21 iulie 2005: Şcoala de Yoga MISA va manifesta în faţa Parchetului General

Vineri, 22 iulie, orele 13 – 15   

Bucureşti, 21 iulie 2005. Aproximativ 150 de cursanţi din cadrul Şcolii de yoga M.I.S.A. vor manifesta vineri, 22 iulie, în sprijinul reformei din justiţie. Manifestaţia va avea loc în faţa sediului Parchetului General, Bd. Libertăţii, nr. 14.

Yoghinii vor aduce în vizorul opiniei publice şi de această data abuzurile neruşinate şi încălcările grosolane ale legii, făcute de procurori în anchetele care îi vizează pe unii dintre cursanţii, membrii şi simpatizanţii MISA.

                                                                                          ***

Amintim că Şcoala de Yoga M.I.S.A. oferă cursuri de yoga integrală, care sintetizează principalele ramuri tradiţionale ale sistemului milenar yoga şi ale altor curente spirituale sau domenii conexe de graniţă. Pe lângă aceasta, M.I.S.A. organizează cursuri de filosofie shivaită, alchimie, ayurveda, precum şi simpozioane şi conferinţe internaţionale, tabere de yoga şi parapsihologie.

Şcoala de Yoga M.I.S.A. are 22 de membri fondatori şi un mare număr de cursanţi, atât în România, cât şi în cadrul filialelor din peste 20 de ţări din întreaga lume.

Şcoala de yoga M.I.S.A. este full member al International Yoga Federation, al European Yoga Alliance şi al Federaţiei Internaţionale de Yoga şi Meditaţie ATMAN, iar domnul Gregorian Bivolaru este membru onorific în European Yoga Council.  

Pentru informaţii suplimentare:
Biroul de presa MISA: biroudepresa_misa@yahoo.com

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More