Un praf alb misterios a acoperit zone din Virginia de Vest și Maryland. Mai multe persoane au indicat un avion care ar fi survolat zona cu puțin timp înainte

Mai multe zone din Virginia de Vest și Maryland au fost acoperite de un misterios praf alb și fin, într-una din serile de la sfârșitul lunii februarie. Partea estică a statului Virginia de Vest a părut să fie cea mai afectată, dar au fost postate fotografii și videoclipuri și de la Winchester, Virginia, și Hagerstown, Maryland, potrivit TheGateWayPundit.

O pagină de Facebook care urmărește situațiile de urgență din Panhandle, Eastern Panhandle Working Fires, a fost cea care a postat prima despre praf.

Sunați la 911!!! Conform Departamentului de Protecție a Mediului din WV, aceștia au cerut ca oricine se confruntă cu aceste probleme să sune imediat la 911 și să solicite intervenția departamentului local de pompieri. De asemenea, ei recomandă să se închidă ușile și ferestrele și să se evite ieșirile în exterior în acest moment ca o măsură de siguranță până când [praful] poate fi identificat”, se arată într-o postare pe pagină.

Într-o postare ulterioară, pagina a precizat: „EPWF este un loc de informare. Deși nu suntem de acord cu evaluarea DEPs de a suna la 911 pentru ca pompierii locali să răspundă; este, de fapt, acțiunea solicitată de către agenția guvernamentală responsabilă. Noi doar transmitem această informație. Dacă credeți că răspunsul WV DEP a fost inadecvat sau exagerat, vă rugăm să îi contactați direct.

Jefferson County WV Homeland Security and Emergency Management a informat că „biroul nostru a urmărit rapoartele privind praful observat în toată zona de est a WV. Postarea atașată de la unul dintre meteorologii conectați la un post de televiziune din WV pare a fi în măsură să ofere o perspectivă avizată asupra observațiilor. Vom reveni cu informații suplimentare din partea statului, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Un alt meteorolog local, Spencer Adkins, a scris: „În mod clar, «chestiile din aer» reprezintă o preocupare oriunde în întreaga regiune după East Palestine, dar oamenii de știință au indicat prin satelit praful în dimineața acelei zile, deoarece era destul de evident. Gândiți-vă cum vedem adesea fumul de la incendii chiar și mai departe spre vest în timpul verii.

Zeci de persoane din zonă au postat fotografii și videoclipuri cu praful care cădea din cer ca zăpada, în ciuda faptului că afară era cald.

Unii oameni din Panhandle au raportat că au văzut un avion mic înainte de apariția prafului, alții au speculat că era polen de pin, iar alții au insistat că era adus de o furtună de praf din New Mexico.

Meteorologul local Justin Berk a scris: „Ce cade din cerul senin? Tocmai am fost informat că din Virginia de Vest până în Carroll County MD pare să cadă și pământul se acoperă cu o CENUȘĂ albă. Michael Triplett mi-a trimis o poză cu «chestia» de pe camionul său din Westminster. Dacă aveți alte poze/video, vă rugăm să ni le împărtășiți și să ne spuneți de unde sunt. Departamentul de Protecție a Mediului din WV a cerut și el aceasta. Vreau să ajut să rezolvăm această problemă împreună cu voi.

Centrul 911 din comitatul Hampshire a postat: „Am luat la cunoștință de rapoartele recente privind o substanță necunoscută asemănătoare prafului care se acumulează pe mașini și pe suprafețele de afară. Acest fenomen se pare că se petrece în toată regiunea celor trei state. Am luat la cunoștință faptul că alte site-uri de comunicare virtuală v-au sfătuit să contactați 911 dacă sunteți martori la această situație. Deși sunteți mai mult decât bineveniți să contactați centrul nostru 911, vă rugăm să folosiți numărul de non-urgență pentru această situație (304-822-6000). Fiți pregătiți să vă dați numele, adresa și informațiile de contact, astfel încât să putem înregistra informațiile pentru agențiile de mediu, dacă este necesar.”

Citiți și:
Cum să ne protejăm, fiecare dintre noi, împotriva efectelor nocive ale dârelor morţii (chemtrails-uri)
Ce ar putea merge rău? Cercetătorii britanici experimentează cu un sistem de geoinginerie solară numit SATAN

 

yogaesoteric
22 aprilie 2023

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More