30 martie – Ziua viziunii ferme

 

Persoanele născute pe data de 30 martie sunt extraordinar de progresiste. Uneori uită să acorde importanţa cuvenită efectului pe care îl au asupra celorlalţi. Din acest motiv, pot da naştere la antagonisme şi piedici care stau în calea drumului către succes. În eforturile lor de a îndeplini anumite ţeluri personale sau sociale, nativii pot înregistra uneori eşecuri, dar rămân la fel de neînfricaţi. În cele din urmă, această hotărâre le va aduce succesul, deşi recunoaşterea o pot obţine mai târziu în viaţă. Cei născuţi în această zi sunt preocupaţi de imaginea lor pentru că iau foarte în serios părerea celorlalţi despre ei. Acest lucru se observă foarte bine atunci când nu sunt apreciaţi. Ei îşi manifestă deschis consternarea şi durerea. Cu toate acestea, nereuşitele nu fac decât să le sporească hotărârea.
 
Datorită faptului că nativii fac lucrurile doar aşa cum vor ei, se descurcă cel mai bine în calitate de angajatori proprii sau lucrând singuri. Ca angajaţi, ei sunt predispuşi la conflicte cu şefii sau colegii de muncă. Dacă au libertatea de a-şi urma propriul vis, aceste conflicte pot fi evitate. Mintea lor are un singur sens, iar energia este de obicei orientată doar într-o singură direcţie.
 
Persoanele născute în ziua de 30 martie sunt foarte puternice. Le este foarte greu să se relaxeze şi îi pot epuiza pe cei din jur cu energia lor nestăvilită. De asemenea, nativii acestei zile pot genera dificultăţi emoţionale din cauza perspectivei lor copilăreşti şi adesea naive asupra lucrurilor. Cel mai adesea, sunt indivizi autodidacţi, căci educaţia tradiţională reuşeşte rareori să le transmită ceva. Din fericire, au un punct de vedere foarte clar asupra a ceea ce îşi doresc şi au inspiraţia necesară de a stăpâni orice abilitate tehnică cerută pentru realizarea muncii.
 
Pentru cei născuţi azi nu este important să aibă o mulţime de prieteni. Atunci când ajung să aibă succes, fac faţă cu greu contactului social aferent. Uneori tânjesc după intimitatea pe care o aveau înainte să devină cunoscuţi şi chiar ajung să regrete realizările lor. Totuşi, în cele din urmă, nu au altă alternativă decât să îşi urmeze drumul interior.
 
În relaţiile cu ceilalţi, nativii zilei de 30 martie pot fi extrem de exigenţi. Persoanele implicate în relaţii cu nativii trebuie să fie pregătite pentru aproape orice. Este într-adevăr foarte greu pentru cineva să poată face faţă energiei unei persoane născute pe 30 martie. Probabil că cel mai bun partener pentru ei este o persoană puternică, dar fără prea multe pretenţii.
 
Deşi cei născuţi pe data de 30 martie sunt foarte complecşi din punct de vedere emoţional, ei sunt loiali în felul lor şi de obicei fac tot ce le stă în putinţă să reziste alături de familiile şi prietenii lor, cel puţin în măsura în care personalitatea lor plină de hotărâre le-o permite.
 
SFATURI: Fiţi calm. Nu vă grăbiţi să daţi explicaţii. Evitaţi conflictele şi controlaţi-vă latura mai aprigă; învăţaţi să fiţi diplomat.
 
PUNCTE FORTE: Hotărât, energic, visător 

PUNCTE SLABE: Izolat, rebel
 
Înapoi la 29 martie – Ziua observatorului 
Continuare: 31 martie – Ziua tenacităţii 
 

yogaesoteric
martie 2007

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More