26 martie – Ziua integrităţii
Nativii zilei de 26 martie au inocenţa, spontaneitatea şi candoarea unui copil. Ei reuşesc să acţioneze fără a recurge la agresivitate. Pentru ei, simplitatea este punctul cheie şi sunt împotriva complicaţiilor excesive. Acest lucru înseamnă că dacă o persoană creează în mod constant dificultăţi şi probleme, el sau ea nu va rămâne foarte mult în compania unui nativ al zilei de 26 martie. Cei născuţi în această zi caută de obicei o soluţie cât mai simplă la orice problemă care apare în relaţiile lor, urmărind lucrurile retrospectiv până la sursa care le-a generat.
Deşi nativii zilei de 26 martie sunt activi, ei manifestă un fel de detaşare filozofică. Sunt capabili să stea deoparte şi să privească situaţia, să analizeze ceea ce ar putea să iasă rău şi să ajungă la o soluţie avantajoasă şi inteligentă. De asemenea, ei pot avea momente în care manifestă tendinţa de a se retrage într-o anumită măsură, chiar până în punctul de a se izola pentru anumite perioade de timp. Această nevoie de izolare îi determină să se retragă într-un loc preferat, poate în munţii îndepărtaţi, în deşert sau pe malul mării pentru a-şi reîncărca bateriile în mijlocul naturii. În general, în acest timp de singurătate, nativii trăiesc izolaţi doar de dragul izolării, golindu-şi mintea de orice gânduri sau idei.
Nativii zilei de 26 martie lucrează în general în stilul lor paşnic şi în ritmul lor destul de relaxat. În spatele acestei aparenţe calme există şi o spontaneitate capabilă să dea naştere la gânduri şi fapte destul de neaşteptate. Adesea, această spontaneitate se transformă într-un umor molipsitor. Uneori, nativii zilei de 26 martie pot fi prea relaxaţi, rămân deoparte atunci când trebuie să acţioneze, fiind astfel dezavantajaţi atunci când au de-a face cu persoane mai agresive şi mult mai clar orientate.
Nativii zilei de 26 martie sunt conştienţi de fobiile lor şi de faptul că preferă să facă lucrurile în stilul lor propriu. Totuşi, deoarece sunt un pic mai excentrici decât majoritatea celorlalţi, ei pot fi accepta anumite lucruri sau situaţii mai neobişnuite.
Persoanele apropiate nativilor pot fi considerate norocoase – aceştia nu sunt interesaţi să aibă un număr mare de prieteni. Pentru ei, un prieten este un prieten pe viaţă şi indiferent câţi ani vor trece, ei vor fi întotdeauna deschişi cu inima şi casa pentru cei cu care au relaţii speciale. Pe de altă parte, dacă ei înşişi sunt uitaţi sau respinşi, pot întoarce o nouă filă a vieţii şi pot accepta situaţia cu stoicism.
SFATURI: Fiţi atenţi să nu deveniţi extrem de moral sau moralist. Fiţi mai blând şi învăţaţi să vă luaţi pe dumneavoastră mai puţin în serios. Relaxaţi-vă şi distraţi-vă uneori.
PUNCTE FORTE: Intuitiv, mulţumit, responsabil
PUNCTE SLABE: Negativ, nesigur
Înapoi la 25 martie – ziua dinamismului
Urmează 27 martie – ziua creativităţii
yogaesoteric
martie 2007
Also available in: Français