2 februarie 2005: Şcoala de yoga MISA organizează două mitinguri de protest şi un marş joi, 3 februarie

MIŞCAREA PENTRU INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT M.I.S.A.
Şoseaua Sălaj, nr. 2, bloc 126 A, parter, sector 5 – Bucureşti


Deşi unii se aşteaptă să renunţăm să ne cerem drepturile sau încearcă să ne înspăimânte cu campania de instigare a opiniei publice împotriva cursanţilor yoga şi a lui Gregorian Bivolaru,


Şcoala de yoga M.I.S.A. organizează joi, 3 februarie, două mitinguri de protest
în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Parchetului General
şi un marş în centrul Capitalei


Bucureşti, 2 februarie 2005. Şcoala de Yoga M.I.S.A. organizează joi, 3 februarie, două mitinguri în faţa celor două instituţii unde am protestat deja de nenumărate ori, începând din primăvara anului trecut: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


În ciuda noii campanii de instigare a opiniei publice declanşate împotriva Şcolii de Yoga M.I.S.A. şi a lui Gregorian Bivolaru de ziarele Ziua şi Gardianul, în ciuda frigului de afară, în ciuda vânătorii de vrăjitoare căreia îi sunt victime, cursanţii yoga au curajul să continue să ceară să le fie respectate drepturile şi să fie respectată legea.


Primul miting de protest se va desfaşura între orele 9:15-10:15, în faţa sediului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, str. Scaune nr. 2-4, pentru a cere soluţionarea grabnică a cererilor de restituire a bunurilor reţinute în mod abuziv în cursul percheziţiilor din martie 2004.


De la această instituţie participanţii vor pleca în marş către sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, situat pe B-dul Libertăţii nr.14. Manifestanţii vor picheta sediul acestei instituţii între orele 11:00-12:30 şi vor cere din nou anchetarea şi sancţionarea procurorilor şi angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne însărcinaţi cu percheziţia în data de 18 martie 2004.


Şcoala de yoga MISA va continua protestele săptamânale până când cererile ei legitime şi perfect legale vor fi soluţionate de către autorităţi, justiţia îşi va face cu adevarat datoria, adevărul va ieşi la lumină şi dreptatea va triumfa.  


Amintim că Şcoala de Yoga M.I.S.A. oferă cursuri de yoga integrală, care sintetizează principalele ramuri tradiţionale ale sistemului milenar yoga şi ale altor curente spirituale sau domenii conexe de graniţă. Pe lângă aceasta, M.I.S.A. organizează cursuri de filosofie shivaită, alchimie, ayurveda, precum şi simpozioane şi conferinţe internaţionale, tabere de yoga şi parapsihologie.


Şcoala de Yoga M.I.S.A. are 22 de membri fondatori şi un mare număr de cursanţi, atât în România, cât şi în cadrul filialelor din peste 20 de ţări din întreaga lume.


Pentru informaţii suplimentare:
Biroul de presa M.I.S.A.
Telefon: 4242369/ 4241442
E-mail: biroudepresa_misa@yahoo.com


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More