Canada: Cazul libertății pe cale de dispariție. Ne apropiem de partea romanului unde timpul nu mai are răbdare…….

Când m-am născut, mama mea visa să se mute în SUA sau în Canada – pe vremea României anilor ’90. Când aveam 10 ani, ne-am mutat în Canada, în Montreal. Am locuit un an acolo și apoi trei ani în Toronto, unde locuiește și Jordan Peterson.

Desigur că în perioada respectivă nu auzisem de el, a fost acum aproape 20 de ani.

Canada pe vremea aceea era un „tărâm al promisiunilor”, un loc unde oamenii liberi cu principii și idealuri se pot dezvolta într-o societate funcțională, bogată și civilizată. Pe parcurs, Canada a devenit pentru mulți o țară dezolantă, ruptă de rădăcinile sale istorice și culturale, maxim de woke, totalitară, autoritară, comunistă, ajungând să fie văzută astăzi ca un gulag pe model chinezesc.

Admirația pe care Trudeau o are pentru Si Jin Pingpong a condus într-un final la măsuri concrete: modul în care a înghețat conturile celor care au donat la fondul truckerilor care protestau în Ottawa împotriva măsurilor draconice aplicate asupra lor, nelăsându-i să mai treacă granița fără green pass.

Poliția la frontieră putea detecta de la distanță dacă aveai sau nu QR code-ul sau „green pass”-ul de pe telefon.

Acela a fost momentul în care truckerii au zis de ajuns, fără noi, proviziile transportate de tiruri și camioane nu vor mai ajunge la destinație, și se va produce foarte repede o criză internațională.

Trudeau a recurs la represiuni serioase, le-au confiscat banii strânși de la oameni care au donat pentru acești truckeri! Confiscați de guvernul lui Trudeau! Conturile donatorilor înghețate! Precum și conturile unora dintre protestatari.

S-a ajuns până la separarea copiilor de părinții protestatari pe motiv de abuz! Că îi țineau în frig și foame pentru că aceeași poliție le confisca proviziile și benzina, ca să nu mai poată porni încălzirea în camion! Trudeau!

Am scris toată postarea asta pur și simplu ca să vă îndemn să priviți materialul video de mai jos. Să vedeți ce se petrece acum în Canada.

Documentarul analizează cazul Colegiului de Psihologi din Ontario, care se pare că poate da ordine psihologilor.

I-a ordonat lui Jordan Peterson să facă un curs de re-educare media, din cauza anumitor tweet-uri ale sale în care îl critica pe Justin Trudeau. Peterson a scris într-un tweet că nu i se pare în regulă ca poliția să separe copiii truckerilor de părinți, și pentru acest tweet Comisia Psihologior a primit o plângere anonimă pe baza căreia să îl oblige să treacă prin acest program de re-educare.

Peterson refuză, iar Comisia amenință să îi suspende licența de psiholog.

El nu este dispus să își cedeze licența, pentru că, așa cum explică și el, a muncit din greu pentru a-și dovedi competența și autoritatea atât în domeniul cercetării, cât și în cadrul ședințelor de psihoterapie, și că nu are de gând să o cedeze unor oameni spălați pe creier și conduși de ură ideologică și de invidie împotriva lui.

Ce să mai zic că pe 1 august, Facebook și Instagram au blocat distribuirea știrilor pentru locuitorii Canadei, conformându-se la o nouă lege a Canadei și colaborând bineînțeles cu autoritățile, aspect despre care nu pomenește nimeni nimic, la fel ca și cu Facebook și Twitter pe perioada pandemiei, până a apărut Musk cu Twitter Files și a arătat cum CIA și FBI aveau agenți implantați în Twitter, care avansau agenda serviciilor de cenzurare a adevărului, de banare a oamenilor care publică adevărul, și campanii de denigrare a acestor oameni și a acestor idei.

Totul se petrece sub nasul nostru în 2023, și noi stăm liniștiți de parcă nu mai avem de ce să ne facem griji.

Am oprit pandemia, l-am îmbolnăvit pe Putin, l-am susținut pe eroul Zelenski, acum salvăm planeta strângând mai tare cureaua, mâncare, energie, rețele de comunicare virtuală (că deh, au ajuns să fie la fel de importante ca ultimele două……. minunata lume nouă).

Am trecut deja de momentul în care era necesar să luăm atitudine, suntem cam în al 12-lea ceas. 2024 o să fie un an critic pentru România și pentru întreaga lume. Ne apropiem de partea romanului unde timpul nu mai avea răbdare…….

Autor: Andrei Bistrean

Citiți și:
Va fi 2024 adevăratul 1984?
Profeția supravegherii totale de acum șapte decenii: 71 de ani de la publicarea primei ediții a romanului «1984» al lui Orwell

 

yogaesoteric
7 octombrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More