Azilul politic în Suedia pe înţelesul tuturor

un articol de Daniela Oprea, jurist

Suedia este o ţară binecunoscută pentru sensibilitatea faţă de încălcările drepturilor omului, o ţară ce consideră că persoanele supuse la persecuţii şi încălcări ale libertăţilor lor fundamentale au dreptul să ceară azil politic. De altfel, cea mai mare parte din emigranţii care sosesc în Suedia sunt persoane care cer azil politic şi îl şi obţin. 

Conform Convenţiei de la Geneva şi a Convenţiei privind statutul de refugiat la care Suedia a aderat alături de alte 141 de state, se acordă protecţie persoanelor care  se tem, pe baza unor argumente bine fondate, să se întoarcă în ţara lor de origine din cauza unor pedepse corporale sau mortale, unor tratamente sau pedepse degradante sau pentru că sunt subiectul torturilor, discriminărilor sau altor violări ale drepturilor fundamentale.  

Solicitanţii de azil politic în Suedia trebuie să se adreseze Biroului de emigrări (Migrationsverket). Acesta le examinează cererea şi stabileşte dacă motivele pentru care doresc să obţină azil politic sunt întemeiate. Solicitantul are una sau mai multe întâlniri cu un ofiţer al Biroului de emigrări căruia îi prezintă motivele sale. Dacă se stabileşte că aceste motive nu sunt suficiente şi solicitantul nu este de acord, i se pun la dispoziţie un consilier şi asistenţă juridică pentru a contesta decizia şi a dovedi soliditatea argumentelor sale.

Fiecare caz este analizat individual şi de aceea durata soluţionării depinde de  complexitatea cazului. Doar în cazul în care contestaţiile sunt respinse în urma unui proces juridic, persoanei i se cere să plece de bună voie din Suedia şi i se plătesc cheltuielile de drum.

Pe perioada în care cererea este în curs de analiză solicitantul poate locui la alegerea sa fie la prieteni sau rude, fie într-unul din centrele de primire ale Biroului de emigrări. Mai mult de jumătate din emigranţii în Suedia aleg prima variantă. Pe perioada aşteptării li se asigură o sumă de bani necesară cheltuielilor zilnice şi sunt implicaţi în anumite activităţi cum ar fi lecţii de limba suedeză sau de engleză, cursuri de calculator sau de calificare  în meserii practice, care îi vor ajuta să îşi găsească mai uşor un loc de muncă după aprobarea cererii.

EXTRĂDAREA

Procedurile de extrădare implică cooperarea între state pentru a facilita punerea în practică a unor sentinţe şi proceduri legale.  Ele sunt aplicate atunci când un stat cere ca o persoană care a încălcat legea să fie repatriată.

Extrădarea se realizează după ce ţara solicitantă înaintează o cerere Autorităţii Centrale ce include raportul de investigaţie pe care se bazează cererea şi probele ce susţin acuzaţiile. Autoritatea Centrală analizează dosarul pentru a stabili dacă ar putea exista motive pentru care cererea să nu fie aprobată, caz în care extrădarea nu se va realiza. Dacă nu există motive, atunci cererea este trimisă Biroului Procurorului General care la rândul său trebuie să stabilească în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a realiza extrădarea. Se realizează o investigaţie pentru ca în cazul în care persoana respectivă se opune extrădării, Curtea Supremă să poată să examineze valabilitatea acesteia. Curtea Supremă îşi trimite apoi opinia Guvernului care ia decizia de a realiza extrădarea şi acestea se pune în practică de Interpol în colaborare cu Poliţia.

Dacă Curtea Supremă stabileşte că există impedimente legale pentru extrădare, Guvernul nu are voie să aprobe cererea. Guvernul poate însă să refuze extrădarea şi în cazul în care Curtea Supremă nu s-a declarat împotriva acesteia,  pentru că în anumite condiţii legea prevede că o persoană poate fi extrădată, nu că trebuie să fie extrădată.

Extrădarea nu se realizează  dacă există dovezi că persoana pentru care se cere extrădarea  este supusă în ţara de origine la persecuţii şi discriminări generate de etnie,  apartenenţa la un anumit grup social, ameninţări la adresa libertăţilor şi vieţii sale. 

Extrădarea nu se face dacă un judecător din ţara care cere extrăderea s-a pronunaţat deja asupra cazului şi persoana a fost achitată sau dacă delictul respectiv ar putea fi prescris de legea suedeză.

Dacă a fost dat un mandat internaţional, un procuror suedez poate decide anumite măsuri coercitive: arest, interdicţia de a călători,  arest la domiciliu, obligaţia de a se prezenta periodic autorităţilor.

Procorul trebuie să supună propunerea de a lua aceste măsuri deciziei Curţii de Justiţie din oraşul sau regiunea unde se află persoana. În cazul în care le aprobă Curtea de Justiţie trebuie să îl informeze şi pe  ministrul Justiţiei. Dacă acesta este de părere că o viitoare extrădarea iese din calcul, Guvernul va ordona anularea deciziei de a utiliza măsuri coercitive.

În anul 2004 Suedia nu a extrădat nicio persoană, chiar dintre cele date în urmărire prin Interpol.

Precizare. În cazul domnului Gregorian Bivolaru, procedura de obţinere a azilului politic a dus la constatarea existenţei mandatului de urmărire intenaţională emis de autorităţile române. Din acest motiv dommnul Gregorian Bivolaru a fost reţinut în custodia poliţiei (ceea ce NU înseamnă că este arestat), în aşteptarea reacţiei oficialilor români. Dacă autorităţile române vor cere conform normelor internaţionale extrădarea, în Suedia se va desfăşura un proces care va constata dacă există dovezi justificative pentru mandatul de arestare (în cazul domnului Bivolaru se ştie că acestea nu există). Formalităţile de obţinere a azilului politic se desfăşoară distinct de acest proces. Cererea de extrădare este respinsă dacă dovezile nu sunt concludente sau dacă se acordă azil politic. În ambele cazuri, autorităţile suedeze îl vor proteja pe domnul Bivolaru indiferent de alte acuze fabricate de procurorii români care ar mai apărea ulterior.

yogaesoteric

8 aprilie