA acuzat de plasarea bombei din oraşul Oklahoma în aprilie 1995. West a fost implicat în proiectul MKUltra, iar unul dintre cei mai mari susținători ai lui a fost guvernatorul statului California de atunci, devenit ulterior preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan.
Citiți a treia parte a acestui articol
Citiți și:
Chemtrails – acum „se şpreiază” moartea şi în România
Industria farmaceutică (I). De la imaginea de sprijin al sănătăţii oamenilor la… realitate
MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală realizate de CIA
yogaesoteric
22 iulie 2016