Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama… (III)
…fiind supuse unor modalităţi de control mental ce sunt destinate ca, în final, să le subjuge complet
Citiți a doua parte a articolului
7. Proiectele viclene de control mental sunt puse pe ascuns în practică de guvernele marilor puteri ale lumii (continuare)
De-a lungul anilor, au apărut o sumedenie de „trăgători nebuni“, care comit asasinate în masă. Două cazuri oribile s-au produs în Marea Britanie. Primul incident a avut loc în orăşelul Hungerford din Berkshire, la 19 august 1987, când Michael Robert Ryan, un bărbat şomer, a împuşcat mortal 16 persoane, inclusiv pe mama lui, iar apoi s-a sinucis. Al doilea incident a avut loc în orăşelul Dunblane din Scoţia, pe data de 13 martie 1996. Un „nebun“ pe nume Thomas Hamilton a intrat înarmat într-o şcoală şi a deschis focul, împuşcând 16 copii aflaţi într-o sală de sport împreună cu profesoara lor.
Efectul acestor incidente asupra conștiinței colective a sute de milioane de oameni din întreaga lume, dar mai ales din Marea Britanie, a fost major. Un val de teamă şi nesiguranţă a cuprins populaţia. La scurt timp după aceste incidente s-a produs masacrul de la Port Arthur, un orăşel din Tasmania, în Australia, când un alt „trăgător“, pe nume Martin Bryant, a „înnebunit“ şi a ucis 35 de oameni în data de 28 aprilie 1996. A urmat apoi incidentul în care un bărbat din Marea Britanie a atacat cu maceta un grup de copii şi profesori de la o şcoală din Wolverhampton. La Jonesboro, Arkansas, în luna martie 1998, s-a produs un incident tragic similar cu episodul din Dunblane, Scoţia denumit „Dunblane-ul american“. Doi copii, Mitchell Johnson în vârstă de 13 ani și vărul său, Andrew Golden în vârstă de 11 ani au deschis focul asupra colegilor şi profesorilor lor de la şcoala Westside Middle School, aflată la numai 130 de mile de biroul lui Bill Clinton de la Little Rock. Cei doi au tras 27 de focuri de armă şi au ucis patru elevi şi un profesor, rănind încă un număr mare de persoane. Unii criminali de acest gen frecventează secte sataniste. Incidente similare s-au petrecut la Pearl, Mississippi, pe data de 1 octombrie 1997, şi la West Paducah, în Kentucky, şi Stamps, Arkansas, în luna decembrie a aceluiaşi an. Despre cei implicaţi în atacul din Pearl s-a afirmat că făceau parte dintr-o grupare satanistă. De atunci şi până în prezent s-au mai produs numeroase asemenea atacuri. Toate aceste evenimente poartă amprenta operaţiunilor de control mental.
Ce anume se petrece, de fapt? Privind profilurile acestor oameni se poate observa că cei mai mulţi dintre ei sunt cel puţin ciudaţi, dezechilibraţi mental. „Nu era zdravăn la minte“, l-au descris vecinii pe Martin Bryant, ucigaşul din Port Arthur. Acest profil se dovedeşte ideal atunci când se doreşte ca un criminal să fie etichetat drept un „trăgător singuratic“. În cazul lui Bryant, acesta tocmai se întorsese dintr-o vacanţă de două săptămâni petrecută în Statele Unite, când a „înnebunit“ şi a pus mâna pe armă. Cei care îl cunoşteau au declarat că s-a întors din SUA schimbat, acest fapt fiind evident chiar dacă el avea deja la activ un lung istoric de probleme psihiatrice. Între anii 1983-1984 a fost „examinat“, ce coincidență, tocmai de dr. Eric Cunningham Dax, de la institutul Tavistock, care a decis ce „tratament“ trebuie să i se prescrie în continuare. Dr. Dax a fost decenii la rând un apropiat al doctorului John Rawlings Rees, cel care a lansat întreaga operaţiune de spălare a creierelor de la Tavistock.
Cercetători independenți au demonstrat că organizaţiile teroriste de genul IRA au oameni aflaţi „în adormire“, persoane care nu sunt folosite ani la rând, uneori decenii, până când apar circumstanţele potrivite pentru a li se cere să îndeplinească o anumită sarcină. La fel se petrec faptele şi în domeniul controlului mental. Există oameni programaţi să trăiască în comunitate cu un anumit profil moral, până când apare momentul oportun ca ei să fie folosiţi. În limbajul de specialitate, ei sunt cunoscuţi și sub numele de „ochi morţi“. Ei nu au nicio idee că sunt folosiţi în acest fel, și nici măcar nu sunt cu adevărat responsabili de ceea ce se petrece în mintea lor.
Interesant este cazul ucigaşului din Dunblane, francmasonul Thomas Hamilton. Acestuia i s-a permis să poarte arme, deşi comportamentul lui ciudat ar fi trebuit să determine autoritățile să-i retragă permisul de port-armă. De asemenea, nimeni nu ştie de ce i-a luat poliţiei din Port Arthur o oră ca să răspundă la apel, deşi locul în care s-a produs masacrul era situat în imediata apropiere a sediului ei, iar poliţiştii au fost informaţi de această tragedie la numai câteva minute de la primul foc de armă al lui Bryant.
Un amănunt ce este comun lui Bryant, Hamilton şi multor altora de teapa lor este acela că toţi foloseau neurolepticul Prozac. Printre efectele secundare ale acestui medicament se numără nervozitatea, anxietatea, tendinţele suicidare, hipomania şi comportamentul violent, mai ales dacă tratamentul încetează. Medicilor li se recomandă să nu prescrie acest medicament bolnavilor care au avut vreodată episoade maniacale. Urme ale ingredientului activ din Prozac s-au găsit inclusiv în sângele lui Henry Paul, șoferul prințesei Diana, care a intrat într-un stâlp cu automobilul pe care îl conducea și în care se afla împreună cu prințesa.
Care este aşadar motivaţia aflată în spatele acestor oribile masacre armate? Răspunsul este simplu și în același timp zguduitor: manipularea minţii şi a emoţiilor. Unde se petrec aceste crime în masă? Nu în cartierele interlope ale marilor oraşe precum Londra, Glasgow, Los Angeles sau Sidney, ci în micile comunităţi liniştite, în care toată lumea se simte în siguranţă. În mod similar, atacul cu bombă săvârșit de Timothy McVeigh şi împuşcăturile din şcoală nu s-au produs în New York sau Washington, ci în Oklahoma. Nu putem subestima efectul terifiant major pe care îl au asemenea evenimente asupra psihicului colectiv, care atrage după sine dorinţa oamenilor de a fi „protejaţi“ de autorităţi. În consecință, pe străzi şi în şcoli apar tot mai multe camere de luat vederi, pentru ca oamenii să se obişnuiască cu ideea că sunt „protejaţi“ de pericol de către „Fratele cel Mare“, adică de guvernul din umbră constituit din membrii clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“.
După masacrul din Australia, în publicația londoneză Daily Mail a apărut un titlu cu litere de o şchioapă, care a sintetizat perfect reacţia pe care au dorit să o provoace manipulatorii: „Oare chiar nu mai există niciun loc în lume în care să te simţi în siguranţă?“ Atunci când astfel de tragedii se petrec într-un orăşel liniştit, ele catalizează într-o măsură şi mai mare o reacţie de tipul: „Doamne, la fel mi s-ar putea petrece şi mie sau copiilor mei. Trebuie ca autorităţile să ne protejeze.“ O minte traumatizată este mult mai susceptibilă să fie manipulată.
În SUA, clica așa-zișilor „iluminați“ doreşte să suprime dreptul constituțional al populaţiei de a purta arme de foc, tocmai pentru că vizează astfel prevenirea oricărei încercări de revoltă. Desigur, cu toții ne dorim, ca de altfel orice om normal și sănătos la minte, ca lumea să renunţe la armele de foc, dar atunci când motivaţiile care se află la baza legilor ce interzic deținerea armelor de foc de către populație sunt atentatele de la Hungerford, Dunblane, Tasmania, Oklahoma etc., merită să ne punem unele întrebări și să facem conexiuni inteligente. Avem de-a face cu acelaşi mecanism: crearea problemei – reacţia populației – impunerea soluţiei dinainte stabilite.
Totuși, este greșit să credem că legile ce restricționează armele vor putea opri pe cineva să ucidă, dacă respectiva persoană va avea într-adevăr această intenţie. Arma folosită de Martin Bryant în Port Arthur era furată, şi el nu avea licenţă de port-armă. O lege care ar fi interzis portul de armă nu l-ar fi oprit cu nimic pe Bryant, dar adevăratul motiv pentru care asemenea legi sunt introduse pretutindeni în lume este împiedicarea populaţiei să se apere atunci când se va da ordinul să fie prinşi și pedepsiți toţi cei care se opun planurilor malefice ale guvernului din umbră. În Marea Britanie, părinţii copiilor ucişi la Dunblane au fost folosiţi în mod abuziv pentru a adopta o legislaţie anti-arme, propusă de aceiaşi oameni care au orchestrat crima împotriva acestor copii. Adolf Hitler a introdus o legislaţie similară de îndată ce a început să ducă oameni în lagărele sale de concentrare. Lagăre similare au fost deja construite în Statele Unite prin intermediul unei organizaţii numite FEMA, Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Criză (Federal Emergency Management Agency), înfiinţată tocmai de Zbigniew Brzezinski, un personaj malefic și lugubru, același care împreună cu potentatul David Rockefeller a înfiinţat Comisia Trilaterală.
Așa-numiții roboţi umani, nefericitele victime a căror minte este controlată, sunt folosiţi, de asemenea, ca să transmită mesaje între diferite persoane importante din rețeaua subversivă, în afara canalelor obişnuite. Acestea includ informaţii neoficiale schimbate între liderii lumii sau între ei şi capii reţelelor ilegale de trafic de droguri (controlate, bineînțeles, de grupările oculte ce conduc din umbră destinele acestei planete). Oamenii ce sunt programaţi prin intermediul sindromului personalităţii multiple dezvoltă o bună memorie fotografică. Cuvintele comunicatului le sunt dictate sub hipnoză, apoi compartimentate, folosind de multe ori șocurile electrice, care reduc nivelul de zahăr din sânge și fac astfel ființa respectivă mai predispusă către sugestibilitate. Ulterior, un simplu cuvânt, o frază sau un gest sunt suficiente pentru a activa respectivul compartiment mental, iar „robotul uman“ reproduce cuvânt cu cuvânt mesajul comunicatului, întocmai ca o bandă înregistrată. Se știe că mulţi dintre liderii lumii, făcând parte din câteva clanuri clar alese, se află ei înşişi sub influenţa controlului mental, pentru a avea siguranța că nu trădează, sub povara covârșitoare a sentimentului de vinovăție, cauza diabolică a așa-zișilor „iluminați“. Este cunoscut și sugestiv în acest sens filmul Candidatul manciurian, ce pare o simplă ficțiune, dar care este din păcate cât se poate de real.
Cei care mai sunt încă sceptici nu ar trebui să uite totuși că minţile acestor persoane, printre care se numără prim-miniştri şi preşedinţi, sunt compartimentate, ei putând trece cu uşurinţă de la o personalitate la alta. Este important să înţelegem acest aspect, dacă dorim să urmărim până la capăt întregul complot. Nici chiar cei mai apropiaţi prieteni ai lor nu-şi pot da seama că ceea ce văd nu reprezintă decât un singur compartiment al minţii lor. Dacă i-ar vedea sub influenţa unui alt compartiment al conștiinței, nu i-ar mai putea recunoaşte. Cei subjugaţi prin control mental sunt folosiţi, de asemenea, pentru a se infiltra în acele organizaţii pe care așa-zișii „iluminați“ doresc să le discrediteze şi să le distrugă. Odată ajunşi în interiorul acestora, ei sunt determinați să se comporte într-un fel care trezeşte antipatia opiniei publice pentru organizaţia respectivă.
Astfel de roboţi umani, controlaţi mental, inclusiv copiii mici, sunt jucăriile perfecte pentru actele sexuale perverse și bizare pe care le săvârșesc unii lideri ai lumii, politicieni şi oameni de afaceri. De multe ori, aceste acte sunt încurajate pentru a-i atrage pe aceşti lideri în sfera de influenţă a sectei așa-zișilor „iluminați“ sau pentru a-i compromite şi pentru a-i şantaja, silindu-i să facă ce li se spune. Atunci când vorbim despre acte sexuale „bizare“ nu exagerăm deloc, iar ceea ce vă prezentăm în continuare pare desprins dintr-un film horror.
Din motive cât se poate de evidente, așa-zișii roboţi umani nu pot vorbi despre ceea ce li se petrece. Fie sunt aduşi într-o stare de zombi şi nu-şi mai amintesc nimic, fie, dacă stăpânii lor îi consideră compromiși, sunt ucişi cu sânge rece sau în ritualuri satanice la care participă personaje foarte cunoscute.
Proiectul MKUltra a fost un program secret de cercetare a modificărilor comportamentului uman care a fost administrat de către Office of Scientific Intelligence din cadrul CIA. Începuturile sale datează din aprilie 1953, când directorul CIA, Allen Dulles, a autorizat demararea sa sub conducerea doctorului Sidney Gottlieb. Având la dispoziţie 6 procente din bugetul CIA, acest program a extins experimentele de control mental de la nivelul spionilor la nivel de masă, vizând controlul la nivelul unei armate aflate pe câmpul de luptă sau chiar controlul întregii populaţii civile. Originea acestor experimente de control mental se pare însă că merge mai înainte în timp. Se cunoaşte la ora actuală faptul că, după înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, SUA a adus din Germania elita cercetătorilor celui de-al treilea Reich (prin aşa-numita operaţiune Paperclip). Gottlieb a avut astfel la dispoziţie nu doar documentaţia experimentelor de manipulare din lagărele de concentrare naziste (în special Dachau), ci şi o parte din „experţii“ care le-au conceput.
Experimentele cu droguri, radiaţii, microunde şi ultrasunete din cadrul programului MKUltra s-au realizat asupra prizonierilor de război, asupra soldaţilor, dar şi asupra unor pacienţi din spitale psihiatrice sau, pe ascuns, chiar asupra populaţiei. Un exemplu îl constituie aşa-numitele „case securizate“ în care se desfăşurau experimentele. Printre acestea se numărau unele bordeluri în care se administrau substanţe psihodinamizante atât prostituatelor, cât şi clienţilor, comportamentul lor fiind observat prin oglinzi semitransparente.
Programul MKUltra a cuprins peste 150 de subproiecte, din care enumerăm doar câteva: experimente de hipnoză realizate la Universitatea Denver, experimente desfăşurate la Boston Psychopathic Hospital, studierea depresivilor, a schizofrenicilor şi alcoolicilor, modificarea personalităţii, studii de magie neagră, experimente cu LSD efectuate asupra studenţilor, producerea infirmităţilor, fabricarea drogurilor, recoltarea plantelor psihodinamizante, combinarea drogurilor, hipnozei, privării senzoriale şi a insomniei, acţiunile malefice în timpul somnului, combinarea dintre izolarea forţată şi administrarea electroşocurilor, experimentele asupra refugiaţilor străini, substanţele alergene, aşa-zisele tabere pentru copii, influenţarea şi manipularea insidioasă a copiilor, a grupurilor de adolescenţi, sugestiile subliminale etc. Aceste documente atestă efectuarea de experimente cu droguri şi folosirea tehnicilor de hipnoză asupra studenţilor în zeci de universităţi din SUA, fără cunoştinţa sau acordul acestora.
Oficial, programul a fost oprit în anul 1973. Există dovezi clare cu privire la folosirea cetățenilor americani și canadieni ca subiecți în diferite faze ale proiectelor de control al minții. MKUltra a implicat mai multe metodologii de manipulare a diferitelor stări mentale ale oamenilor și de modificare a funcțiilor cerebrale, inclusiv administrarea de medicamente (în special LSD) și a altor substanțe chimice fără ştirea victimelor, hipnoza, privarea senzorială, izolarea, abuzul verbal și sexual, precum și utilizarea diferitelor forme de tortură.
În anul 1973, Richard Helms, pe atunci director al CIA, a ordonat distrugerea documentelor MKUltra. Doi ani mai târziu, existența proiectului a fost adusă la cunoştinţa publicului cu ajutorul investigaţiilor efectuate de Church Committee (Comitetul Senatorial pentru Studiul Operaţiunilor Guvernamentale în domeniul Activităţilor de Spionaj, condus de senatorul Frank Church), care a folosit mărturii ale unor victime şi documente care au scăpat de distrugere. Legea libertății de informare, Freedom of Information Act (FOIA) a permis publicarea a 20.000 de documente conexe. Toate acestea au fost prezentate într-o audiere care a avut loc în 1977 în Senat. Senatorul Ted Kennedy a afirmat atunci că „Directorul adjunct al CIA a dezvăluit implicarea a peste 30 de universităţi şi instituţii în «teste amănunţite şi experimente» care includeau folosirea drogurilor, chiar pe subiecţi care nu fuseseră înştiinţaţi în prealabil despre aceasta, de la toate nivelurile societăţii, atât nativi americani, cât şi emigranţi străini. Cel puţin un deces, al doctorului Olson, a rezultat în urma acestor activităţi.“
CIA a pretins că experimentele MKUltra au fost abandonate odată cu închiderea programului. Cu toate acestea, Victor Marchetti, un veteran al CIA care avea o activitate de 14 ani în cadrul Agenţiei, a dezvăluit în anul 1977 că adevărul este cu totul altul. Declaraţia lui Marchetti a confirmat suspiciunile sumbre ale celor care sunt convinși că administraţia americană îşi continuă studiile nefaste în această privinţă şi că experimentele pe subiecţi supuşi împotriva voinţei lor la teste se derulează în continuare în secret. Scopul acestor experimente este, printre altele, găsirea unor modalități de „programare“ a ființei umane, de „partiţionare“ a conştiinţei umane pentru a face persoana să răspundă la comenzi fără să fie măcar conştientă că o face. Marchetti a adus deja la cunoștința publicului și alte fapte abominabile săvârșite în cadrul proiectului MKUltra: „La experimentele care au început în anul 1950 au participat peste treizeci de universităţi şi institute, subiecţilor involuntari fiindu-le administrate medicamente ce conțineau LSD și alte substanţe psihotrope. S-a recurs şi la ședințe de hipnoză combinate cu perioade de izolare forţată, cu abuzuri şi torturi, reuşindu-se ştergerea memoriei unor subiecți, spre a o reconstrui apoi într-o manieră complet diferită. Doctorul Olson este unul dintre cei care au decedat, neputând rezista la presiunile acestui cumplit experiment de modificare a funcţiilor cerebrale.”
În anul 1995, sunt cunoscute mărturiile dr. Valérie Wolf – specialist în ajutorarea victimelor acestor proiecte. Prin intermediul ei, victimele Christine DeNicola şi Claudia Mullen, au descris metodele de iradiere ce erau practicate în special asupra copiilor, pentru a-i supune manipulării mentale în vederea transformării lor în spioni sau asasini. Sunt incriminați în cazul de faţă medicii L. Wilson Green, Sydney Gotlieb şi Martin Orne, directori ştiinţifici ai laboratoarelor chimice şi radiologice ale Armatei. Se știe că unul dintre subiecţii controlați mental prin intermediul acestui proiect a fost asasinul senatorului Robert F. Kennedy, iar altul, James Eagan Holmes, a ucis 12 oameni în anul 2012, în cinematograful Aurora din Colorado.
Deşi programul MKUltra a fost în mod oficial oprit, nu există nicio autoritate care să controleze ce se petrece cu cele peste 150 de sub-proiecte aparţinând de MKUltra, care de altfel sunt foarte dificil de monitorizat, spre a şti dacă într-adevăr acest proiect satanic s-a încheiat definitiv.
Programul experimental al CIA de control mental denumit „Operaţiunea Artichoke” a fost demarat în 1951. Acest proiect urmărea dezvoltarea unor metode de interogare „speciale şi extreme“ care se concentrau asupra mijloacelor de manipulare a minţii şi conştiinţei umane. El a fost la origine o reacţie la zvonurile care afirmau că URSS-ul şi China comunistă foloseau tehnici de spălare a creierului şi că acestea erau puse în aplicare asupra prizonierilor luați în războiul din Coreea, care se desfăşura la vremea respectivă şi înghiţea resursele SUA. Pe lângă tehnici de dezorientare, privare de somn, „chirurgie“ psihică, electroşocuri, hipnoză, privare senzorială, programul era focalizat asupra folosirii drogurilor (de exemplu, amfetaminele şi LSD-ul, care tocmai fusese descoperit). Experimentele nu s-au derulat numai în laboratoare sau în case securizate, ci şi în închisori şi spitale de boli mentale. Operaţiunea Artichoke s-a concentrat, de asemenea, asupra problemei disponibilizării aşa-zişilor „agenţi terminaţi“, altfel spus asupra găsirii unor metode de ștergere a memoriei acelor agenţi operativi care „au văzut prea multe“ şi nu mai ofereau garanţii. Acest gen de experimente au fost la originea zvonurilor despre asasinii programaţi mental numiţi în mod plastic „candidaţi manciurieni“. În afara unor zvonuri care au circulat în anii ʼ50, anumite informaţii oficiale şi unele detalii sumbre despre acest program au ieşit la lumină abia în anul 1975, când au fost declasificate o serie de documente.
CIA a cheltuit milioane de dolari pentru studiul metodelor de influenţare şi controlare a minţii umane prin intermediul drogurilor. Un document MKUltra din 1955 enumeră studiile efectuate asupra substanţelor care influenţează comportamentul, psihicul şi mentalul, clasificându-le astfel:
– substanţe care generează un comportament impulsiv şi imposibilitatea de a raţiona până la punctul în care subiectul ajunge să se facă de râs singur în public;
– substanţe care măresc eficienţa mentală şi îmbunătăţesc percepţiile;
– substanţe care previn sau înlătură beţia provocată de alcool;
– substanţe care intensifică efectul alcoolului şi starea de beţie;
– substanţe care induc (reversibil) simptomele unor afecţiuni psihomentale cunoscute;
– substanţe care uşurează inducerea stării de hipnoză şi o fac mai „eficientă“;
– substanţe care întăresc rezistenţa la privaţiuni, tortură şi presiuni în timpul interogatoriilor sau al procedurilor de spălare a creierului;
– substanţe care induc amnezia (pierderea parţială sau completă a memoriei);
– acțiuni fizice care induc stări de şoc şi confuzie şi care pot fi utilizate pe ascuns;
– substanţe care produc handicapuri fizice precum paralizia picioarelor, anemie;
– substanţe care induc stări euforice, fără a avea efecte secundare;
– substanţe care modifică personalitatea şi induc dependenţa de o altă persoană;
– substanţe care generează stări de confuzie mentală, alterând capacitatea de a raţiona;
– substanţe care diminuează voinţa şi eficienţa în muncă, chiar și atunci când sunt administrate în cantităţi infime, nedetectabile;
– substanţe care generează slăbiciune şi distorsionează percepţiile vizuale şi auditive, fără efecte permanente;
– substanţe care pot fi administrate pe ascuns, în cantităţi infime, pentru a face imposibilă orice activitate fizică.
Un experiment odios s-a desfăşurat la Spitalul Comunitar din Lexington, Kentucky, sub conducerea doctorului Harris Isabel. Acesta a fost angajat de CIA pentru a crea o serie de droguri sintetice. În acest scop, el a făcut experimente asupra pacienţilor săi, în special asupra celor de culoare. Partea tragică este că spitalul respectiv era o unitate de recuperare a dependenţilor de droguri şi de alcool. În loc să îi trateze pe cei care se internau acolo de bunăvoie, personalul medical le administra cantităţi mari de droguri. Uneori se făcea aceasta fără ştirea sau asentimentul pacienţilor, alteori era exploatată efectiv dependenţa lor. LSD-ul, morfina, mescalina, marijuana şi scopolamina sunt doar câteva dintre substanţele ce au fost folosite. Una dintre tehnicile investigate implica administrarea practic continuă a LSD-ului, în cantităţi foarte mari, pentru perioade lungi de timp (peste două luni). O altă tehnică urmărea combinarea efectelor barbituricelor (injectate într-un braţ) cu amfetaminele (injectate în celălalt braţ, după ce pacientul adormea). Scopul era ca subiectul să poată fi interogat în somn. Alte experimente combinau drogurile foarte tari (heroina, de exemplu) cu alcoolul.
Experimente MKUltra s-au desfăşurat şi în Canada, prin intermediul medicului Donald Ewen Cameron, care a fost recrutat de CIA pe când lucra la Allan Memorial Institute din cadrul Universităţii McGill din Montreal. El era plătit de CIA pentru a reproduce experimentele din programul MKUltra pe pacienţii săi. În afară de LSD, Cameron experimenta diferite substanţe cu efect paralizant şi terapia cu electroşocuri de 30-40 ori mai intense decât în terapia convenţională. El le inducea pacienţilor o stare de comă de lungă durată prin intermediul unor droguri (este cunoscut un caz în care un pacient a fost menţinut timp de trei luni în comă) şi în acest timp le punea benzi audio cu sugestii sau zgomote. Alegând pacienţi care fuseseră internaţi pentru tulburări minore precum anxietatea sau depresia postnatală, el a ajuns să îi distrugă la modul cel mai concret, efectele relelor lui tratamente devenind ireversibile. Ca rezultat al tehnicilor aplicate, pacienţii uitau să vorbească, nu îşi mai recunoşteau părinţii, deveneau convinşi că investigatorii sunt părinţii lor. Incontinenţa şi amnezia erau efectele cele mai neînsemnate ale procedeelor demente experimentate de Cameron.
Acest personaj odios este astăzi considerat o somitate în lumea ştiinţifică. El era preşedintele Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, preşedintele Asociaţiei Psihiatrice din SUA şi al celei din Canada în acelaşi timp. Cameron făcuse parte, de asemenea, din tribunalul medical de la Nürenberg. Aşa-numitele „experimente canadiene“ ale MKUltra au ieşit la iveală mult mai târziu, în 1984. Cea mai şocantă dezvăluire a fost faptul că autorităţile canadiene nu numai că ştiau despre aceste experimente, dar chiar au aprobat desfăşurarea lor. Problema recrutării subiecţilor era rezolvată şi prin şantaj. CIA avea control asupra unui număr relativ mare de bordeluri, în care filma pe ascuns tot ceea ce se petrecea. Unele bordeluri erau amenajate ca veritabile case securizate de studiu şi analiză. Fie vizitatorii erau drogaţi fără ştirea lor şi filmaţi pentru a li se analiza comportamentul, fie erau şantajaţi prin anumite filmări pentru a accepta să se supună testelor.
Mai mult decât atât, prin metode de control mental ale proiectului MKUltra au fost „antrenate“ un număr mare de prostituate. Scopul era, printre altele, punerea acestora la dispoziţia unor personaje politice importante. Drogurile şi alte metode de manipulare erau folosite pentru spălarea creierelor acestor fiinţe chinuite, pentru ca ele să păstreze discreţia şi să se supună tuturor capriciilor clienţilor lor. Pe de altă parte, ca orice altă agenţie de spionaj, CIA avea pe statul de plată numeroşi „agenţi“ care, de fapt, erau prostituate.
Oficialii CIA au declarat că experimentele cu droguri au fost abandonate în anii ʼ60, pentru că nu s-au obţinut rezultate notabile. Nu există însă nicio dovadă și nicio garanţie că acesta ar fi adevărul, mai ales că foşti salariaţi ai CIA au confirmat prin declaraţii publice continuarea certă a experimentelor cu droguri mai târziu, în anii ʼ80 şi chiar şi în prezent. Alte surse din CIA au declarat că eforturile de cercetare s-au focalizat asupra „psiho-electronicii“ – manipularea cu ajutorul şocurilor electrice. Doctorul Jose Delgado, neurofiziolog la Universitatea Yale, a beneficiat de finanţare pentru experimentele sale de stimulare electrică a creierului. Prin implantarea unor electrozi în creier, Delgado a descoperit că dobândea o mare putere de influenţă asupra subiecţilor săi. El a creat nişte dispozitive electronice care emiteau unde radio de frecvenţă medie. Receptorul implantat la nivelul creierului permitea modificarea stării psihice într-o plajă foarte largă (dar numai în zona nefastă). Stările induse includeau furia, dorinţa necontrolată şi oboseala. Delgado a ajuns la concluzia că atât mişcările, cât şi emoţiile şi comportamentul pot fi comandate prin impulsuri electrice. Experimentele realizate de dr. Ross Adey de la Universitatea din California au demonstrat posibilitatea de a influenţa undele cerebrale prin intermediul unor unde radio specifice. Un alt cercetător fără scrupule, Allen Frey, a realizat experimente de inducere a somnului la distanţă, prin intermediul undelor electromagnetice. De asemenea, el a reuşit inducerea unor zgomote şi a altor perturbări senzoriale prin intermediul undelor radio (subiectul auzea zgomote care nu existau de fapt). Experimentele sale au fost continuate de Joseph Sharp, care a reuşit să transmită cuvinte prin intermediul undelor radio. Toate aceste experimente ştiinţifice au fost susținute şi apoi monopolizate de agenţiile de spionaj.
În 1974, J.F. Scapitz a experimentat combinarea acestor experimente şi tehnologii care folosesc undele electromagnetice cu experimentele iniţiale de hipnoză din cadrul proiectului MKUltra. Astfel, prin transmiterea unor sugestii sau comenzi rostite de un hipnotizator experimentat se acţiona asupra subiecţilor direct la nivel subconştient, fără ca aceştia să realizeze că se petrece ceva. Mişcarea hippie şi aşa-numita „vară a iubirii“ din anul 1967 sunt, afirmă specialiştii, corelate cu experimentele cu LSD realizate asupra populaţiei SUA şi în special asupra tineretului american, în cadrul MKUltra şi posibil şi al altor programe secrete. Unii cercetători care au analizat documentaţia existentă despre programul MKUltra asociază cu acesta anumite asasinate celebre. Astfel, atât asasinul lui Robert F. Kennedy, cât şi asasinul premierului israelian Yitzhak Rabin au fost subiecţi ai unor experimente de programare mentală. Se spune că la fel s-a petrecut și cu uciderea congresmanului Leo Ryan în timp ce acesta realiza o investigaţie în Jonestown. Mai mult, cutremurătorul genocid de la Jonestown, în care 900 de persoane din secta „Templul Soarelui“ condusă de Jim Jones au murit într-o presupusă sinucidere colectivă, a fost, se pare, declanşat prin metodele de control mental puse la punct de CIA.
Proiectul guvernamental de control mental Monarch
Proiectul guvernamental de control mental numit „Monarch” (Monarch butterfly), așa cum a fost el denumit, face parte din imensul proiect MKUltra și vizează subjugarea minții și a voinței oamenilor prin producerea unor traume puternice.
În vreme ce populaţia credulă și naivă este supusă unei continue și subtile înşelăciuni prin intermediul mass-media și al unui circ politic și social foarte bine orchestrat, în care sunt folosiți o multitudine de mediumi manipulaţi, pe ascuns este instrumentată una dintre cele mai diabolice atrocităţi asupra unui număr ceva mai restrâns de indivizi. Cele descrise în continuare sunt susţinute de documente guvernamentale americane declasificate, de persoane oficiale aflate în legătură cu serviciile secrete de informaţii americane, de diverse publicaţii credibile şi de mărturiile luate de la supravieţuitorii supuşi, împotriva voinţei lor, la forme foarte complexe de control al minţii bazate pe traumă, cunoscute sub numele de programare Monarch.
Acest nume se referă la fluturele Monarh (Monarch butterfly). Persoana care suferă traume prin electroşocuri resimte o senzaţie de pierdere a greutăţii capului, ca și când ar pluti sau ar bate din aripi ca un fluture. Programarea Monarch poate fi cel mai bine descrisă ca o formă de scindare succesivă și repetată a personalității cu conotații oculte malefice, cu scopul de a compartimenta conștiința în personalităţi multiple. În timpul acestui proces, este realizat de regulă un ritual satanic cu scopul de a implica un anume demon sau grup de demoni în cadrul programării respective.
Victima sau supravieţuitorul este numit „sclav“ de către programatorul manipulator, care, în schimb, este perceput ca „stăpân“ sau „zeu“. Aproape 75% dintre victime sunt femei, fiindcă experimentatorii au constatat că ele au o mai mare toleranţă la durere și suferință şi tind să-și disocieze personalitatea mai rapid decât bărbaţii. Subiecţii sunt folosiţi, în principal, în operaţiuni sub acoperire, în prostituţia de lux şi în pornografie. Un ofiţer militar cu legături în DIA (Defense Intelligence Agency) a mărturisit unei surse că „în tabloul cel mare“, astfel de oameni (victimele Monarch) există în toate sferele sociale, de la cea inferioară, reprezentată de cerşetorul de pe stradă, până la cea superioară, populată de cei bogați și influenți. Există mai multe niveluri ale programării Monarch.
Astfel, nivelul Alfa este programarea obişnuită sau „generală“ în cadrul personalităţii de bază. Ea se caracterizează printr-o extrem de mare capacitate de memorare, împreună cu o creştere substanţială a forţei fizice şi a acuităţii vizuale. Programarea alfa este realizată prin scindarea deliberată a personalităţii victimei, care, în câteva cuvinte, cauzează o separare funcțională a proceselor cerebrale asociate cu emisfera cerebrală dreaptă de cele asociate cu emisfera cerebrală stângă, permiţând totuși o unificare programată a acestora printr-o stimulare a legăturii neuronale.
Nivelul Beta se referă la „programarea sexuală“. Această programare elimină toate convingerile morale învăţate şi cultivă instinctul sexual primar, animalic, degradant.
Nivelul Delta este cunoscut ca „programarea ucigaşă“, fiind dezvoltat iniţial pentru antrenarea agenţilor speciali sau a soldaţilor de elită (Delta Force, Mossad etc.) destinați operaţiunilor sub acoperire. Subiecții sunt lipsiți de frică și sunt foarte sistematici în îndeplinirea sarcinilor primite. Instrucţiunile de sinucidere sau autodistrugere sunt incluse de la acest nivel.
Nivelul Theta este utilizat în „programarea psihică“. Datorită limitărilor evidente ale ființelor umane obișnuite, au fost dezvoltate şi introduse diverse sisteme de control electronic al minţii, cum ar fi dispozitivele telemetrice biomedicale (implanturile cerebrale), laserele cu energie direcţionată ce utilizează microunde şi/sau electromagnetismul.
Nivelul Omega este o formă de programare pentru „autodistrugere“, cunoscută sub numele de „codul verde“. Comportamentele corespunzătoare includ tendinţele suicidare şi/sau automutilarea. Acest program este, în general, activat atunci când victima/supravieţuitorul începe o formă de terapie recuperatoare sau ajunge să fie interogată şi au fost recuperate prea multe amintiri.
Nivelul Gama este o altă formă de protecţie a sistemului și reprezintă „programarea prin inducerea în eroare“, care permite dezinformarea şi direcţionarea greşită a celor care fac investigații pentru a afla ce se petrece cu cel programat mental. Pe acest nivel se recurge la invocarea forțelor malefice, infernale. Programarea tinde să se refacă mai târziu, dacă este dezactivată inadecvat.
În ceea ce privește metoda, procesul iniţial începe cu producerea disocierii în psihismul subiectului, aceasta având loc în intervalul dintre momentul naşterii și vârsta de şase ani. Disocierea se produce, la început, prin utilizarea electroşocurilor, care sunt administrate chiar şi când copilul se mai află încă în pântecele mamei. Datorită traumelor severe induse prin electroşocuri, abuzuri sexuale şi prin alte metode, conştiinţa se scindează în personalităţi multiple. Condiţionarea viitoare a minţii victimei este amplificată prin hipnotism, pedepsire, alternanţa plăcere-durere, privarea de apă, mâncare, somn şi privarea senzorială, împreună cu diferite droguri care modifică anumite funcţii cerebrale.
Următoarea etapă este implementarea comenzilor şi a mesajelor detaliate. Acest fapt se realizează prin utilizarea căştilor hi-tech, împreună cu generatoare controlate de computer ce emit unde sonore imperceptibile sau unde armonice care influenţează învelişul de acid ribonucleic al căilor neuronale ce duc la zonele din creier ce au legătură cu mintea subconştientă. Dispozitivele optice 3D sunt adeseori utilizate, simultan cu generatoarele de unde armonice, proiectându-se lumini colorate pulsatorii, imagini subliminale. Electroşocurile de mare voltaj sunt utilizate apoi, pentru disocierea memoriei.
Programarea este reînnoită periodic şi întărită prin stimuli vizuali, auditivi şi vizuali. Câteva dintre temele de programare de început au inclus Vrăjitorul din Oz şi Alice în Ţara Minunilor, ambele saturate cu simboluri oculte. Multe dintre recentele desene animate şi filme Disney sunt realizate în dublu scop: desensibilizarea şi obişnuirea majorităţii populaţiei cu universul programării mentale prin utilizarea imaginilor subliminale şi prin programarea neurolingvistică şi crearea deliberată a declanșatorilor specifici şi a cheilor pentru programarea de bază a copiilor subjugaţi prin proiectul Monarch, ce sunt uşor impresionabili. Muzica joacă un rol determinant în programare, prin combinaţii ale tonurilor variabile, ale ritmurilor şi cuvintelor. Numeroasele romane ale maestrului groazei, Stephen King, ca şi filmele sunt utilizate, susţin surse credibile, în astfel de scopuri ticăloase. Una dintre ultimele sale cărţi, Insomnia, prezintă o fotografie a lui King împreună cu o afirmație-declanșator – „Noi nu dormim niciodată“ („We never sleep“) – mesaj grăitor pentru cei avizaţi, care cunosc metodele neurolingvistice (NLP) ce sunt folosite pentru programarea indivizilor cu tulburări de personalitate multiplă/tulburări de identitate disociativă. O listă parţială a altor filme utilizate pentru întărirea programării de bază este următoarea: Pinochio, Frumoasa din pădurea adormită, Albă-ca-zăpada, Frumoasa şi Bestia, Aladin, Mica sirenă (Little Mermaid), Regele Leu (Lion King), E.T., Războiul Stelelor, Ucigaşii de fantome (Ghost Busters), Trancers II, Batman, Bewitched, Fantasy Island, Reboot, Tiny Toons, Înalta carte a credinţei închipuite (The Tall Book of Make Believe). Câteva filme care zugrăvesc şi portretizează unele aspecte ale programării Monarch sunt: Hell Raiser 3, Raising Cain, Labyrinth, Telefon, Johnny Mnemonic, Point of No Return, The Lawnmower Man şi Closet Land.
Citiți a patra parte a acestui articol
Citiți și:
«Cu ochii larg închişi»
Programarea Mentală – «Asul din mânecă» al organizaţiei criminale a «Iluminaţilor» (3)
Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii
yogaesoteric
29 iulie 2016