Sănătatea nativilor din Leu
Fizicul dumneavoastră este viguros şi robust şi aşa trebuie să fie pentru a suporta încercările temperamentului Leului. Sunteţi înclinat să vă suprasolicitaţi şi vă apucaţi de lucruri care vă depăşesc capacitatea. Dacă în natura dumneavoastră există o tendinţă de dezordine interioară, sar putea să nu ţineţi seama de avertismente şi să ajungeţi la o depresiune nervoasă. Sunteţi energic şi entuziast şi aveţi tendinţa de a fi extremist.
Trebuie să aveţi grijă de inimă şi măduva spinării, pentru că ele sunt susceptibile să suporte şocul generat de diversele excese. Sunteţi predispus la boli de inimă, epilepsie şi febră reumatică. Aveţi totuşi o construcţie solidă şi vă refaceţi repede după orice boală. Când vă îmbolnăviţi, sunteţi un pacient dificil pentru că sunteţi nerăbdător şi capricios. Curajul dumneavoastră este mai mult mental decât fizic şi vă alarmaţi uşor asupra sănătăţii dumneavoastră. Dar veţi lupta împotriva oricăror atacuri ale bolilor cu încredere şi siguranţă. Vă veţi susţine principiile în orice situaţie şi în faţa primejdiei fizice faceţi un mare efort să vă depăşiţi frica.
Iubiţi viaţa mai mult ca orice şi trebuie să luaţi precauţiuni speciale împotriva accidentelor şi să vă controlaţi pornirile necugetate. Veţi trăi probabil până la adânci bătrâneţi, deoarece dorinţa de a trăi vă va prelungi viaţa. Pentru a vă mări şansele de longevitate trebuie să evitaţi să fiţi indulgent la mâncare şi băutură.
Femeile născute în această zodie sunt deseori foarte atrăgătoare, pline de vitalitate şi echilibru.
Ambele sexe au de obicei un aspect plin de graţie, trăsături frumoase, nici prea mici, nici prea mari şi ochi foarte frumoşi. Figura este de obicei bine modelată. Deseori tipul de Leu inferior nu are trăsăturile frumoase ale tipului superior şi poate avea o figură greoaie şi cărnoasă.