3. Cele zece lucruri care trebuie să fie îndeplinite
1. Alătură-te trup şi suflet fără a mai ezita unui maestru spiritual care este înzestrat cu autentică putere spirituală şi care are o cunoaştere deplină.
2. Caută-ţi refugiul într-o singurătate delicioasă care este pregnant încărcată de influenţe binefăcătoare (spre exemplu un ASHRAM).
3. Alege-ţi prietenii şi prietenele printre aceia care au aceeaşi credinţă, preocupări spirituale şi obiceiuri precum sunt acelea ale tale şi urmăreşte înainte de toate ca în astfel de oameni să poţi avea o deplină încredere.
4. Păstrând mereu vii în minte efectele rele pe cere le provoacă lăcomia, limitează-te doar la hrana care îţi este strict necesară pentru a te menţine într-o dispoziţie excelentă pe întreaga perioadă a izolării tale spirituale (retragere pentru reculegere).
5. Studiază atent şi în mod imparţial învăţăturile marilor Înţelepţi ai acestei planete, precum şi acelea ale marilor curente spirituale autentice, care sunt cu adevărat valoroase.
6. Studiază cu multă atenţie şi chiar practică ştiinţele binefăcătoare cum ar fi medicina şi astrologia, precum şi arta profundă a semnelor prevestitoare (preziceri).
7. Acceptă imediat fără rezervă acel regim şi acel mod de viaţă care te va putea ajuta să te păstrezi într-o stare excelentă de sănătate.
8. Acceptă imediat şi fără rezervă acele practici sau metode tradiţionale (YOGA), care sunt pline de inteligenţă şi bun simţ şi care, după exemplul celorlalţi yoghini, te vor conduce la o autentică dezvoltare spirituală.
9. Apropie-ţi cât mai mult pe acei discipoli avansaţi în yoga a căror credinţă în DUMNEZEU este fermă, cu mentalul puternic şi liniştit şi care în mod evident sunt favorizaţi de KARMA (acţiune) şi căutaţi apoi împreună Divina Înţelepciune.
10. Menţine-ţi în mod constant conştiinţa cât mai trează fie când mergi, fie când acţionezi, fie când te odihneşti, fie când meditezi, fie când mănânci, fie când faci dragoste sau când dormi.
Acestea sunt cele zece lucruri care trebuiesc să fie îndeplinite.
yogaesoteric.net
Also available in: English