5 ani de la declararea plandemiei covid-19. Criminalii umblă liberi……. deocamdată
În urmă cu 5 ani, pe 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declara starea de pandemie.
După doar nouă luni, la data de la 21 decembrie 2020, vaccinul BioNTech-Pfizer a fost autorizat pentru uz uman în UE, pretinzându-se că „este sigur și eficient” și vehiculând sloganul „Vaccinul conține libertate!”.
Sute de milioane de euro au fost tocați pentru „convingerea” populației UE să se vaccineze cu seruri făcute pe repede înainte, pentru a combate un virus despre care aceleași autorități care ne recomandau „cu tărie” vaccinarea, spuneau că nu știu prea multe. Pentru că, absolut suspect, și autopsiile erau interzise cu desăvârșire.
Iar acum după patru ani de la începerea experimentelor pe oameni, s-a găsit Acarul Păun: Curtea Europeană de Justiție ar fi aruncat mâța moartă în capul medicilor care au recomandat vaccinarea anti-covid, făcându-i responsabili civil și penal pentru toate consecințele nefaste ale vaccinării.
Însă majoritatea medicilor nu au gândit. Au crezut orbește că banii pot comprima timpul. Pentru că la asta s-a redus totul: la lipsa testării suficiente. Testare care are nevoie de timp. Și nicio avere din lume nu poate comprima timpul.
Să fiu iertată, dar încă îmi este imposibil să înțeleg cum acea parte a medicilor de bună-credință nu și-a pus niciun fel de întrebare. Cum au putut să creadă că un vaccin pentru un virus despre care ni se spunea ca nu știm mai nimic, s-a creat, produs și testat în nici un an de zile. Despre cei a căror conștiință a fost anihilată de suma de 100 de lei per cap de vaccinat nu am ce să spun ‒ e treaba Lui Dumnezeu să hotărască, e treaba lor cum se pot uita în oglindă, e treaba lor cum pot pune capul pe pernă liniștiți.
S-au spălat pe mâini ca Pilat din Pont.
Cumva „s-a uitat” de „stimulările financiare” pro-vaxx și de sancțiunile care au mers până la concedierea medicilor care au refuzat politica dictatorială de vaccinare.
Așadar pentru inocularea populaţiilor cu vaccin aprobat în UE de către EMA la un an de la apariția virusului în Wuhan, un vaccin pentru a cărui promovare s-au cheltuit poate miliarde în marketing din bani publici, sunt vinovați doar medicii! Că pe tot parcursul vaccinării nu s-a emis nicio prescripție pro-vaccin de către vreun medic, Ministerele Sănătății din toate țările făcând, la „indicația prețioasă” a UE, presiuni din toate direcțiile.
Dar uite cum pentru vaccinarea forțată și efectele adverse nu e vinovată UE, nu e vinovată EMA, nu sunt vinovate guvernele, nu sunt vinovate ONG-urile, absolut nimeni dintre cei care au promovat pe bani grei un ser experimental.
Nu știm exact câți bani publici a cheltuit UE pentru spălarea colectivă pe creier. Dar știm că Pfizer, BioNTech, Moderna și Sinovac au făcut un extraordinar profit, înregistrând din vânzarea de vaccinuri anti-covid suma „modestă” de 90.000.000.000 USD (până în martie 2021).
Articol: Diana-Maria Brăgaru
Citiți și:
Von der Leyen vrea să folosească schema covid și la înarmarea Europei
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene: Medicii care au recomandat vaccinarea anti-covid sunt responsabili civil și penal pentru consecințe
yogaesoteric
26 martie 2025