18 Martie 2004 – Marea fumigenă pentru românii creduli şi proşti
O privire retrospectivă asupra unei cacealmale de proporţii a autorităţilor române
de George Preda
Pe 18 martie 2004 autorităţile române au declanşat „cea mai mare acţiune din ultimii 15 ani”. Aceasta a demarat cu violenţă: a fost ca explozia unei bombe. A unei bombe pline cu noroi, care a împroşcat din cap până-n picioare o mulţime de oameni. Apoi a venit presa care a plescăit şi s-a jucat cu sârg ca purcelul în băltoaca de noroi creată. A continuat să împroaşte cu noroi, fără să vadă că noroiul e doar în mintea ziariştilor, fără să-i pese că e vorba de vieţile unor oameni care realmente nu greşesc cu nimic. Ei doar doresc să practice yoga şi să îşi trăiască viaţa în mod demn.
La trei ani de la declanşarea campaniei aberante anti-MISA putem privi lucrurile în perspectivă. Putem să ne uităm acum în urmă şi să le înţelegem în întreaga lor amploare grotescă. Atunci eram sufocaţi, asaltaţi parcă din toate părţile şi nu înţelegeam cum este cu putinţă aşa ceva. Acum suntem relaxaţi şi mult mai siguri pe noi. Haideţi să privim lucrurile în perspectivă împreună. Haideţi să înţelegem cum a fost cu putinţă tot ce ni s-a petrecut. Cum din nimic s-a creat o atât de gigantică „gogomănie”.
„Cum de au scăpat, dom’le, ăia de la MISA?”
Şi vedem din această perspectivă că cei care au declanşat acest asalt de proporţii împotriva MISA au avut permanent de partea lor toate atuurile. Sau cel puţin, toate instrumentele puterii: SRI-ul, Parchetul, Poliţia, Jandarmeria, agenţiile de presă şi marea majoritate a presei. Şi în ciuda acestora, au dat greş. Acum probabil se întreabă de ce. Multă lume se întreabă „cum de au scăpat, dom’le, ăia de la MISA?” Păi vă spunem noi cum, e simplu: pentru că nu am făcut niciodată nimic ilegal. Ăsta-i secretul.
Adică, cei care au orchestrat această mare cacealma aveau ei toate forţele de partea lor, dar nu aveau şi dreptatea de partea lor. Yoghinii, în schimb, au fost privaţi de cele mai elementare drepturi, precum acela de a fi asistat de avocat. Nici una din Instituţiile Statului care trebuie să apere şi să protejeze cetăţenii nu pare să funcţioneze pentru yoghini. Yoghinii nu au avut acces la nici un canal de informare pentru a-şi spune păsul. Nu au avut de partea lor „decât” dreptatea şi credinţa în Dumnezeu. Ca în celebra replică din Bhagavad Gita: „Voi aveţi armatele de partea voastră. Noi îl avem pe Dumnezeu”.
Am avut ocazia să auzim tot felul de speculaţii care de care mai ridicole: că MISA şi-a infiltrat „tentaculele” în diverse poziţii-cheie din Procuratură sau Guvern, că aşa s-ar explica faptul că tot acest caz MISA a sfârşit ca un mare „fâs”. Trebuie să recunoaşteţi că explicaţia noastră este mai simplă: pur şi simplu cazul MISA nu a existat niciodată. Şi o putem dovedi prin tot ceea ce suntem şi prin tot ceea ce facem. Şi cum rămâne cu toate acuzaţiile din presă? Sunt chiar toate nişte invenţii? Da, sunt! Chiar toate. Nişte minciuni unele mai abile, altele mai gogonate şi stupide, dar toate minciuni.
Haideţi să revedem firul evenimentelor. Sigur, MISA şi Gregorian Bivolaru nu au fost niciodată în graţiile presei sau în graţiile Puterii. De-a lungul anilor am avut parte de instigare, violenţă şi calomnie, dar niciodată atât de mult ca acum. Iată deci care e povestea.
De când şi de ce a existat un „dosar MISA”
Exista într-adevăr un dosar MISA. Pentru că, vă reamintim, România este singura ţară din lume în care (în perioada dictaturii ceauşiste) au fost interzise toate practicile spirituale, în special cele de sorginte orientală, aceasta incluzând yoga, meditaţia transcendentală, chiar şi acupunctura (la un anumit moment chiar s-a desfiinţat Facultatea de Psihologie!).
Securitatea i-a supravegheat permanent pe yoghini. Şi înainte de 1989 şi după 1989, sub noua „pălărie” de SRI. S-a declarat oficial că acţiunile de supraveghere (incluzând urmărirea permanentă a lui Gregorian Bivolaru şi ascultarea telefoanelor a zeci, poate sute de yoghini) au început doar în 1995. Din alte surse, inclusiv ameninţări primite personal, noi ştim că instructorii de yoga aveau dosare la SRI încă dinainte de 1995. Deci, e logic: dacă ar exista ceva câtuşi de puţin ilegal în activitatea yoghinilor, acest lucru ar fi fost de mult probat. Supravegherea continuă a Securităţii şi a SRI, care au avut permanent oameni infiltraţi chiar pe poziţii cheie în mişcarea yoghină, este „ALIBIUL” nostru imbatabil.
Oricum, din 1995 s-a considerat (?!) că este posibil ca MISA şi Gregorian Bivolaru să desfăşoare activităţi care afectează siguranţa naţională şi oficial de atunci a fost monitorizată activitatea MISA de către SRI. După patru ani de supraveghere, Serviciul Român de Informaţii sesizează organele de urmărire penală în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni contra siguranţei statului: propagandă în favoarea statului totalitar şi comunicarea de informaţii false. Unde sunt deci toate acele aberaţii cu orgiile sexuale, coruperea de minori etc. despre care scria periodic presa? Chiar trebuie să ne imaginăm că securiştii sunt orbi şi proşti şi nu au reuşit să probeze astfel de fapte, dacă ele existau? Tot ce au reuşit ei să încropească a fost această acuzaţie străvezie cu propaganda.
Un dosar închis de două ori din lipsă de probe este redeschis cu ocazia aniversării lui Gregorian Bivolaru. Un „umor” îndoielnic
Prin rezoluţia nr. 500/P/1999 din 30.10.2000 Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale (adică a considerat că NU este justificată şi probată această învinuire). După încă doi ani de supraveghere, în 2002 SRI a sesizat din nou Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că “persoanele cercetate anterior au continuat în mod organizat acţiuni de natura celor sesizate în 1999 şi în perioada anilor 1999-2002” (acelea despre care se constatase că reclamaţiile sunt neîntemeiate). Normal ar fi fost să se înceteze supravegherea MISA şi ascultarea telefoanelor în 2000, nu? Doar decizia Parchetului, după cinci ani de monitorizare continuă, a fost că yoghinii nu erau o ameninţare pentru siguranţa naţională… Şi ce dacă? Supravegherea a continuat.
Pe 7 aprilie 2003 se dispune din nou neînceperea urmăririi penale. Adică: nu există temei pentru aceste noi acuzaţii. Ele sunt nefondate. Iarăşi, ar fi trebuit să înceteze supravegherea. Dar… surpriză! Pe 12 martie 2004 (coincidenţă? chiar de ziua de naştere a lui Gregorian Bivolaru) se infirmă hotărârea dată cu un an în urmă şi se dispune continuarea cercetărilor. Tot atunci se conexează acest dosar cu un altul, „celebrul” şi controversatul dosar nr. 720/P/2003.
Astfel, ca urmare a faptului că „s-a constatat existenţa unor date şi indicii că în mai multe locuri din Bucureşti, aflate în administrarea unor persoane şi societăţi comerciale aparţinând MISA ori membrilor ei, se produc şi se transmit prin tehnică de calcul, conexiuni în sistemul Internet, imagini pornografice în scopul obţinerii de venituri pe căi ilicite, vizionări privind persoanele recrutate pentru a fi trimise în străinătate, se transmit şi se primesc corespondenţe electronice (e-mail) cu privire la organizarea şi efectuarea activităţilor respective şi a plăţilor”, la 18.03.2004 s-a trecut la o nouă fază: ofensiva directă. Asaltul la domiciliu, impropriu numit percheziţie. S-au emis mandate de percheziţie, unele emise chiar în alb şi completate apoi pe loc. TOATE mandatele au fost eliberate pentru INFRACŢIUNI INFORMATICE.
18 martie: asalt, tâlhărie, interogatoriu
Şi uite aşa ajungem la data de 18 martie 2004. Vă amintiţi? 300 de jandarmi, poliţişti şi procurori au luat cu asalt 16 locuinţe particulare aparţinând unor yoghini, cursanţi yoga în cadrul şcolii de yoga MISA, inclusiv locuinţa profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. Nu a fost vorba de simple percheziţii domiciliare: jandarmii (mascaţi) fuseseră pregătiţi pentru o confruntare cu oameni foarte violenţi. Este vorba de trafic de arme şi droguri, li s-a spus. Aşa că au intrat în forţă. Au spart uşile şi geamurile, au trântit oamenii la pământ, i-au bruscat şi i-au terorizat.
După „asalt” a urmat etapa „tâhărie”. Pseudo-percheziţiile, adică. Au luat cam toate lucrurile care le-au căzut în mână. Lucruri care nu aveau nici o legătură cu motivul înscris pe mandatele de percheziţie (pe care, de altfel, nici nu le-au prea arătat): „infracţiuni informatice”. S-au confiscat haine, cărţi, cosmetice, acte personale, plante medicinale, telefoane mobile. Majoritatea nu se regăsesc în procesele verbale şi probabil nu vor fi restituite niciodată. Şi pentru că vorbeam de potrivirea cu „infracţiunile informatice”: în unele locuinţe percheziţionate nici nu existau calculatoare, ce să mai vorbim de conexiuni internet!
A urmat apoi „interogatoriul”, 78 de oameni au fost ridicaţi şi duşi pe sus la Procuratură şi obligaţi să depună mărturie. Nu li s-a spus despre ce e vorba, nu li s-a permis să dea un telefon, nu li s-a permis să fie asistaţi de un avocat, să mănânce, să bea apă… Li s-a spus că au calitatea de MARTOR. Au fost ameninţaţi şi terorizaţi (chiar MARTORI fiind). Scopul presiunilor? Să dea declaraţii care să îl incrimineze pe Gregorian Bivolaru. Toţi aceşti oameni au fost eliberaţi mai devreme sau mai târziu. Majoritatea au fost lăsaţi noaptea, în stradă, fără bani şi fără telefon.
Bilanţul acestei prime zile? Autorităţile au reuşit să dea lovitura: au „curăţat” totul din casa lui Gregorian Bivolaru şi din alte 15 locuinţe. Sperau să găsească măcar ceva cât de cât incriminator (şi până azi s-a dovedit că n-au găsit nimic care să probeze vreo ilegalitate, căci altfel cu siguranţă am fi aflat). În eventualitatea că totuşi nu găsesc nimic, ceea ce s-a şi petrecut până la urmă pentru că nu aveau ce găsi ilegal, au început însăilarea marii înscenări cu Mădălina Dumitru.
Mădălina, minoră pe atunci, a fost singura minoră dintre persoanele ridicate la 18 martie. Să ne mirăm că asupra ei s-au dezlănţuit presiunile anchetatorilor? Mădălinei anchetatorii NU au reuşit să îi smulgă acea unică declaraţie incriminatoare. Ei i-au DICTAT acea declaraţie şi au forţat-o să o semneze sub ameninţare. Ca urmare, primul lucru făcut de Mădălina când a scăpat de acolo a fost să contacteze un avocat şi a doua zi dimineaţa a depus reclamaţie la Parchet pentru tratamentul abuziv la care a fost supusă şi a dat o declaraţie care o infirma pe cea anterioară.
Având „spatele asigurat” de comanda politică, procurorii au excelat în abuzuri
Haideţi să explicăm un pic mai clar. Ce s-a petrecut? Autorităţile au dat buzna în casa şi în vieţile unor oameni despre care totuşi SRI-ul avea suficiente date şi era evident că nu li se puteau imputa infracţiuni reale. Probabil a existat şi dezinformare, dar SIGUR a existat şi o puternică presiune politică. Altfel nu ne putem imagina cum de s-au putut produce atât de multe vicii de procedură, erori impardonabile şi ilegale ale poliţiştilor, jandarmilor şi procurorilor implicaţi.
Cum spuneam: uitând că mai există şi ceva numit Codul de Procedură Penală, autorităţile au dat buzna. Au luat TOT ce au găsit. Erau atât de siguri că vor găsi ceva, orice, ceva care să justifice un proces, o incriminare, ceva care să devină o probă că se comit infracţiuni. ŞI TOTUŞI NU AU GĂSIT NIMIC INCRIMINATOR. NIMIC. Aşa că măsura de siguranţă (înscenarea cu Mădălina) s-a dovedit foarte utilă până la urmă. Deci să nu ne mirăm că ştirea cu Mădălina a răzbătut firav în presă după patru zile de la percheziţii şi a luat amploare după aceea, când deja era evident că alte dovezi probatorii pentru delicte nu existau.
Căci aici intervine şi strategia campaniei de presă. Haideţi să ne uităm şi aici mai în ansamblu. În primele zile de după 18 martie presa a urlat, dezlănţuită, într-un dubios unison: MISA face trafic de droguri! de arme! prostituţie! trafic de carne vie! S-a anunţat că s-au găsit droguri (heroină), materiale pornografice, videochaturi erotice, că MISA este o organizaţie paramilitară şi aşa mai departe. Descinderile în forţă sunt difuzate obsesiv pe principalele canale TV. Şi cum ar putea să-şi imagineze românul de bună-credinţă că această descindere în forţă era nemotivată? Cine ar fi crezut aşa ceva?
În acele prime zile, autorităţile nu au ieşit direct la rampă, dar au dat comunicate prin agenţiile de presă. Comunicate care nu pot fi regăsite niciunde în versiunea oficială, dacă o fi existat vreuna. Ele pot fi considerate ca declaraţii publice false, pentru că vorbesc de evaziune fiscală, prostituţie, trafic de carne vie, consum de droguri şi altele, într-o năucitoare diversitate. Presa speculează, exultă şi insultă. Toate programele de ştiri, toate ziarele, citează aceste declaraţii ale procurorilor. Şi totuşi, evidenţa era zdrobitoare: nici o dovadă sau probă nu apare pentru nici una dintre aceste acuzaţii.
Şi totuşi, care este versiunea oficială?
De-abia pe 24 martie vine o clarificare oficială, de o ambiguitate şocantă: se vorbeşte de infracţiuni legate de dreptul de autor!!! Şi să ştiţi, zice domnu’ procuror că nimeni nu are nimic cu MISA; doar trei persoane de la cursul de yoga (niciodată nu s-a aflat care persoane) vor fi urmărite penal. Între timp mai „scapă” către presă, într-o indiscreţie care este la rândul ei o gravă încălcare a legilor de către organele de anchetă, diferite lucruri confiscate la anchete. Lucruri care, într-o prezentare tendenţioasă adecvată, trezesc repulsia, indignarea şi oprobriul public. S-a încercat în forţă şi cu disperare instigarea opiniei publice, probabil în speranţa ca „opinia publică” să ceară scoaterea MISA înafara legii. Şi de ce? Pentru că nu exista nici o acuzaţie, nici un învinuit şi nici o dovadă. Ziarele care transmit de obicei semnale masonice au început să instige insistent la arestarea măcar a lui Gregorian Bivolaru, cu orice preţ. Şi aşa s-a ajuns la înscenarea numărul unu: „plângerea” Mădălinei Dumitru. Aşa se explică de ce ea a fost aruncată ca „asul din mânecă” de-abia pe 29 martie.
Deci iată perspectiva pe care o descoperim: acţiuni în forţă nejustificate, pentru care s-a sperat să se găsească ulterior ceva dovezi incriminatorii care să acopere abuzurile. O campanie deşănţată în presă pentru care iarăşi nu există nici o justificare (dar cine mai stă să analizeze asta, dacă toate ziarele şi posturile TV merg pe aceeaşi linie). Lipsa deconcertantă a dovezilor. Instigarea opiniei publice, a cărei „dreaptă furie” să justifice acţiunea în forţă împotriva MISA. Şi pentru că totuşi nu a ieşit nimic, s-a trecut la PLANUL B: punerea sub acuzare a lui Gregorian Bivolaru, liderul spiritual al MISA, în speranţa de a distruge MISA prin „decapitare”.
De la 18 martie 2004 au trecut deja trei ani. Între timp, Gregorian Bivolaru a primit azil politic în Suedia. Pentru a obţine extrădarea sa, procurorii români au încropit între timp un alt dosar, cu acuzaţia de „trafic de persoane” – aceasta referindu-se de fapt, la activităţile de karma-yoga desfăşurate de yoghini. În acest dosar sunt acuzaţi peste 40 de instructori de yoga că ar fi „traficat” şase persoane. Statul suedez i-a oferit însă mentorului MISA protecţie împotriva autorităţilor române.
Citiţi şi:
Ce nu au văzut românii orbiţi de «fumigena M.I.S.A.»?
DE CE 18 MARTIE?
Masonii s-au dat de gol ca artizani ai campaniei anti-MISA!
Autorităţile române împotriva lui Gregorian Bivolaru
Unde nu-s dovezi şi probe, martorii ne fac din vorbe
yogaesoteric
martie 2007