Obama a îngropat pur şi simplu SUA în datorii – În mandatul său el a creat o datorie de 9.335 miliarde de dolari, adică 30.000 de dolari/ american

 

Barack Obama efectiv a îngropat America, din punct de vedere financiar, în cei 8 ani de mandat, lăsând SUA cu o datorie suplimentară de 9.335 de miliarde de dolari. Acest lucru este fără precedent și ne arată putreziciunea guvernării democrate.

Ce înseamnă asta pentru populația de 319 milioane de locuitori a SUA? Păi înseamnă 30.000 de dolari pe cap de locuitor, indiferent că vorbim despre oameni cu slujbe, copii, cerșetori sau pensionari. Din punct de vedere al cetățenilor americani care în decembrie 2016 aveau un loc de muncă cu normă întreagă, categorie care se ridică la 124 de milioane de persoane, ar însemna o datorie de 75.000 de dolari pentru fiecare dintre aceștia.

Dar oare cui s-a îndatorat într-o asemenea măsură administrația Obama? Oare nu găștii de rechini financiari din care face parte și George Soros? Evident că da!

Conform Gândul.info, „Datoria de aproape 9.335 de miliarde din timpul preşedinţiei lui Obama este departe de datoriile acumulate în mandatul altor preşedinţi. Datoria este aproape dublă faţă de cea înregistrată în mandatele preşedintelui George W. Bush, când suma s-a ridicat la aproape 4.889 de miliarde de dolari. În momentul în care Obama a fost învestit în funcţie, pe 20 ianuarie 2009, datoria federală era de aproape 10.626 de miliarde de dolari. Miercuri, 18 ianuarie 2017, datoria era de peste 19.961 de miliarde de dolari.”

La datoria totală pe care o are SUA în acest moment (de 20.000 de miliarde), am putea spune că politicienii americani au pus în cârca fiecărui cetățean american o datorie echivalentă cu valoarea unui apartament de 3 camere din România, într-o zonă bună. Dacă o familie are 5 persoane, ea este îndatorată cu 5 apartamente către rechinii financiari privați care sunt la butoane în SUA sau în alte părți.

În concluzie, cea mai bogată țară din lume, cea mai puternică economic și mai tehnologizată nu se poate întreține. Cum este posibil așa ceva? Ce interese se află în spatele acestei îndatorări a poporului american? Cum este posibil ca toate țările lumii să aibă datorii externe? Ce forțe întrețin această nebunie?

Ei bine, atunci când guvernele lumii vor fi oneste și vor arăta cu degetul criminalii economici privați care spoliază toate națiunile, vom avea o șansă să dăm cu ei de pământ, iar națiunile lumii să își recupereze bunurile. Poate Trump va face ceva în acest sens!


Citiţi şi:

Bilanţul trist al «epocii Obama»

Datoria SUA a urcat la aproape 19.700 miliarde de dolari. Este un record imens şi este aproape dublu faţă de acum 8 ani

 

yogaesoteric
17 februarie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More