2. A medita adânc precum muntele
Traducere realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru
După Jean-Yves Leloup, „Note asupra isihasmului”
Astfel începe pentru tânărul nostru filosof o autentică iniţiere în metoda ascultării interioare isihaste. Pentru el era acum destul de evident că prima indicaţie care îi fusese dat se referea la o cât mai mare stabilitate. Respectivul sfat nu era deci de ordin spiritual, ci fizic: cum să te aşezi cât mai stabil.
A sta cu adevărat într-o poziţie la fel de stabilă şi de fermă precum un munte înseamnă printre altele să „creşti în greutate”, sau cu alte cuvinte înseamnă să te relaxezi atât de adânc şi perfect încât să simţi pur şi simplu că parcă te afunzi în pământ. În primele zile, tânărului nostru filosof îi venea destul de greu să reziste atâta timp complet nemişcat, stând tocmai ca o piatră cu picioarele încrucişate şi cu bazinul puţin mai ridicat decât genunchii (aceasta era postura în care el descoperise că putea cu adevărat să realizeze cea mai mare stabilitate).
Într-o dimineaţă, practicând plin de fervoare el a înţeles spontan ce înseamnă de fapt „să meditezi întocmai precum un munte”. Atunci, fulgerător, el şi-a simţit întreaga greutate; era perfect imobil, de parcă prinsese nişte rădăcini extraordinar de trainice în pământ. Noţiunea timpului a căpătat atunci pentru el valenţe noi, pentru prima oară a intuit extaziat că şi în realitate munţii au un alt timp şi un ritm numai al lor. A sta complet nemişcat şi tăcut întocmai ca un munte, înseamnă, de fapt, să ai mereu eternitatea în faţa ta.
Aceasta este atitudinea cea mai adecvată a celui care aspiră cu adevărat să intre în meditaţie: înainte de toate el trebuie să ştie că are mereu eternitatea atât în faţă, cât şi în spate şi chiar în interiorul său. Înainte de a construi o biserică se ştie că era totdeauna necesară o piatră, iar pe această piatră (sau cu alte cuvinte, pe soliditatea imperturbabilă a rocii) putea Dumnezeu să-şi clădească biserica şi să facă din corpul uman templul său. Astfel înţelegea părintele Serafim sensul tainic al cuvintelor evanghelice: „tu eşti o piatră şi pe această piatră îmi voi construi eu biserica mea”.
Tânărul a petrecut astfel câteva săptămâni care l-au transformat extraordinar de mult. Cel mai greu lucru i se părea în anumite zile să lase orele să treacă „fără să facă absolut nimic”. Trebuia astfel să reînveţe să existe, să existe pur şi simplu, fără nici un scop, fără nici un motiv fie el cât de mic. Să meditezi precum un munte, înseamnă totodată să meditezi profund asupra Existenţei Ultime, a Existenţei în Sine, cea de dinainte de gândire, cea de dinainte de durere sau de plăcere. Muntele te învaţă că el cu adevărat există… Aceasta este în realitate meditaţia lui.
Plin de dragoste părintele Serafim îl vizita în fiecare zi pe tânărul nostru filosof, împărţind cu el câteva roşii şi câteva măsline. În pofida regimului extrem de frugal, tânărului nostru i se părea că este în fiecare zi tot mai greu. El devenise totodată mult mai liniştit. Muntele din faţa sa parcă îi intrase cu totul în sânge. Înţelegea acum altfel – într-un mod de nedescris în cuvinte – timpul; intuia anotimpurile ce fuseseră mai demult şi acestea se derulau în faţa lui într-o clipită, iar el rămânea tăcut şi liniştit ca un sol dur şi arid, sau uneori, se simţea cu toată fiinţa precum un teren fertil care aşteaptă să fie cultivat.
Meditând nemişcat precum muntele, ritmul gândurilor i s-a modificat ca prin farmec. Învăţa acum să „vadă” fără să judece, şi chiar putea să contemple, la fel cum muntele le dăruieşte în egală măsură tuturor acelora care îl colindă „dreptul la existenţă”.
Într-o zi, spre uimirea sa, nişte pelerini l-au confundat cu un călugăr şi, profund impresionaţi de liniştea lui interioară, i-au cerut binecuvântarea. El nu a răspuns, rămânând imperturbabil ca o rocă. Aflând despre aceasta, Părintele Serafim a venit în grabă şi a început să-l lovească pe tot corpul. Tânărul nostru filosof rămase nemişcat sub ploaia de lovituri şi la un moment dat începu doar să geamă.
„Aha! Am crezut că ai devenit la fel de stupid ca şi o piatră de pe drum. Meditaţia isihastă se bazează pe stabilitate, pe neclintire, dar să ştii că ea nu trebuie să te modifice într-un buştean uscat, ci într-o fiinţă profund simţitoare şi cu adevărat vie”. El îl luă apoi pe tânăr de un braţ şi îl conduse în grădină unde, printre buruieni, se puteau zări câteva flori.
„De acum înainte, nu mai trebuie să meditezi precum un munte steril. Învaţă începând de astăzi să meditezi întocmai ca un mac roşu, dar totuşi ia aminte şi nu uita tot ceea ce te-a învăţat muntele…”
yogaesoteric.net
