Termenul de «sharing economy» înseamnă în realitate «sharing poverty», şi astfel se doreşte să se mascheze sărăcia ce este generată de capitalism

Capitalismul cameleonic acceptă orice pentru a acoperi frauda celor puternici, ba mai mult, o legalizează imediat când este vorba de interesul unui grup de infractori internaţionali.

În Canada, dar și în întregul lagăr capitalist, se discută de noţiunea de „sharing economy” – economia colaborativă sau economia în comun. Frumoasă denumire, dată ca şi cum populaţia din ce în ce mai împovărată de datorii şi ţinută în stare de austeritate poate participa real şi direct la economia ţării respective, în sistem de prosperitate. Dar realitatea este că aceşti oameni, care doresc să fie participanţi la economie prin serviciile lor, sunt cei care au fost rejectaţi de economie, sunt cei care nu şi-au găsit un loc organizat în economie, sunt cei care se află la limita de subzistență şi nu le ajung veniturile pentru a-şi întreţine familiile. Iar mediul de afaceri privat, care ar trebui favorizat de sistemul capitalist, practic este distrus din rădăcini, selectiv.

Termenul însă este foarte frumos şi, ca de obicei, lumea este prostită de „poleiala” capitalistă. Dar în realitate, fiecare dintre noi ne lovim de minciună, înşelăciune, nepăsare, aroganţă şi mecanisme prin care cei care sunt la putere câştigă iar noi, invariabil, pierdem.

În Canada, peste 2,7 milioane de adulţi canadieni participă la „sharing economy” în calitate de clienţi, nu pentru că îşi doresc sau văd acest lucru ca o participare a lor directă la economie, atât prin efort cât şi prin beneficii. Mai ales că sectorul „sharing economy” în Canada este creat de companii şi corporaţii americane care distrug sistematic economia, ordinea economică şi disciplina fiscală canadiană, întreprinderile şi unităţile lor economice, sistemul de legi şi reguli canadian şi, nu în ultimă instanţă, mentalitatea canadiană referitoare la noțiunea de muncă, privită ca valoare socială.

Cheltuiala canadienilor pe partea de „sharing economy” se cifrează la 1,3 miliarde de dolari, dintre care cea mai mare parte – poate mai bine de 82% din bani – merg în SUA sau în Insulele Cayman, Insulele Virgine şi alte paradisuri fiscale, via Rotterdam sau Amsterdam, cum este cazul lui Uber….

Cu ce rămân canadienii sau alte popoare care favorizează acest tip de economie – „sharing economy” – adusă de americani? Foarte simplu. Cu un gol enorm în ceea ce privește locurile de muncă, cu şomaj din ce în ce mai mare şi asistaţi sociali care au ieşit din câmpul muncii şi se „răzbună” pe statul capitalist (care a acceptat acest tip de economie) colectând ajutoare şi neoferind nimic în schimb, dar încercând să lucreze la negru.

În al doilea rând, ţările care acceptă acest tip de economie a disperării se confruntă, ca şi Canada, cu un deficit bugetar enorm, colectând din ce în ce mai puţine taxe. Firmele americane de hi-tech care coordonează activitatea „sharing economy” nu își declară veniturile, iar pe de altă parte, cei ce lucrează în acest tip de economie nu mai plătesc taxe, fie pentru că plata serviciilor se face pe cărţi de credit ai căror beneficiari nu sunt în acea ţară, fie pentru că pur şi simplu eludează fiscul, fiind acoperiţi de minciunile americane…

Impactul este devastator, dar politicienii corupți nu sunt interesaţi să redreseze situația pentru că au luat şpagă sume exorbitante. Și nici volumul de taxe colectat nu îi mai interesează, pentru că există încă bănci care le oferă bani pentru municipalităţi şi proiecte inutile. Iar după ei urmează alţii, care vor să se umple de bani din înşelăciuni instituţionalizate în cârdăşie cu băncile.

Toate aceste companii angrenate în „sharing economy” au la baza activităţii şi profitului lor sărăcia şi situaţia din ce în ce mai grea economic a populaţiei, dar mai mult, restructurarea consumului de către hienele din politica statelor promotoare a acestui tip de economie.
Aceşti infractori urmăresc ca celor care consumă serviciile (marea masă de oameni) să le rămână bani pentru a plăti facturile la energie, apă, gaze şi împrumuturile la bănci şi nu pentru bunăstarea lor, restul fiind plătit companiilor de tip „sharing economy”.

Ceea ce se profilează la orizont este foarte sumbru. Aceste companii ancorate la sistemul „sharing economy”, care reprezintă de fapt „sharing poverty” („sărăcie în comun”), se vor confrunta cu o lipsă acută de activitate economică, pentru faptul că sărăcia va deveni un flagel al societăţii şi oamenii vor avea bani doar pentru alimente, de proastă calitate, evident, şi pentru strictul necesar. Nu mai este mult până la acel moment.

Este interesant faptul că aplicarea acestei „sharing economy” este îndreptată către sectoarele economice ce se adresează celor cu veniturilor individuale scăzute, în care oamenii munceau respectând legile locale, regionale sau federale, însă nimeni nu se îmbogăţea şi se crease o clasă apropiată celei de mijloc care îşi putea duce viaţa cât de cât decent. Această pătură socială a dispărut şi din cadrul ei s-a creat prin „sharing economy” o clasă de oameni – muncitori săraci – care au înţeles că nu mai pot trăi decât prin dependenţa față de guvern.

O serie de întrebări legate de „sharing economy”, adresată chiar către cei care au generat-o, este aceasta: De ce nu se extinde „sharing economy” în domeniul financiar, adică oameni care au bani, dar nu au licenţe sau diplome specifice, aşa cum nu au nici cei de la Uber, să poată împrumuta bani individual, să construiască grupuri de împrumut fără asentimentul guvernului? De ce în Ontario nu poţi deschide propriul magazin de vânzare a băuturilor alcoolice în afara reţelei de stat LCBO? De ce nu se permite ca tratamentele naturiste cu plante să fie eliberate de oameni care nu au licenţă, dar care vin din zone ale globului unde oamenii se vindecă cu ele (şi nu cu licenţe)? De ce trebuie să am licenţă pentru un canal de ştiri, o revistă sau un ziar pe care vreau să le expun publicului? Deranjez gaşca stăpânilor media? Sunt sute de domenii în care guvernul capitalist bolnav cronic nu doreşte „sharing economy”. Oare nu este vorba de discriminare şi de aruncarea economiei în zona în care îi convine clicii politice capitaliste, în zona speculei, a şpăgilor grase şi a corupţiei de nedescris? Pentru infractorii care conduc destinele politice capitaliste, „sharing economy” este tratată cu dublu standard.

Peste 40% din populaţia Canadei înţelege prin „sharing economy” o activitate de întrajutorare între membrii societăţii, o activitate de caritate – „sharing is caring”, după cum le place să spună – dar realitatea este cu totul alta. Însă termenul place clasei politice şi are aderenţă la un popor visător, de care se profită. Și din păcate nu este singurul popor care pierde prin naivitate şi ignoranţă.

Media prezintă acest concept ca singura soluţie de refacere a economiei. Cum, cu eliminarea taximetriştilor de pe piaţă, cu eliminarea ţăranilor care îşi vând marfa pe trotuar pentru a avea ce mânca, cu oameni care îşi pun la dispoziţia trecătorilor casa, patul pentru a putea lua nişte bani din care să cumpere alimente, cu oameni care îşi împrumută hainele, cu femei care îşi împrumută cu ziua poşetele şi pantofii, cu oameni care îşi împrumută bicicletele, totul pentru a face o mână de mărunţiş pentru alimente? Dar presa nu spune nimic despre faptul că aceşti oameni nu au nicio șansă să depună şi ei câțiva bani deoparte, prin comparație cu cei din structurile guvernamentale şi marile corporaţii care au furat ca-n codru, şi care îşi plasează banii în paradisuri fiscale, de unde îi investesc între ei în timp ce stau la plajă. Acesta este „prosperul” sistem capitalist! Pentru cine „prosper”? Ştim cu toţii şi ştim şi cum îi cheamă şi de unde provin…

Trăim în minciuna capitalistă în care se doreşte să fim făcuţi responsabili în cazul pierderilor, dar să lăsăm să se privatizeze câştigurile în avantajul unui grup, iar statul să dezvolte şi să apere mediul de afaceri care se potriveşte numai celor care susțin clica de politicieni capitalişti în procesul de înrobire a popoarelor.

Citiţi şi:

Nu simţiţi că sistemul capitalist deja nu mai funcționează?

Globalizarea ca ultimă și tâmpă utopie

yogaesoteric
22 ianuarie 2018