Rusia și China au un interes comun: declinul puterii Americii

Situația internațională a ajuns acum la un nou punct de cotitură. Există două vânturi în lume astăzi, vântul de est și vântul de vest. Eu cred că vântul de est prevalează asupra celui de vest.” Aceste comentarii ar putea părea remarci pe care Xi Jinping le-ar fi putut face recent. De fapt, ele provin dintr-un discurs ținut de un alt lider chinez, Mao Zedong – aflat în vizită la Moscova în 1957.

Xi susține adesea că „Estul se ridică și Vestul este în declin”. La fel ca Mao și Putin, crede că Rusia și China au un interes comun în accelerarea declinului puterii americane. În luna martie, liderul de la Beijing a acuzat SUA că urmăresc o politică de „reținere, încercuire și suprimare” îndreptată împotriva Chinei.

La Moscova, în 1957, Mao și-a îndemnat audiența să ia în considerare partea bună a unui conflict nuclear: „Dacă s-ar ajunge la ce e mai rău și jumătate din omenire ar muri, cealaltă jumătate ar rămâne, în timp ce imperialismul ar fi ras de pe fața pământului și întreaga lume ar deveni socialistă”. Chiar și pentru un public sovietic, această afirmație a provocat stupoare.

Președintele Xi, în schimb, s-a prezentat la Moscova ca un om al păcii. Se bucură de strălucirea unei adevărate realizări diplomatice – o apropiere mediată de China între Iran și Arabia Saudită. Și tot China a prezentat recent un plan de pace în 12 puncte pentru soluționarea războiului din Ucraina.

Beijingul joacă de fapt cartea neutralităţii: nu a condamnat şi nici nu a susţinut explicit ofensiva rusă. Dar susține ridicarea sancțiunilor „unilaterale” împotriva Rusiei. Spre deosebire de Arabia Saudită și Iran, China nu mediază între două părți care sunt pregătite să ajungă la un acord.

Pentru Xi, totuși, este util să prezinte China ca pe un pacificator pragmatic – interesat, mai presus de toate, de comerț și de prosperitate comună. O narațiune care îi ajută țara – și Rusia – în bătălia pentru opinia din „sudul global” unde America este văzută ca un hegemon împărțind lumea în prieteni și dușmani.

Marea întrebare va fi ce legături consideră Xi ca fiind benefice pentru China, comentează Financial Times. Partea economică este ușoară. Pe măsură ce Occidentul renunță la energia rusească, China poate cumpăra petrol și gaze la prețuri reduse.

Putin și Xi au fost de acord să accelereze lucrările la un alt gazoduct între țările lor. Aprovizionarea Rusiei cu bunuri pe care nu le mai poate cumpăra în Occident, în special semiconductori, este, de asemenea, o mișcare profitabilă pentru Beijing. Este probabil ca cei doi președinți să continue eforturile de promovare a alternativelor la dolar ca monedă globală.

Întrebarea cu adevărat sensibilă va fi legată de solicitările lui Putin pentru arme chinezești – în special obuze de artilerie și rachete pentru a compensa lipsurile care subminează efortul de război al Rusiei.

Imaginile cu Xi și Putin împreună la Moscova transmit un mesaj clar. Rusia și China rămân parteneri apropiați – legați prin ostilitatea lor comună față de America și aliații săi.

Citiți și:
Rusia și China au anunțat că vor crea o nouă monedă de rezervă globală
Rusia și China, pe mâna Occidentului

 

yogaesoteric
2 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More