Casa nativilor din Gemeni
Mediul înconjurător este important pentru dumneavoastră, şi ca să aveţi linişte trebuie să fiţi înconjurat de frumuseţe şi armonie. Deşi viaţa casnică nu vă atrage în mod deosebit, nici nu vă displace, atâta vreme cât găsiţi în ea ceva interesant.
În casa dumneavoastră distracţiile sunt cea mai mare plăcere. Rude, prieteni şi cunoştinţe gravitează în jurul căminului dumneavoastră, care tinde să fie cam aglomerat. Uneori sunteţi cam risipitori dar în general vă administraţi bine casa. Vă place schimbarea şi vă decoraţi cu plăcere casa, în pas cu moda. Sunteţi mereu gata să vă mutaţi, nu vă place să vă stabiliţi într-un loc, vă simţiţi ca acasă oriunde sunteţi. Dacă veţi putea să vă controlaţi impulsurile, veţi fi însă mai satisfăcut odată ce vă veţi face un cămin stabil.
Dacă sarcinile familiale vă frustează de distracţii, deveniţi morocănos, familia şi căminul având de suferit; vă place să fiţi lângă oameni plini de viaţă. Sunteţi înclinat să vă interesaţi mai mult de ce vă oferă casa decât de ceea ce oferiţi dumneavoastră casei. Prin natură sunteţi un gânditor şi veţi găsi multe căi prin care să vă puteţi îmbunătăţi starea familiei şi a căminului.