Președintele Cehiei: „Rușii din Occident ar fi necesar să fie monitorizați ca japonezii după Pearl Harbor” – Adică închiși în lagăre, inclusiv copiii

Președintele Cehiei, Petr Pavel, a cerut ca rușii care trăiesc în țările occidentale să fie urmăriți și tratați ca niște potențiali teroriști.

Într-un interviu la Europa Liberă, Pavel a afirmat:

Toți rușii care trăiesc în țările occidentale ar fi necesar să fie monitorizați mult mai mult decât în trecut, deoarece sunt cetățenii unei țări care poartă un război de agresiune.

Și pentru ca ceea ce a vrut să spună să fie foarte clar, liderul ceh a dat exemplul istoric al americanilor cu origini japoneze care au fost monitorizați și închiși în lagăre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Îmi poate părea rău pentru acești oameni, dar în același timp, când privim în urmă, atunci când a început al Doilea Război Mondial, întreaga populație japoneză care trăia în Statele Unite a fost și ea supusă unui regim strict de supraveghere. Pur și simplu, este vorba de un cost al războiului.

Prin „monitorizare”, a spus Pavel, se înțelege „a fi sub controlul serviciilor de securitate”.

Petr Pavel este un fost general și fost comandant NATO. El a vizitat recent Kievul și i-a făcut cadou lui Volodimir Zelenski un pistol automat.

După atacul Japoniei asupra Pearl Harbor, din 1941, peste 120.000 de japonezi care trăiau în Statele Unite au fost închiși în lagăre. Aproape jumătate dintre ei erau copii.

În anii 1980, președintele Ronald Reagan a prezentat scuze oficiale Japoniei.

Nu mai departe de februarie anul acesta, Joe Biden a numit prigoana japonezilor una dintre cele mai rușinoase perioade din istoria americană.

În urma invadării Ucrainei, din februarie 2022, Occidentul a impus deja numeroase restricții cetățenilor ruși sau de origine rusă: competiții sportive, manifestări artistice, Eurovision etc.

S-a mers până acolo încât a fost interzisă nu doar interpretarea operelor unor mari compozitori ruși, dar chiar și participarea pisicilor din Rusia la competiții internaționale de frumusețe.

Citiți și:
Ordinea mondială după războiul din Ucraina. Modificările care vor influența viitorul omenirii
Liderii occidentali recunosc în privat că Ucraina nu poate câștiga războiul

 

yogaesoteric
29 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More