Globaliștii au început să schimbe placa spre suveranism
Filosoful Andrei Marga avertizează într-un material că în Vest există cercuri care pregătesc introducerea de regimuri semi-coloniale și remarcă, totodată, că lideri globaliști de anvergură au început să o vireze peste noapte spre suveranism după ce au băgat Europa în gard.
„Trei fapte istorice – printre multe altele – nu pot fi ocolite” scrie Marga. „Primul este acela că Vestul nu a rămas neatins de slăbirea aspirațiilor democratice de după 1995. Se și acuză deja că unele cercuri urmăresc restabilirea unui regim semicolonial. Sub pretextul democratizării, s-a ajuns la amestec în treburile interne ale țărilor. Unii decidenți au devenit, din reprezentanți, simple instrumente, iar așa nu iese democrație.
Al doilea fapt este acela că toate țările s-au transformat din anii nouăzeci încoace. Răsăritul a progresat mai mult decât se scrie. Ar fi cazul ca operarea cu noțiuni să fie mai atentă la fapte și mai puțin ideologică. Și să se observe, totuși, diferențele dintre țările Răsăritului.
În sfârșit, al treilea fapt este acela că democrația nu se face cu «mesianism politic». Cei care au conceput trecerea de la autoritarism la democrație au arătat că cine nu democratizează la timp, pierde. Oricine ar fi!
Față de alte țări, lămurirea trecutului a fost dată în România pe mâna unor diletanți manevrabili și s-a umplut de falsificări, încât s-a și dizolvat într-o răfuială de coterii. Se lovesc oameni competitivi pentru a se face loc nulităților. Efecte sunt marasmul de azi, în care a dispărut până și capacitatea administrării, neîncrederea în justiția existentă și cea mai mare emigrare de cetățeni dintr-o țară a lumii în timp de pace.
Fiecare cetățean se simte mai liber azi, dar comunitatea înfruntă sărăcia și lipsuri de energie și hrană. Nu au fost înțelese piața și statul democratic și a rezultat destrămarea propriei industrii, subminarea instituțiilor și trăirea din împrumuturi. Din decizii abuzive a ieșit confuzia generalizată a valorilor. Parveniți pe căi oculte se dau azi exponenți ai noului, dar continuă securismul, desigur revopsit în culori ale orei. Nu-i de mirare că prima opțiune a tinerilor din România este azi emigrarea.
Nu se mai pot ignora nevoile oamenilor – de job, de căldură, de hrană, de confort și de siguranță a vieții. O democrație care nu le asigură, eșuează.
În Răsăritul european s-a mers departe în instrumentarea democrației de către clici. Calea rațională s-ar cuveni să fie inversă. Democratizarea pe care oamenii o percep și o recunosc ca democratică este acum necesară, dacă se vrea evitarea suferințelor trecutului.
Țările din Răsăritul european nu-și pot rezolva nici ele problemele de dezvoltare fără suveranitate. Acum schimbă placa, peste noapte, până și globaliști de conjunctură, fără a pricepe că suveranitatea națională nu este o lozincă, ci presupune elaborări juridice, instituționale, de politici, începând cu cea economică. Suveranitatea națională dă rezultate doar în condițiile unei democrații meritocratice, care-i aduce la decizii pe cei mai calificați și mai capabili să scoată țările din crize.
Din considerente care au trecere, nu se vrea graniță dinspre Europa cu Rusia. Dar este mai bună o alta? (…) Acum este o ocazie rară de profilare a României ca promotor al soluțiilor inteligente, durabile. Nu segregările Est-Vest și nici falsurile și manipulările, ci cooperarea lucidă – ce asigură securitatea fiecărei națiuni, libertăți și drepturi fiecărei persoane, încât orice ființă umană să se simtă acasă – este rezolvarea”, conchide Marga.
Citiţi şi
Andrei Marga: Scindarea lumii
Andrei Marga: Anticipări ce se adeveresc
yogaesoteric
15 februarie 2023