60% dintre cele mai populare dulciuri pentru copii conțin niveluri periculoase de arsenic, agent cancerigen

Autoritățile din Florida au testat recent 46 de dulciuri consumate cel mai mult de copii. Iar rezultatele au fost îngrijorătoare: 28 din cele 46 de produse conțineau niveluri ridicate de arsenic, un agent cancerigen uman cunoscut, asociat cu riscuri crescute de cancer de piele, vezică urinară, plămâni, rinichi și ficat, în cazul expunerii repetate în timp.

Analizele au fost efectuate de stat și au fost publicate de Departamentul de Sănătate din Florida în cadrul inițiativei Healthy Florida First, informează VigilantFox.

Printre dulciurile identificate, majoritatea sunt extrem de populare printre copii, inclusiv în România: brandul Mars – Milky Way, M&M, Snickers, Twix, Skittles; brandurile Hershey, Ferrara, Nestle și produsele SweetTarts, Nerds, Sour Patch Kids, Twizzlers, Jolly Ranchers, Trolli, Tootsie Roll, Kit Kat etc.

Aceste constatări sunt deosebit de îngrijorătoare din cauza limitelor de consum „sigur”, calculate special pentru copii, pe baza nivelurilor de arsenic detectate. Potrivit Departamentului Sănătății din Florida, un copil nu ar putea consuma în siguranță mai mult de:

  • Nerds (cu struguri sau căpșuni): 96 de bucăți pe an
  • SweeTarts Original: 48 de bucăți pe an
  • Sour Patch Kids: 36 de bucăți pe an
  • Skittles: 48 de bucăți pe an
  • Trolli Sour Brite Crawlers: 12 bucăți pe an
  • Jolly Ranchers (măr acru sau căpșuni): 6 bucăți pe an
  • Twizzlers căpșuni: 4 bucăți pe an
  • Tootsie Roll: 8 bucăți pe an
  • Kit Kat: aproximativ 2½ bucăți pe an
  • Snickers: aproximativ 2% dintr-un baton standard pe an

Problema nu este o experiență ocazională, ci expunerea repetată de-a lungul anilor, acesta fiind motivul pentru care arsenicul provoacă daune pe termen lung, atrage atenția cercetătorul Nicolas Hulscher. Consultați aici studiul Departamentului de Sănătate din Florida.

Citiți și:
Legătura dintre îndulcitorii artificiali sau non-calorici şi declinul cognitiv
Sunt o nutriționistă din Japonia și nu mănânc niciodată deserturi occidentale – aceste 5 alimente îmi satisfac nevoia de dulce

 

yogaesoteric
13 februarie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More