„Restrict Act” sau cum a devenit America o țară comunistă
Când a preluat puterea, președintele Joe Biden a promis că va reuni în loc să dezbine societatea americană, dar se pare că mai degrabă nu a ratat nicio oportunitate de a împărți și mai mult această națiune deja polarizată. Acum, sub masca „securității naționale”, democrații au introdus o lege care introduce dictatura comunistă în SUA.
Restrict Act este mai degrabă „Legea restricției”, după cum remarcă mulți. Nu se limitează doar la TikTok, ci afectează și americanii obișnuiți, amenințați cu pedepse cu închisoarea (până la 20 de ani), amenzi de 1.000.000 de dolari și confiscarea tuturor bunurilor deținute. Și asta este doar începutul! Chiar și utilizatorii VPN sunt în cătarea autorităților, în conformitate cu noua „Restrict Act”.
Așa cum a spus și democratul Geoffrey M. Young, candidat la funcția de guvernator în statul Kentucky, „Legea restricționării” i-a dat CIA control total asupra Internetului. „Din câte îmi dau seama, elimină Primul Amendament”.
Oficial, această lege „restricționează apariția amenințărilor la adresa securității naționale” și oferă Guvernului SUA autoritate aproape nelimitată asupra tuturor formelor de comunicare internă. De asemenea, acordă competențe de a „aplica orice măsură care atenuează riscurile la adresa securității naționale acum și în orice tranzacție potențială viitoare”. Prin Restrict Act, autoritățile care operează sub puterea acestei legi au fonduri nelimitate și imunitate totală.
Sub pretextul că urmărește să interzică TikTok, o aplicație dezvoltată de industria IT din China, Casa Albă acționează, de fapt, pentru a-i împiedica pe americani să acceseze liber tehnologia și informațiile care nu susțin statu quo-ul și eforturile de limitare a libertăților americane de bază, cum ar fi amendamentele 1 și 4. Deja se vorbește că Restrict Act ar putea avea implicații asupra Primului Amendament, „putând interzice mult mai mult decât aplicația TikTok”.
Noua lege face ca Patriot Act, dar și alte mijloace de cenzură guvernamentală, ca restricționarea libertății de exprimare și a comerțului liber, să pară o joacă de copii. Congresul SUA este pe cale să devină la fel de totalitar ca PCC (Partidul Comunist Chinez).
Orice acțiune, după cum este necesar!
Potrivit National Law Review, legea Restrict Act acordă secretarului Comerțului autoritatea de a lua „orice acțiune consideră că este necesară pentru a-și îndeplini responsabilitățile”. O astfel de autoritate include în mod explicit „stabilirea regulilor, a reglementărilor și procedurilor pe care Secretarul le consideră adecvate, emiterea de orientări și avize consultative și efectuarea de investigații privind încălcările oricărei autorizații, ordine, măsuri de atenuare, reglementări sau interdicții emise” în temeiul acesteia.
Chiar și libertatea de exprimare personală sau colectivă poate fi interpretată, fără limitări, ca fiind legată de „activități coercitive sau criminale ale unui element străin, concepute pentru a submina procesele și instituțiile democratice din SUA sau pentru a orienta deciziile politice și de reglementare în favoarea obiectivelor strategice ale unui adversar străin, în detrimentul securității naționale a Statelor Unite, așa cum este determinat în coordonare cu procurorul General, directorul Informațiilor Naționale, Secretarul Trezoreriei și Comisia Electorală Federală”.
Astfel, cine contestă politica externă și metodele autorităților va intra sub incidența acestei. Guvernul SUA are autoritate asupra tuturor formelor de comunicare internă sau externă.
Restrict Act își propune să blocheze accesul la TikTok pentru 150 de milioane de americani. Însă Uniunea Americană pentru Libertăți Civile înțelege că „pretinsa tentativă a autorităților de a proteja datele americanilor de China va limita, în schimb, discuțiile politice ale cetățenilor, exprimarea liberă și schimbul de opinii”.
Nici jurnaliștii nu scapă de această lege: ei vor fi sancționați pentru articolele scrise și care ajung pe un site media finanțat din străinătate și trecut pe „lista neagră” de autorități.
Pentru a adăuga greutate actualei puteri administrative, senatorul democrat Mark Warner (Virginia) propune ca SUA să ia măsuri rapide împotriva companiilor de tehnologie suspectate că derulează afaceri cu guverne străine ostile. „Am văzut provocări pentru securitatea națională apărute din tehnologia străină. Inițial a fost Kaspersky (n.r. ‒ o companie rusă de software), apoi Huawei, iar mai recent, TikTok”.
Citiți și:
Ce este totalitarismul? Un interviu cu Ariane Bilheran, filosof, psiholog clinician, doctor în psihopatologie și autoare (II)
Controlul conștiinței prin „formare în masă” este folosit pentru a institui în lume un stat polițienesc totalitar
yogaesoteric
4 iunie 2023