Zodiacul
extras din cartea „Secretele dezvăluite ale momentului ocult al HIATUSULUI”
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Zodiacul este acea regiune a sferei cereşti care are forma unui brâu ce este situat de o parte şi de alta a Eclipticii. Ecliptica este cercul de pe sfera cerească pe care Soarele se mişcă, în mod aparent, într-un interval de un an (spunem se mişcă aparent, deoarece în realitate, Pământul se învârte în jurul Soarelui).
Pentru a înţelege mai bine ce este zodiacul, vom face câteva precizări:
1) Soarele împreună cu planetele care se rotesc în jurul lui se află aproximativ în acelaşi plan. Mai exact, Sistemul Solar decupează din sfera cerească o „felie” cilindrică aproape plată.
2) Dacă ne-am uita pe cer prin această „felie” de cilindru, cu “podeaua” şi “tavanul” opace, am vedea dintre toate constelaţiile doar câteva şi anume pe acelea care se află pe banda exterioară a cilindrului nostru.
3) Constelaţiile care se văd în acest caz sunt în număr de 12 şi ele sunt tocmai acelea care au primit denumirea de constelaţii zodiacale.
Aşadar, această bandă astrală sau acest brâu se împarte în 12 sectoare, fiecare de câte 30˚ [astfel încât 30˚ x 12 = 360˚ – cercul (brâul) complet]. Un sector de 30˚ reprezintă un semn zodiacal numit popular zodie.
Observaţii:
1. Deşi constelaţiile zodiacale nu se încadrează perfect într-un sector, semnele zodiacale au fiecare 30˚ şi ele se determină după cum urmează. Cercul zodiacal începe de la punctul de 0˚, care corespunde echinocţiului de primăvară. Practic astfel se determină punctul de 0˚ şi acesta marchează prima zodie, cea a Berbecului. Apoi urmează, în ordine, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul şi Peştii.
2. Figurând aceste zodii pe un cerc zodiacal, observăm că ele se află, două câte două, faţă în faţă sau cu alte cuvinte sunt opuse la 180˚. Avem astfel perechile Berbec – Balanţă, Taur – Scorpion, Gemeni – Săgetător, Rac – Capricorn, Leu – Vărsător şi Fecioară – Peşti.
3. Dacă la data echinocţiului de primăvară ştim că am intrat în zodia Berbecului, data echinocţiului de toamnă marchează începutul zodiei Balanţei. La fel, data solstiţiului de vară marchează începutul zodiei Racului şi data solstiţiului de iarnă – începutul zodiei Capricornului.
Noţiunea de zodiac fiind definită şi explicată vom trece acum la prezentarea pe scurt a principalelor caracteristici ale celor 12 zodii, adică vom prezenta cu ce tip de energie subtilă (influxuri subtile astrale) impregnează acestea trupul, psihicul şi mentalul fiinţei umane care se naşte sub influenţa uneia dintre ele.
Observăm că zodiile sunt într-o strânsă legătură cu anotimpurile şi cu desfăşurarea acestora.
(Datele de început şi de sfârşit ale zodiilor sunt aproximative, ele depinzând de data la care are loc echinocţiul de primăvară în anul respectiv.)
1. BERBECUL (Aries) – (21 martie – 20 aprilie)
Semn de foc, ceea ce reprezintă un spirit întreprinzător, masculin, dominat de planeta Marte, planeta care îi influenţează nativului caracterul, făcându-l pe acesta să fie declarat războinicul zodiacului. Caracteristicile zodiei Berbec…
2. TAURUL (Taurus) – (21 aprilie – 20 mai)
Aspectul definitoriu al nativului din zodia Taurului este voinţa şi tenacitatea cu care îşi urmăreşte scopurile, dublate de o excepţională rezistenţă care îi permite să facă faţă unor eforturi foarte mari şi să depăşească obstacolele. Caracteristicile zodiei Taur…
3. GEMENII – (Gemini) – (21 mai – 20 iunie)
Nativul din zodia Gemenilor este mobil, activ, adaptabil. Reuşeşte să se descurce în aproape orice situaţie.Cel născut în zodia Gemenilor are o excelentă capacitate de comunicare. Caracteristicile zodiei Gemeni…
4. RACUL (Cancer) – (21 iunie – 22 iulie)
Semn de apă, spirit întreprinzător, feminin, introvertit, romantic, diplomat, având o putere de adaptare şi sensibilitate deosebite. Este foarte sensibil şi emotiv, sentimental şi uşor impresionabil. Caracteristicile zodiei Rac…
5. LEUL (Leo) – (23 iulie – 22 august)
Nativul din Leu are ca trăsături definitorii dorinţa de a conduce şi aceea de a reuşi în viaţă. În acest scop dezvoltă multă energie, dispunând întotdeauna de voinţa necesară pentru a-şi urmări interesele până la capăt. Caracteristicile zodiei Leu…
6. FECIOARA (Virgo) – (23 august – 22 septembrie)
Nativul acestui semn are un caracter profund moral, e onest şi se impune celorlalţi prin ţinuta sa. Blând sau sever, el le cere celorlalţi respectarea aceloraşi reguli pe care le urmează şi el. Este săritor şi îi ajută pe cei apropiaţi la nevoie. Caracteristicile zodiei Fecioară…
7. BALANŢA (Libra) – (23 septembrie – 22 octombrie)
Semn de aer cardinal, spirit întreprinzător, extrovertit, dominat de planeta Venus, planeta care sporeşte talentele artistice, gustul pentru frumos, senzualitatea, sociabilitatea şi bunul gust. Caracteristicile zodiei Balanţă…
8. SCORPIONUL (Scorpio) – (23 octombrie – 21 noiembrie)
Nativul din zodia Scorpionului este voluntar, tenace, combativ şi pasional. Uneori pare că se luptă cu toată lumea. Punctele lui forte sunt voinţa şi perseverenţa. Caracteristicile zodiei Scorpion…
9. SĂGETĂTORUL (Sagittarius) – (22 neoiembrie – 21 decembrie)
Nativul din Săgetător are un mare interes pentru călătorii, pentru culturi şi limbi străine, pentru educaţie cât mai înaltă, pentru tot ce e legat de spiritualitate şi credinţă. Cel născut în zodia Săgetătorului are un ideal pe care îl urmăreşte toată viaţa. Caracteristicile zodiei Săgetător…
10. CAPRICORNUL (Capricorn) – (22 decembrie – 21 ianuarie)
Cel născut în zodia Capricornului este o persoană de încredere, pe care cei din jur se pot baza întotdeauna. În general, nativul Capricorn nu este foarte sociabil, ci mai degrabă timid şi retras. Capricornul este genul de om care „tace şi face”. Caracteristicile zodiei Capricorn…
11. VĂRSĂTORUL (Aquarius) – (22 ianuarie – 19 februarie)
Nativul din zodia Vărsătorului este cel mai nonconformist din tot Zodiacul. Este original, neconvenţional şi destul de aerian, boem. Pentru fiecare reprezentant al acestei zodii contează foarte mult libertatea sa, atât fizică, cât mai ales spirituală. Caracteristicile zodiei Vărsător…
12. PEŞTI (Pisces) – (20 februarie – 21 martie)
Cel născut sub semnul Peştilor e capabil să-şi dedice viaţa binelui altuia fără să îl intereseze propria bunastare. Compasiunea sau afecţiunea pentru ceilalţi este fără limite. Uneori, cunoscuţii unui nativ din zodia Peştilor au păreri total opuse despre el, datorită capacităţii acestuia de a vorbi fiecăruia pe limba lui, de a se adapta la felul de a fi al fiecăruia. Caracteristicile zodiei Peşti…
Citiţi şi:
Culorile şi semnele zodiacale
Compatibilitatea erotică pentru femei
Evoluţia spirituală pe calea semnelor zodiacale
Menirile spirituale ale celor 12 semne zodiacale
yogaesoteric
ianuarie 2008