Pentru că au un IQ sub medie, statul le-a luat copiii

Doi fraţi vor creşte la casa de copii, deşi părinţii lor nu le aplicau rele tratamente şi nici nu îi neglijau

Este cazul Lui Eric Ziegler (38) şi Amy Fabbrini (31), doi americani din Oregon ai căror fii vor creşte departe de ei deoarece statul a decis că IQ-ul scăzut al părinţilor nu le conferă acestora dreptul de a se bucura de propriii copii, scrie au.news.yahoo.com.

Cei doi parteneri au fost supuşi unor teste de inteligenţă, la care Eric a obţinut 66 de puncte, iar Amy 72. Punctajul pentru o persoană cu inteligenţă medie variază între 90 şi 110.

Cei doi au intrat în atenţia serviciilor sociale după ce o rudă i-a reclamat, spunând că le pun în pericol viaţa copiilor. Persoana respectivă le-a spus asistenţilor sociali că Eric a dormit pe podea cu unul dintre cei doi fii şi „era cât pe ce să se rostogolească peste el”.
Tatăl lui Amy le-a spus autorităţilor că el este sigur că „fiica lui nu are instinctul necesar pentru a fi mamă”.

Serviciile sociale au decis să îi supună unui test de inteligenţă la care cei doi soţi nu au reuşit să obţină punctajul pe care îl obţine, de obicei, o persoană cu un coeficient de inteligenţă mediu.

Un psiholog care a urmărit în repetate rânduri comportamentul celor doi soți în raport cu fii lor spune că nu a existat niciun motiv de îngrijorare real faţă de siguranţa celor doi copii, care ar trebui lăsaţi în continuare să crească alături de părinţii lor şi nu la casa de copii.

Mai multe persoane au iniţiat o petiţie şi speră ca Eric şi Amy să îşi poată creşte în continuare copiii, ca şi până acum.


Citiţi şi:

Furtul legalizat al copiilor și totalitarismul modern

Arhipelagul Gulag din Finlanda unde sunt prizonieri copiii doctoriţei Camelia Smicală
 

yogaesoteric
1 noiembrie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More