2013: anul Marelui Început

– despre predicţiile astrologice în general –

de astrolog Rodica Purniche

Am dorit ca acest material să ne ajute să înţelegem ideea de timp sacru care, în esenţa ei, indică timpul potrivit fiecărui lucru. Civilizaţia comercială, bazată pe concurenţă şi competitivitate, distruge acest timp, din nevoia de a câştiga întâietate, audienţă sau clientelă. Din acest motiv, de exemplu, colindele încep a fi cântate încă de la 1 decembrie, în vreme ce, în inima Maramureşului, ele au un timp exact al lor: 24 decembrie, noaptea de Ajun, când sunt „rostite” ca incantaţii magice ce ne pun în rezonanţă cu illo tempore, timpul sacru, iniţial, în care a avut loc naşterea lui Iisus. A ne situa in illo tempore, în timpul de ATUNCI, înseamnă a deveni instantaneu contemporani cu acel moment în care Iisus se naşte şi care, prin naşterea Lui, generează un nou Început. Funcţia magică a colindelor este, astfel, activată, în timpul sacru în care ele au putere de evocare, de acces la clişeele AKASHA-ice prin intermediul cărora illo tempore devine prezentul etern ce purifică, înnoieşte şi binecuvântează lumea. A le folosi într-un alt moment al anului decât seara de Ajun înseamnă deopotrivă a distruge forţa lor magică şi a activa energia lor într-un prezent profan, când ea nu funcţionează. Astfel, prin prostia şi ignoranţa noastră îngrozitoare, stricăm rezonanţe care nu mai au forţă magică atunci când le solicităm eficienţa spirituală. A ne aminti despre balada „După melci” a lui Ion Barbu înseamnă a înţelege o dată în plus ce riscant este să folosim într-un timp necorespunzător (profan) un ceremonial magic sau o incantaţie ritualică. Timpul sacru nu trebuie grăbit, tot aşa cum el nu trebuie evocat oricând, oriunde, oricum, de către oricine.

În acelaşi fel, în astrologie, predicţiile pentru noul nostru an astrologic nu trebuie făcute în avans. Până în ultima clipă a anului astrologic în curs mai putem face fapte bune şi putem proiecta asupra anului ce vine idei-forţă benefice. Desigur, aceste atitudini nu schimbă poziţia stelelor pe Cer, dar ele se vor lăsa „citite” pe niveluri informaţionale superioare după ce noul an a sosit deja.

Am folosit aceste două exemple ca să realizăm că, pentru astrologul moral din punct de vedere profesional, şi cu o reală pregătire spirituală, predicţiile colective trebuie făcute nu ca el să aibă glorie şi întâietate, nu ca revista pe care el o conduce să fie „prima care…”, ci ca aceste predicţii să devină linii de forţă benefică ce pot ajuta oamenii să se focalizeze la unison, într-un număr cât mai mare, asupra unui scop benefic prin definiţie. În al doilea rând, Sărbătorile sunt şi ele sacre şi, asemeni oamenilor, trebuie respectate, deoarece, a respecta tradiţia spirituală, înseamnă a-L respecta pe Dumnezeu. Înseamnă a respecta Timpul în general şi, în mod special, timpul care a mai rămas până la clipa ceremonială a Începutului.

De aceea, fiecare moment care ne este dat trebuie trăit până la capăt, conştient şi cu luciditate, ÎN PREZENT. Sunt Aici şi Acum – dacă Aici şi Acum îmi înţeleg fiinţa şi viaţa, înseamnă că fiecare astfel de moment dintr-o perioadă dată poate fi construit pozitiv. Dacă un an are 365 sau 366 de zile, atunci fiecare zi trebuie trăită conştient de calitatea şi durata ei, de la ziua 1 până la ziua 365/366. Când va începe noul ciclu de 365/366 de zile, după primele lui zile am timp să prezint sau să aflu şi predicţiile, de care nu mă mai tem, pentru că la momentul Trecerii mintea mea a fost relaxată, pozitiv dinamizată şi benefic orientată.

Aşadar, fiecare moment spiritual trebuie trăit cu focalizarea mentală şi afectivă intensă asupra lui, deoarece el ne încarcă energetic pentru un întreg ciclu temporal. Începuturile sunt momente magice pe care trebuie să le savurăm, spre a le da o conotaţie pozitivă, benefică, şi o orientare optimistă către ceea ce va urma după ce magia lor se va termina. Astrologia nu are nevoie nici de competitivitate şi nici de reuşite comerciale. Ea este ştiinţa aflată pentru Eternitate în slujba Tatălui Ceresc şi aşa trebuie să rămână, deoarece, în această calitate, ea este ştiinţa care îl ajută pe cel înţelept să fie deasupra astrelor, iar pe cel aflat pe calea desăvârşirii spirituale să aibă acţiuni divin integrate.

Există o regulă de aur mai puţin cunoscută la care aş vrea să ne gândim cu toţii de-a lungul întregului an 2013 ca an al Marelui Început: „Dacă este cumva nevoie, trebuie chiar să facem eforturi adecvate şi susţinute pentru ca nimic din ceea ce este bun, frumos, dumnezeiesc şi adevărat să nu ne fie vreodată interzis” (prof. yoga Gregorian Bivolaru).

După cum aţi constatat cu toţii, anul profetic 2012 nu a adus cataclisme, catastrofe sau mult-trâmbiţatul sfârşit al lumii. A adus, în schimb, foarte multe mesaje adresate umanităţii de către entităţi angelice sublime şi civilizaţii extraterestre benefice, pe care le putem uni sub titlul generic de „profeţii ale unui nou început”, ale unei noi dimensiuni a fiinţei umane care nu este nici 3D, nici 4D nici 5D, ci, simplu, DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ. Lor li se adaugă multe alte mesaje, scrieri, descoperiri, cercetări sau conferinţe spirituale necunoscute încă, deoarece puterile mondiale nu sunt interesate de evoluţia spirituală a actualei rase umane şi, ca atare, nu susţin publicarea sau circulaţia lor. Ne rămâne nouă efortul personal de a căuta şi de a găsi ceea ce se potriveşte cel mai bine cu structura noastră psiho-mentală şi cu nivelul nostru de conştiinţă spirituală.

Deocamdată, pentru că abia am intrat într-un nou ciclu cosmic şi terestru, iată mai jos câteva idei-forţă semnificative pentru fiecare Semn zodiacal în parte în 2013:

Nativii Capricorn – Nu merge niciodată mai repede decât poate zbura îngerul tău păzitor.
Nativii Vărsător – Dumnezeu este o sferă cu centrul pretutindeni şi cu marginile nicăieri.
Nativii Peşti – Acolo unde eşti tu, sunt de asemenea şi eu însumi. Ce eşti tu, am fost şi eu. Ce sunt eu, vei fi şi tu.
Nativii Berbec – Fiecare sfânt îl reflectă pe Dumnezeu în felul său; expresia individualităţii este esenţială într-o lume în care două grăunţe de nisip nu seamănă una cu alta
Nativii Taur – Omul care nu are nimic de pierdut este cel mai greu de învins.
Nativii Gemeni – Un om informat face cât doi ignoranţi.
Nativii Rac – Deoarece Luna reprezintă întregul nostru caracter, sentimentele, înclinaţiile şi conştiinţa personală, aspectele lunare arată direcţia în care se vor dezvolta interesele personale în viaţă. Karma nativului, norocul şi schimbările prin care va trece sunt toate conţinute în informaţia lunară.
Nativii Leu – Unde este voinţă, este şi o cale de reuşită.
Nativii Fecioară – Odată cu ispita, Dumnezeu a creat şi portiţa de a scăpa de ea.
Nativii Balanţă – Dumnezeu este Iubire şi cine este în Iubire, este în Dumnezeu.
Nativii Scorpion – Soarta este opera celor puternici şi scuza celor slabi.
Nativii Săgetător – Îngerii nu ating nici măcar cu vârful degetelor acolo unde nebunii dau năvală.

Citiţi şi:


ANUL 2013 şi particularitatea lui astrologică

Jocul zodiacal

yogaesoteric
30 ianuarie2013

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More