Este Gregorian Bivolaru un guru?

un articol de Maria Nicola

În Occident este greu de preluat modelul tradiţional oriental al GURU-lui, Învăţătorul, Maestrul, cel care prin iniţierea spirituală îndepărtează întunericul ignoranţei. Despre Gregorian Bivolaru ziariştii în unanimitate scriu cu indignare că s-a autointitulat guru. Ne întrebăm de ce, pentru că Gregorian Bivolaru NU a afirmat niciodată că este un guru. Cei care l-au intitulat de la început „guru Grieg”, la modul ironic şi batjocoritor, sunt chiar ei, ziariştii, care nici măcar nu au habar ce semnifică acest cuvânt.

Mai mult, Gregorian Bivolaru a afirmat în repetate rânduri, în mod public, chiar în interviuri televizate, că NU se consideră un guru. Ne-a explicat şi de ce: pentru că, în Orient, noţiunea de guru nu este asociată doar cu aceea de învăţător spiritual, ci implică şi o raportare devoţională a discipolului, raportare pe care el o consideră deplasată în ceea ce priveşte propria lui persoană.

Oricum, Occidentul a preluat  noţiunea de GURU într-un mod extrem de superficial. Nu numai că i s-a ignorat complet sensul, dar acest cuvânt sacru pentru orientali a fost vulgarizat, batjocorit, banalizat. Se vorbeşte de: “guru în modă”, „guru al managementului”, „guru al fitnessului”, probabil înţelegând prin aceasta un fel de expert în domeniu.

Pe internet întâlnim pe multe site-uri printre nivelurile atribuite utilizatorilor alături de novice, senior şi… guru. Ca să nu mai vorbim despre sintagma de „guru al sexului” atât de frecvent întâlnită încât au fost create chiar filme cu titluri de acest gen (vezi “Guru, profu’ de sex”) sau jocuri pe computer al căror obiectiv este să ajungi un “sex-guru”. Să ne mai mirăm atunci de ce în mintea oamenilor, acest cuvânt este asociat mai mult cu obsesia pentru sexualitate decât cu spiritualitatea?

Ne putem da deci seama cam ce înţeleg ziariştii prin acest cuvânt şi poate ar trebui să ne bucurăm că atunci când se referă la Grieg folosesc de fiecare dată termeni precum “pseudo-guru”, „fals guru” sau guru între ghilimele. Căci în nici un caz Grieg nu este ceea ce înţeleg ei prin guru.

Deci ca să concluzionăm, răspunsul este foarte simplu şi dezbaterile terminologice nu-şi au sensul: pentru noi Gregorian Bivolaru este profesorul nostru de yoga şi, din punct de vedere spiritual el este Ghidul nostru spiritual. Mai mult chiar, mulţi dintre noi îl considerăm a fi cel mai bun prieten al nostru. Toată această „furtună într-un pahar cu apă” este o scorneală a presei. Pentru că nu are sens să „importăm” noţiunea de GURU nici din Orient nici (versiunea terfelită) din Occident.

martie 2005
yogaesoteric

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More