8. Voinţă şi spontaneitate în Tantra Yoga
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Bineînţeles, trebuie să fim de acord că nu putem nimic prin exercitarea egotică a voinţei; de îndată ce vrem ceva în acest mod porţile ni se închid. Acesta este motivul pentru care căile preponderent ascetice, mortificările, yoga voluntaristă, ultimatumurile dogmelor incontestabile ale tradiţiilor religioase şi moraliste, ca şi practica sistematică a virtuţilor standardizate şi codificate, par mai degrabă un fel de mistificare culpabilizantă decât o cale care duce către eliberarea spirituală. Ele au la bază dorinţa egotică, voinţa egotică şi speranţa egotică a obţinerii unui fruct, sau a unui profit şi atunci toate acestea nu sunt astfel decât nişte manifestări evidente ale egoului (CARE APAR ASTFEL NUMAI PENTRU CEL LUCID ŞI DETAŞAT).
Pentru a acţiona cu adevărat spontan, fără nici un act egotic de voinţă, devine necesară utilizarea unui subterfugiu. I-am putea spune un fel de truc sau un joc. Căci există totdeauna ceva ludic în această atitudine care seamănă cu acel LILA (jocul divin, cosmic) de care vorbeam adineauri, marele joc divin, cosmic al deplierii şi al replierii. Singurul imperativ va rămâne atunci vigilenţa, atenţia deplină, permanentă, dar nu o atenţie faţă de ceva particular: mai întâi va trebui să fim suficient de vigilenţi în starea de veghe, apoi puţin câte puţin în cea de vis şi mai apoi în cea de somn profund, pentru a alunga în final, pentru totdeauna, neatenţia şi inconştienţa din fiinţa noastră. Este necesară în această direcţie o atenţie lipsită de orice angoasă şi emotivitate (trebuie prin urmare să dispară atunci emotivitatea, dar nu şi emoţia). Aceasta va fi prin urmare o atenţie fără un obiect precis şi care nu aşteaptă vreun rezultat; ea este atunci un fel de suspendare capabilă să creeze o anumită stare superioară de disponibilitate. Trebuie deci să învăţăm să devenim nişte profunzi observatori necritici, să vedem simultan derularea acţiunilor ca şi cum am fi disociaţi de ele, păstrând totuşi nealterată puterea de a le dirija într-un mod impecabil, graţie simţurilor noastre întoarse spre interior şi oarecum deconectate de mental.
Când acest gest de recul devine pentru noi o obişnuinţă, sau chiar un automatism, putem spune că într-adevăr „întreprindem” fără ca prin aceasta să ne pierdem ipostaza de martor. Abia atunci începem să simţim concret că lumea care se mişcă în afara noastră şi conştiinţa noastră statică nu se mai contrariază şi nu se mai opun una celeilalte. Se poate atunci „acţiona” ca şi cum nu ai acţiona şi se poate atunci vorbi de un efort fără efort sau de o ardoare detaşată care pentru ceilalţi pare a fi o extraordinară nonşalanţă. Efervescenţa se menţine atunci în mod spontan, lucrurile continuă să vină şi să plece; suntem în interior şi în acelaşi timp în afară. Curând vom simţi că aproape nu există un interior şi un afară; totul este ceva continuu, fără nici un fel de hiatus.
Simţul posesivităţii dispare, la fel ca şi acela al afirmării de sine, al culpabilităţii, al amorului propriu. Nu mai punem întrebări, nu mai urmărim justificări, iar sporovăiala necontenită a mentalului se întrerupe. Simţurile funcţionează acum liber, iar viaţa continuă cu frumuseţile şi ororile sale, dar ea nu mai este deloc acea mare tumultoasă care legăna la suprafaţa ei fragila noastră barcă, cu riscul de a o sfărâma de recifurile exteriorităţii. Am putea afirma că am integrat perfect în noi înşine această mare care nu ne mai poate scufunda de acum înainte, fiindcă deja noi facem corp comun cu ea.
Adeseori gândirea tantrică insistă asupra non-facerii actelor şi asupra ideii non-facerii facerii, explicând chiar că trăirea unei acţiuni prin non-facere este o realitate divină concretă şi extrem de uimitoare. Non-acţiunea înţeleasă astfel nu este nici negarea, nici contrariul acţiunii, nici o parodie, nici elogiul insidios al lenii. Non-acţiunea se caracterizează atunci printr-o transformare completă a obişnuinţei care, odată devenită conştientă, conduce fulgerător la continuitatea prezentului sau cu alte cuvinte la atemporal.
Urmărind să înţeleagă unii se pot întreba: este oare non-acţiunea o non-identificare cu tot ceea ce face parte din realitatea existenţială, un fel de poziţie de martor? Iar această ipostază de martor este oare ea poziţia ultimă accesibilă omului în căutarea Sinelui său?
Gândirea tantrică urmăreşte adesea să distingă cât mai clar între „non-facerea facerii” şi „non-facerea actului”. Pentru unii această formulare poate să nu li se pară cea mai inspirată. Non-facerea trebuie să fie înţeleasă ca o stare de a fi; ea este deci impracticabilă căci recurgerea la orice fel de exerciţiu o devalorizează şi chiar o anulează. Starea de non-facere înseamnă de fapt ancorarea într-un timp abolit, în acest prezent continuu fără nici o referinţă la trecut şi la viitor. Ceea ce nu înseamnă în nici un caz că actele nu continuă să se deruleze, dar datorită oferirii necondiţionate a FRUCTELOR lor lui DUMNEZEU ele nu mai generează deloc consecinţe personale în viitor. Ele se înscriu atunci în ordinea divină cosmică şi nu mai antrenează niciodată acele efecte care de regulă alimentează şi apoi condiţionează viaţa psiho-mentală a omului, ţesându-i şi înlănţuindu-i astfel viitorul. Ele nu au atunci decât o singură funcţiune: aceea de a menţine lumea. Ele nu ne mai aduc fructe, datorită oferirii acestora lui DUMNEZEU şi tocmai prin aceasta ele sunt impecabile.
Întrucât pentru cei mai mulţi „a nu face” rămâne inaccesibil în sfera înţelegerii şi a practicii, vom folosi din nou un subterfugiu: vom practica cu anticipaţie, exersându-ne sistematic în non-facerea actelor. Căci toate acţiunile particulare posedă propria lor non-facere şi, cu cât sunt mai numeroase, cu atât ele conţin o varietate mai mare de non-facere. Pentru a ilustra aceasta, în învăţătura tantrică sunt oferite numeroase exemple de activităţi care, practicate astfel contra-curentului, ne pot orienta rapid spre o stare permanentă de non-facere. Toate acestea ne oferă în fond o manieră de a ne pune mai mereu într-o stare extraordinară de disponibilitate. Nimic altceva.
Această poziţie ideală cât şi cea de martor, de care vorbeam anterior se aseamănă mult. De fapt, sub diferite forme şi imagini gândirea tantrică se referă adesea la aceleaşi lucruri.
Citiţi în continuare despre cele trei modalităţi de Raportare la centrul spiritual al fiinţei…
yogaesoteric
